miercuri

24 iulie, 2024

Definitii

sistem de sprijin bănesc, cu caracter contributoriu, rezultat în urma funcţionării mecanismului distinct de transfer financiar realizat de către stat prin intermediul procesului de redistribuire. A.s. se fundamentează în majoritatea cazurilor pe ideea de risc. Prin construcţia sa, sistemul de a.s. generează sentimentul şi starea...
2 noiembrie, 2021
curent de gândire economică ce analizează coerenţa  şi raţionalitatea deciziilor publice folosindu-se de instrumentele analizei microeconomice. Pentru că cei ce acţionează în spaţiul public urmăresc să maximizeze o utilitate care nu este economică – puterea, consumurile colective, bunurile şi avantajele în natură etc. – înseamnă  că, de...
2 noiembrie, 2021
proces istoric de înstrăinare a omului de propria sa activitate şi de rezultatele acesteia. Condiţiile de viaţă ale omului scapă de sub controlul său şi apar ca forţe străine şi ostile lui. Raporturile sociale dintre oameni se obiectualizează, adică îm- bracă forma unor raporturi şi însuşiri...
2 noiembrie, 2021
(1906- 1983), reputat economist englez, având contribuţii deosebite în domeniul statisticii economice, al microeconomiei şi macroeconomiei. A fost profesor la celebra London School of Economics încă din 1928, iar din 1944 a fost profesor la Universitatea din Londra. Se remarcă în...
2 noiembrie, 2021
distribuirea, într-o economie, a resurselor sale (factorii de producţie) între diferite utilizări pentru a obţine un ansamblu de bunuri finale, necesare satisfacerii trebuinţelor  şi asigurării continuităţii eficiente a activităţilor economico-sociale. A.r. este o componentă a reglării (regularizării) economice şi o condiţie (premisa) necesară (dar...
2 noiembrie, 2021
elemente implicate în luarea deciziilor privind utilizarea resurselor care nu pot fi exprimate în formă monetară. De exemplu, la angajarea mâinii de lucru, a.m. includ riscul, condiţiile de lucru, prestigiul, factori similari, nu însă şi perspectiva creşterii câştigurilor în timp, care este...
2 noiembrie, 2021
operaţie prin care un debitor pune la dispoziţia creditorului său un bun, care garantează plata la scadenţă a unei obligaţii de plată. Dacă debitorul nu reuşeşte să achite la scadenţă obligaţia asumată, atunci creditorul poate vinde bunul depus ca amanet (v....
2 noiembrie, 2021
sancţiune concretizată în plata unei anumite sume de bani, reglementată prin acte normative, suportată de persoane fizice şi/sau juridice pentru abateri privind îndeplinirea unor obligaţiuni cu caracter fiscal, civil sau administrativ, ori pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de lege. A. este o sursă de venituri...
2 noiembrie, 2021
(1) reducerea şi, în final, stingerea unei datorii sau obligaţii prin plăţi repetate; de exemplu, amortizarea unui împrumut prin restituirea periodică a unor rate determinate de-a lungul perioadei de acordare a împrumutului. (2) Concept sinonim cu reflectarea în formă bănească a deprecierii...
2 noiembrie, 2021
(v. METODĂ) Analiză cantitativă (v. METODĂ) ANALIZĂ CONTABILĂ, metodă de cercetare, pe bază de documente, a fiecărei operaţii economico- financiare, prin descompunerea ei în elementele componente în vederea stabilirii conturilor cores- pondente şi a părţii acestora (debit sau credit) în care urmează să se înregistreze operaţia...
2 noiembrie, 2021
metodă de eva- luare a oportunităţii implementării unui proiect, ca şi a continuării unei afaceri prin compararea avantajelor obţinute cu costurile făcute. Indicatorii calitativi folosiţi în a.c.-b. sunt: rata rentabilităţii interne, valoarea actuală netă; rata rentabilităţii financiare. Determinarea contribuţiei nete a proiectului...
2 noiembrie, 2021
metodă de analiză economico-statistică care studiază structura matricelor de covariaţie  şi corelaţie, cu scopul identificării influenţei diferiţilor factori asupra evoluţiei unui fenomen. Se consideră că variabilele supuse observării (x 1, x2,…, xn) au o repartiţie normală multidimensională cu matricea de covariaţie (C ij). Ipoteza de...
2 noiembrie, 2021
metodă de cercetare a fenomenelor şi proceselor economice din punct de vedere financiar. A.f. studiază cheltuielile, veniturile şi rezultatele financiare pe care le antrenează orice activitate economică pentru a descoperi cauzele care au influenţat pozitiv sau negativ evoluţia lor şi întreprinde măsurile necesare care să contribuie la...
2 noiembrie, 2021
metodă de studiu al interdependenţelor cantitative dintre activităţi economice corelate, de comensurare empirică  a legăturilor dintre diversele industrii (sectoare, zone etc.) producătoare şi consumatoare din cadrul unei economii naţionale. Producţia unei industrii poate fi destinată consumului final, adică populaţiei, sec- torului public şi exportului...
2 noiembrie, 2021
metodă de cercetare ştiinţifică care îşi propune să studieze structurile sistemelor, cu scopul de a evidenţia principalele legături dintre elementele acestora, precum şi transformările interne care modifică raporturile dintre aceste elemente. Punctul de plecare al metodei se află în Teoria Generală a Sistemelor  şi în Structuralism. A.s. constă într-un...
2 noiembrie, 2021
instrument relativ fix în ansamblul unei anumite politici economice, în jurul căruia sunt lăsate să oscileze variabilele de bază ale acestei politici. Termen economic folosit prin comparaţie cu ancorele folosite în navigaţie  şi construcţii. Prin a. de s. a p.m. se asigură consistenţă şi convergenţă politicii macroeconomice în ansamblul...
2 noiembrie, 2021
>,   operaţiune prin care un titlu de credit, sub forma efectelor de comerţ, circulă de la un beneficiar la altul, în virtutea înscrierii pe verso-ul hârtiilor de valoare respective a transferului menţionat de andosant către un alt beneficiar, numit andosator....
2 noiembrie, 2021
ramură importantă a economiei, care are ca obiect cultura plantelor şi creşterea anima- lelor în vederea obţinerii produselor alimentare şi a unor materii prime. Face parte din sectorul primar al activităţii economice, fiind prima formă de producţie materială. Caracteristicile a. constau în: pământul e principalul...
2 noiembrie, 2021
sistem de pro- ducţie agricolă caracterizat prin aceea că sporirea pro- ducţiei se bazează pe extinderea suprafeţelor cultivate, pe creşterea suprafeţelor agricole, pe creşterea numărului de animale, ceea ce poate duce la dispersarea resurselor folosite şi la o eficienţă scăzută.
2 noiembrie, 2021
sistem de agri- cultură în care creşterea producţiei se realizează pre- ponderent prin folosirea de mijloace tehnice perfor- mante, tehnologii şi metode moderne de cultivare a pământului şi de creştere a animalelor. Specific a.i. este folosirea eficientă a factorilor de producţie  şi realizarea de randamente...
2 noiembrie, 2021

ASIGURĂRI SOCIALE

sistem de sprijin bănesc, cu caracter contributoriu, rezultat în urma funcţionării mecanismului distinct de transfer financiar realizat de către stat prin intermediul procesului de redistribuire. A.s. se

ALEGERE SAU OPŢIUNE PUBLICĂ

curent de gândire economică ce analizează coerenţa  şi raţionalitatea deciziilor publice folosindu-se de instrumentele analizei microeconomice. Pentru că cei ce acţionează în spaţiul public urmăresc să maximizeze o utilitate care nu

ALIENARE

proces istoric de înstrăinare a omului de propria sa activitate şi de rezultatele acesteia. Condiţiile de viaţă ale omului scapă de sub controlul său şi apar ca forţe străine şi

ALLEN, SIR ROY GEORGE DOUGLAS

(1906- 1983), reputat economist englez, având contribuţii deosebite în domeniul statisticii economice, al microeconomiei şi macroeconomiei. A fost profesor la celebra London School of Economics încă din

ALOCAREA RESURSELOR

distribuirea, într-o economie, a resurselor sale (factorii de producţie) între diferite utilizări pentru a obţine un ansamblu de bunuri finale, necesare satisfacerii trebuinţelor  şi asigurării continuităţii

ALTERNATIVE NONMONETARE

elemente implicate în luarea deciziilor privind utilizarea resurselor care nu pot fi exprimate în formă monetară. De exemplu, la angajarea mâinii de lucru, a.m. includ riscul, condiţiile de

AMANETARE

operaţie prin care un debitor pune la dispoziţia creditorului său un bun, care garantează plata la scadenţă a unei obligaţii de plată. Dacă debitorul nu reuşeşte

AMENDĂ

sancţiune concretizată în plata unei anumite sume de bani, reglementată prin acte normative, suportată de persoane fizice şi/sau juridice pentru abateri privind îndeplinirea unor obligaţiuni cu caracter fiscal, civil

AMORTIZARE

(1) reducerea şi, în final, stingerea unei datorii sau obligaţii prin plăţi repetate; de exemplu, amortizarea unui împrumut prin restituirea periodică a unor rate determinate de-a lungul

Analiză calitativă 

(v. METODĂ) Analiză cantitativă (v. METODĂ) ANALIZĂ CONTABILĂ, metodă de cercetare, pe bază de documente, a fiecărei operaţii economico- financiare, prin descompunerea ei în elementele componente în vederea stabilirii conturilor

ANALIZĂ COST-BENEFICIU

metodă de eva- luare a oportunităţii implementării unui proiect, ca şi a continuării unei afaceri prin compararea avantajelor obţinute cu costurile făcute. Indicatorii calitativi folosiţi în a.c.-b. sunt:

ANALIZĂ FACTORIALĂ

metodă de analiză economico-statistică care studiază structura matricelor de covariaţie  şi corelaţie, cu scopul identificării influenţei diferiţilor factori asupra evoluţiei unui fenomen. Se consideră că variabilele supuse observării (x 1, x2,…,

ANALIZĂ FINANCIARĂ

metodă de cercetare a fenomenelor şi proceselor economice din punct de vedere financiar. A.f. studiază cheltuielile, veniturile şi rezultatele financiare pe care le antrenează orice activitate economică pentru a descoperi cauzele care

ANALIZĂ INPUT-OUTPUT

metodă de studiu al interdependenţelor cantitative dintre activităţi economice corelate, de comensurare empirică  a legăturilor dintre diversele industrii (sectoare, zone etc.) producătoare şi consumatoare din cadrul unei economii

ANALIZĂ STRUCTURALĂ

metodă de cercetare ştiinţifică care îşi propune să studieze structurile sistemelor, cu scopul de a evidenţia principalele legături dintre elementele acestora, precum şi transformările interne care modifică raporturile dintre aceste

ANCORĂ DE SUSŢINERE A POLITICILORMACROECONOMICE

instrument relativ fix în ansamblul unei anumite politici economice, în jurul căruia sunt lăsate să oscileze variabilele de bază ale acestei politici. Termen economic folosit prin comparaţie

ANDOSAMENT

>,   operaţiune prin care un titlu de credit, sub forma efectelor de comerţ, circulă de la un beneficiar la altul, în virtutea înscrierii pe verso-ul hârtiilor de

AGRICULTURĂ

ramură importantă a economiei, care are ca obiect cultura plantelor şi creşterea anima- lelor în vederea obţinerii produselor alimentare şi a unor materii prime. Face parte din sectorul primar

AGRICULTURĂ EXTENSIVĂ,  

sistem de pro- ducţie agricolă caracterizat prin aceea că sporirea pro- ducţiei se bazează pe extinderea suprafeţelor cultivate, pe creşterea suprafeţelor agricole, pe creşterea numărului de animale, ceea

AGRICULTURĂ INTENSIVĂ

sistem de agri- cultură în care creşterea producţiei se realizează pre- ponderent prin folosirea de mijloace tehnice perfor- mante, tehnologii şi metode moderne de cultivare a pământului şi de

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: