ACUMULARE
proces obiectiv, complex şi perma- nent, cu caracter legic, de creare a unor noi capitaluri fixe şi circulante, de lărgire şi modernizare a celor existente, de sporire a

creşterea capitalului unei unităţi economice (firme) sau ţări. În optica economiştilor, creşterea capitalului are atât semni- ficaţii, cât şi moduri diferite de realizare. În acest sens se
proces de formare şi creştere a capitalului unor agenţi economici pe seama valorilor preluate de la alţii constrânşi să le cedeze, de regulă, prin mijloace extraeconomice.
venit al unităţilor econo- mice din comerţ, al comercianţilor a cărui mărime se determină ca diferenţă dintre preţul de vânzare a mărfii către alţi agenţi economici participanţi
bani, depozite bancare, acţiunile, obligaţiunile, titlurile de valoare care aduc un venit. Cel mai des îmbracă forma de investiţii financiare (v. Active).
acele active care se prezintă sub forma unor imobilizări în patrimoniul unităţilor. A.f. pot fi financiare şi incorporale. Primele se prezintă ca investiţii financiare pe termen lung, sau fără termen, în aşteptarea
obiecte şi/sau creanţe ce pot fi utilizate o perioadă de timp îndelungată de către agenţii economici. A.i. îşi transferă valoarea în mod treptat, în mai multe cicluri de producţie. A.i. pot fi împărţite
semne, instrumente, valori monetare, care exprimă lichiditatea însăşi sau pot fi rapid convertite în bani, deci au un înalt grad de lichiditate (bonuri de tezaur, cecuri).
resursele tangibile ale unităţilor economice, care au substanţă materială precum clădiri, pământ, materii prime, produse finite, semifabricate şi altele (v. Active).
raţionament economic prin care se determină preţuirea (evaluarea) prezentă a unui venit, bun, activ, utilitate viitoare. În cadrul acestui raţionament se ţine seama de factorul timp şi de condiţiile
totalitate a operaţiilor şi normelor financiare pe baza cărora se efectuează diferite calcule financiare, folosindu-se teoria probabilităţilor şi a statisticii matematice, mai ales în domeniul asigurărilor. A. este o metodă ştiinţifică prin
persoană fizică sau juridică proprietară a uneia sau mai multor acţiuni emise de o societate comercială anonimă sau în comandită. În calitate de proprietar asociat la o societate pe acţiuni,
tratatul prin intermediul căruia Fondul Monetar Internaţional îşi procură şi alte fonduri, în afara celor proprii, pentru activităţile sale. Primul a.g. de î. a fost încheiat, în 1962, între
înţelegere între guverne sau între uniuni de producători/consumatori, având drept obiectiv general prevenirea fluctuaţiilor exagerate pe pieţele produselor ce fac obiectul acordului, precum şi sta- bilizarea
(v. SISTEM MONETAR EUROPEAN) ACORD SINDICAL “CLOSED SHOP”, acord între sindicat şi patronat care, condiţionează angajarea lucrătorilor de calitatea de membri de sindicat. Legislaţia muncii din ţările dezvoltate consideră astfel de
“UNION SHOP”, acord între sindicat şi patronat, prin care se permite şi angajarea de lucrători care nu sunt membri de sindicat, condiţionându-se dobândirea calităţii de membru de sindicat
acord prin care s-a preconizat realizarea unei zone de comerţ liber în Europa Centrală. Semnat la Cracovia, în decembrie 1992 şi intrat în vigoare la 1 martie
semnat în decembrie 1992 de către S.U.A., Canada şi Mexic, devenit efectiv în ianuarie 1994, prevede eliminarea imediată a barierelor tarifare şi netarifare asupra majorităţii bunurilor produse şi comercializate
document emis de o bancă (emitent), la cererea unui client, prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri, în favoarea beneficiarului. De regulă, a. este
(1) orice obiect (activ tangibil) sau orice creanţă (activ intangibil) care poate fi exprimat în bani şi care aparţine unei persoane fizice sau juridice; (2) acea