vineri

26 iulie, 2024

Definitii

>, termen de origine latină consacrat pentru a desemna baza de raportare, de calculare a unei taxe sau unui comision. De pildă, o anume taxă se calculează prin adăugarea unei cote procentuale la volumul valoric al unei vânzări, la valoarea...
6 august, 2021
>, persoană care doreşte să-şi plaseze disponibilităţile băneşti, pe cât posibil, în afaceri cât mai sigure. Se manifestă o vădită preferinţă pentru plasamentele care prezintă cel mai mic risc, al căror câştig mediu scontat va fi cât mai mare şi cât mai sigur....
6 august, 2021
>, persoană care execută operaţiuni bursiere, pe cont propriu, dar în numele clienţilor săi. Pentru tranzacţiile efectuate primeşte de la clienţi un comision. A.  de s. oferă sfaturi, recomandări marilor investitori. În condiţiile în care au apărut  şi există firme specializate de brokeraj, poziţia a. de s. s-a redus considerabil.
6 august, 2021
>, persoană sau grup de persoane îndeplinind funcţii bine determinate în viaţa economică.  A.e. sunt entităţi de natură socială recunoscute şi, eventual, oficializate ca atare, prin care anumiţi subiecţi – indivizi sau grupuri – concep şi promovează, în mod coerent, acţiuni decurgând din...
6 august, 2021
>, formă de manifestare a hazardului moral într-o relaţie contractuală incompletă. Informaţia relevantă din punct de vedere contractual se obţine prin observarea acţiunilor şi a rezultatelor, cele din urmă fiind ele însele dependente de starea mediului economic. Presupunând că rezul- tatele sunt întotdeauna...
6 august, 2021
> titluri pentru care deţinătorii lor primesc nu numai dividendul curent, ci  şi alte avantaje la care ceilalţi acţionari nu au dreptul.
6 august, 2021
>, titluri de valoare care primesc o apreciere foarte bună din partea instituţiilor autorizate, apreciere bazată pe o calitate deosebită a indicatorilor economici (contabili şi financiari) ai societăţii emitente.
6 august, 2021
>“EQUITIES”, titluri de valoare la purtător sau nominative, care pot avea formă materială (fiecare acţiune având o formă standard şi fiind greu de falsificat) sau dematerializate, sub formă de înscrisuri pe suporţi magnetici, aceasta fiind situaţia cea mai practică din punct de vedere al siguranţei şi costurilor...
6 august, 2021
> acţiuni emise de so- cietăţi comerciale industriale. Termenul este tipic american şi a fost reţinut în literatură şi în practică pentru a se indica natura activităţii unităţilor econo- mice emitente, specific având mare importanţă pentru piaţa valorilor mobiliare.
6 august, 2021
> titluri care conferă po- sesorilor lor dreptul la dividende calculate la re- zultatele nete ale unităţilor economice, acest specific fiind foarte important pentru piaţa valorilor mobiliare (v. Acţiune).
6 august, 2021
> titluri de valoare pentru care posesorii lor primesc beneficii (dividende) mai mari, o parte mai mare din soldul activelor când societatea se lichidează sau au dreptul la vot dublu în Adunarea Generală a Acţionarilor. Li se mai spune şi acţiuni...
6 august, 2021
>, acţiunile pe care emi- tentul îşi rezervă dreptul de a le răscumpăra.
6 august, 2021
> proces obiectiv, complex şi perma- nent, cu caracter legic, de creare a unor noi capitaluri fixe şi circulante, de lărgire şi modernizare a celor existente, de sporire a bazei materiale a activităţilor social-culturale, precum şi o constituire a resurselor necesare pentru rezervă şi...
6 august, 2021
>, creşterea capitalului unei unităţi economice (firme) sau ţări. În optica economiştilor, creşterea capitalului are atât semni- ficaţii, cât şi moduri diferite de realizare. În acest sens se distinge: a) a. de c. în condiţiile menţinerii (intacte a) structurii componentelor existente anterior; b) a. de c. prin...
6 august, 2021
>proces de formare şi creştere a capitalului unor agenţi economici pe seama valorilor preluate de la alţii constrânşi să le cedeze, de regulă, prin mijloace extraeconomice. Baza a.p. este forţa sau puterea care îmbracă diferite forme de la forţa brută, violentă, la...
6 august, 2021
>,  (1) orice obiect (activ tangibil) sau orice creanţă (activ intangibil) care poate fi exprimat în bani şi care aparţine unei persoane fizice sau juridice; (2) acea parte a bilanţului contabil în care se reflectă utilizarea resurselor unei firme (întreprinderi)....
6 august, 2021
> active care nu au existenţă de sine-stătătoare, ci sunt considerate ca atare în virtutea unei convenţii sau accepţiuni date prin legi sau alt gen de reglementări juridice. În această categorie se includ cheltuielile de constituire a firmei, cheltuielile de creştere...
6 august, 2021
>, bani, depozite bancare, acţiunile, obligaţiunile, titlurile de valoare care aduc un venit. Cel mai des îmbracă forma de investiţii financiare (v. Active).
6 august, 2021
>, acele active care se prezintă sub forma unor imobilizări în patrimoniul unităţilor. A.f. pot fi financiare şi incorporale. Primele se prezintă ca investiţii financiare pe termen lung, sau fără termen, în aşteptarea unor venituri viitoare. De regulă,  a.f. financiare constau din excedentele băneşti rezultate (degajate) din...
6 august, 2021
>, obiecte şi/sau creanţe ce pot fi utilizate o perioadă de timp îndelungată de către agenţii economici. A.i. îşi transferă valoarea în mod treptat, în mai multe cicluri de producţie. A.i. pot fi împărţite în: a.i. incorporale (cheltuielile de cercetare- dezvoltare), a.i. corporale (imobilizări în clădiri, terenuri, maşini, utilaje); a.i. financiare (imobilizări...
6 august, 2021

AD VALOREM

>, termen de origine latină consacrat pentru a desemna baza de raportare, de calculare a unei taxe sau unui comision. De pildă, o anume taxă se

ADVERSAR AL RISCULUI

>, persoană care doreşte să-şi plaseze disponibilităţile băneşti, pe cât posibil, în afaceri cât mai sigure. Se manifestă o vădită preferinţă pentru plasamentele care prezintă cel mai mic risc,

AGENT DE SCHIMB

>, persoană care execută operaţiuni bursiere, pe cont propriu, dar în numele clienţilor săi. Pentru tranzacţiile efectuate primeşte de la clienţi un comision. A.  de s. oferă sfaturi, recomandări marilor investitori.

AGENT ECONOMIC

>, persoană sau grup de persoane îndeplinind funcţii bine determinate în viaţa economică.  A.e. sunt entităţi de natură socială recunoscute şi, eventual, oficializate ca atare, prin care anumiţi subiecţi –

ACŢIUNE ASCUNSĂ

>, formă de manifestare a hazardului moral într-o relaţie contractuală incompletă. Informaţia relevantă din punct de vedere contractual se obţine prin observarea acţiunilor şi a rezultatelor, cele din

ACŢIUNI CU DREPT PLURAL

> titluri pentru care deţinătorii lor primesc nu numai dividendul curent, ci  şi alte avantaje la care ceilalţi acţionari nu au dreptul.

ACŢIUNI DE PRIM RANG

>, titluri de valoare care primesc o apreciere foarte bună din partea instituţiilor autorizate, apreciere bazată pe o calitate deosebită a indicatorilor economici (contabili şi financiari) ai societăţii emitente.

ACŢIUNI 

>“EQUITIES”, titluri de valoare la purtător sau nominative, care pot avea formă materială (fiecare acţiune având o formă standard şi fiind greu de falsificat) sau dematerializate, sub formă de înscrisuri pe suporţi

ACŢIUNI INDUSTRIALE

> acţiuni emise de so- cietăţi comerciale industriale. Termenul este tipic american şi a fost reţinut în literatură şi în practică pentru a se indica natura activităţii unităţilor

ACŢIUNI ORDINARE

> titluri care conferă po- sesorilor lor dreptul la dividende calculate la re- zultatele nete ale unităţilor economice, acest specific fiind foarte important pentru piaţa valorilor mobiliare

ACŢIUNI PRIORITARE

> titluri de valoare pentru care posesorii lor primesc beneficii (dividende) mai mari, o parte mai mare din soldul activelor când societatea se lichidează sau au dreptul

ACŢIUNI REVOCABILE

>, acţiunile pe care emi- tentul îşi rezervă dreptul de a le răscumpăra.

ACUMULARE

> proces obiectiv, complex şi perma- nent, cu caracter legic, de creare a unor noi capitaluri fixe şi circulante, de lărgire şi modernizare a celor existente, de sporire a

ACUMULARE DE CAPITAL

>, creşterea capitalului unei unităţi economice (firme) sau ţări. În optica economiştilor, creşterea capitalului are atât semni- ficaţii, cât şi moduri diferite de realizare. În acest sens

ACUMULARE PRIMITIVĂ,  

>proces de formare şi creştere a capitalului unor agenţi economici pe seama valorilor preluate de la alţii constrânşi să le cedeze, de regulă, prin mijloace extraeconomice.

ACTIV

>,  (1) orice obiect (activ tangibil) sau orice creanţă (activ intangibil) care poate fi exprimat în bani şi care aparţine unei persoane fizice sau juridice; (2) acea

ACTIVE FICTIVE

> active care nu au existenţă de sine-stătătoare, ci sunt considerate ca atare în virtutea unei convenţii sau accepţiuni date prin legi sau alt gen de reglementări

ACTIVE FINANCIARE

>, bani, depozite bancare, acţiunile, obligaţiunile, titlurile de valoare care aduc un venit. Cel mai des îmbracă forma de investiţii financiare (v. Active).

ACTIVE FIXE

>, acele active care se prezintă sub forma unor imobilizări în patrimoniul unităţilor. A.f. pot fi financiare şi incorporale. Primele se prezintă ca investiţii financiare pe termen lung, sau fără termen, în aşteptarea

ACTIVE IMOBILIZATE

>, obiecte şi/sau creanţe ce pot fi utilizate o perioadă de timp îndelungată de către agenţii economici. A.i. îşi transferă valoarea în mod treptat, în mai multe cicluri de producţie. A.i. pot fi

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: