marți

23 iulie, 2024

Definitii

(în Sistemul Contu- rilor Naţionale), acele unităţi economice instituţio- nalizate, a căror funcţie principală constă în redis- tribuirea venitului şi a avuţiei pe baza serviciilor nonmarfare prestate populaţiei, în cazurile în care întreprinderile, firmele nu oferă astfel de servicii pe piaţă sau le...
9 mai, 2022
unităţi constând din toate organele şi organismele publice care produc şi oferă o mare gamă de servicii nonmarfare pentru colectivitate. Aceste servicii se grupează în două categorii principale: individuali- zabile, care pot fi cuantificabile în mod individual (învăţământ, asistenţă sanitară etc.); colective pure, care sunt prestate în beneficiul colectivităţii...
9 mai, 2022
  unităţi care cuprind acele organe şi organisme a căror competenţă publică se extinde pe o parte a teritoriului unei ţări. În cazul României, aceasta se manifestă în judeţe, municipii, oraşe, comune.
9 mai, 2022
acceptarea, aprobarea de către forul conducător al unei burse, ca o anumită valoare mobiliară să fie înscrisă la cota acelei burse şi, astfel, să poată fi negociată. Se face pe baza unor criterii stricte, de performanţă economico-financiare (v. Bursă de valori).
9 mai, 2022
termen de origine latină consacrat pentru a desemna baza de raportare, de calculare a unei taxe sau unui comision. De pildă, o anume taxă se calculează prin adăugarea unei cote procentuale la volumul valoric al unei vânzări, la valoarea unei...
9 mai, 2022
acea persoană fizică şi/ sau juridică care deţine majoritatea acţiunilor unei societăţi, respectiv, acea persoană care deţine pachetul acţiunilor de control, pe baza cărora poate să-şi apere interesele proprii în cadrul corporaţiei şi, mai ales, are posibilitatea să impună o strategie pe termen lung pentru...
9 mai, 2022
formă de manifestare a hazardului moral într-o relaţie contractuală incompletă. Informaţia relevantă din punct de vedere contractual se obţine prin observarea acţiunilor şi a rezultatelor, cele din urmă fiind ele însele dependente de starea mediului economic. Presupunând că rezul- tatele sunt întotdeauna observabile,...
9 mai, 2022
titluri pentru care deţinătorii lor primesc nu numai dividendul curent, ci  şi alte avantaje la care ceilalţi acţionari nu au dreptul.
9 mai, 2022
titluri de valoare care primesc o apreciere foarte bună din partea instituţiilor autorizate, apreciere bazată pe o calitate deosebită a indicatorilor economici (contabili şi financiari) ai societăţii emitente.
9 mai, 2022
“EQUITIES”, titluri de valoare la purtător sau nominative, care pot avea formă materială (fiecare acţiune având o formă standard şi fiind greu de falsificat) sau dematerializate, sub formă de înscrisuri pe suporţi magnetici, aceasta fiind situaţia cea mai practică din punct de vedere al siguranţei şi costurilor...
9 mai, 2022
acţiuni emise de so- cietăţi comerciale industriale. Termenul este tipic american şi a fost reţinut în literatură şi în practică pentru a se indica natura activităţii unităţilor econo- mice emitente, specific având mare importanţă pentru piaţa valorilor mobiliare.
9 mai, 2022
titluri care conferă po- sesorilor lor dreptul la dividende calculate la re- zultatele nete ale unităţilor economice, acest specific fiind foarte important pentru piaţa valorilor mobiliare (v. Acţiune).
9 mai, 2022
titluri de valoare pentru care posesorii lor primesc beneficii (dividende) mai mari, o parte mai mare din soldul activelor când societatea se lichidează sau au dreptul la vot dublu în Adunarea Generală a Acţionarilor. Li se mai spune şi acţiuni...
9 mai, 2022
acţiunile pe care emi- tentul îşi rezervă dreptul de a le răscumpăra.
9 mai, 2022
proces obiectiv, complex şi perma- nent, cu caracter legic, de creare a unor noi capitaluri fixe şi circulante, de lărgire şi modernizare a celor existente, de sporire a bazei materiale a activităţilor social-culturale, precum şi o constituire a resurselor necesare pentru rezervă şi...
9 mai, 2022
creşterea capitalului unei unităţi economice (firme) sau ţări. În optica economiştilor, creşterea capitalului are atât semni- ficaţii, cât şi moduri diferite de realizare. În acest sens se distinge: a) a. de c. în condiţiile menţinerii (intacte a) structurii componentelor existente anterior; b) a. de c. prin modificarea...
9 mai, 2022
  (1) orice obiect (activ tangibil) sau orice creanţă (activ intangibil) care poate fi exprimat în bani şi care aparţine unei persoane fizice sau juridice; (2) acea parte a bilanţului contabil în care se reflectă utilizarea resurselor unei firme (întreprinderi)....
9 mai, 2022
active care nu au existenţă de sine-stătătoare, ci sunt considerate ca atare în virtutea unei convenţii sau accepţiuni date prin legi sau alt gen de reglementări juridice. În această categorie se includ cheltuielile de constituire a firmei, cheltuielile de creştere...
9 mai, 2022
bani, depozite bancare, acţiunile, obligaţiunile, titlurile de valoare care aduc un venit. Cel mai des îmbracă forma de investiţii financiare (v. Active).
9 mai, 2022
 acele active care se prezintă sub forma unor imobilizări în patrimoniul unităţilor. A.f. pot fi financiare şi incorporale. Primele se prezintă ca investiţii financiare pe termen lung, sau fără termen, în aşteptarea unor venituri viitoare. De regulă,  a.f. financiare constau din excedentele băneşti rezultate (degajate) din...
9 mai, 2022

ADMINISTRAŢII PUBLICE

(în Sistemul Contu- rilor Naţionale), acele unităţi economice instituţio- nalizate, a căror funcţie principală constă în redis- tribuirea venitului şi a avuţiei pe baza serviciilor nonmarfare prestate populaţiei,

ADMINISTRAŢII PUBLICE CENTRALE

unităţi constând din toate organele şi organismele publice care produc şi oferă o mare gamă de servicii nonmarfare pentru colectivitate. Aceste servicii se grupează în două categorii principale: individuali- zabile, care pot fi

ADMINISTRAŢII PUBLICE LOCALE

  unităţi care cuprind acele organe şi organisme a căror competenţă publică se extinde pe o parte a teritoriului unei ţări. În cazul României, aceasta se manifestă în judeţe, municipii, oraşe,

ADMITERE LA BURSĂ

acceptarea, aprobarea de către forul conducător al unei burse, ca o anumită valoare mobiliară să fie înscrisă la cota acelei burse şi, astfel, să poată fi negociată. Se face pe

AD VALOREM

termen de origine latină consacrat pentru a desemna baza de raportare, de calculare a unei taxe sau unui comision. De pildă, o anume taxă se calculează prin

ACŢIONAR STRATEGIC

acea persoană fizică şi/ sau juridică care deţine majoritatea acţiunilor unei societăţi, respectiv, acea persoană care deţine pachetul acţiunilor de control, pe baza cărora poate să-şi apere interesele proprii

ACŢIUNE ASCUNSĂ

formă de manifestare a hazardului moral într-o relaţie contractuală incompletă. Informaţia relevantă din punct de vedere contractual se obţine prin observarea acţiunilor şi a rezultatelor, cele din urmă fiind

ACŢIUNI CU DREPT PLURAL

titluri pentru care deţinătorii lor primesc nu numai dividendul curent, ci  şi alte avantaje la care ceilalţi acţionari nu au dreptul.

ACŢIUNI DE PRIM RANG

titluri de valoare care primesc o apreciere foarte bună din partea instituţiilor autorizate, apreciere bazată pe o calitate deosebită a indicatorilor economici (contabili şi financiari) ai societăţii emitente.

ACŢIUNI 

“EQUITIES”, titluri de valoare la purtător sau nominative, care pot avea formă materială (fiecare acţiune având o formă standard şi fiind greu de falsificat) sau dematerializate, sub formă de înscrisuri pe suporţi

ACŢIUNI INDUSTRIALE

acţiuni emise de so- cietăţi comerciale industriale. Termenul este tipic american şi a fost reţinut în literatură şi în practică pentru a se indica natura activităţii unităţilor

ACŢIUNI ORDINARE

titluri care conferă po- sesorilor lor dreptul la dividende calculate la re- zultatele nete ale unităţilor economice, acest specific fiind foarte important pentru piaţa valorilor mobiliare

ACŢIUNI PRIORITARE

titluri de valoare pentru care posesorii lor primesc beneficii (dividende) mai mari, o parte mai mare din soldul activelor când societatea se lichidează sau au dreptul

ACŢIUNI REVOCABILE

acţiunile pe care emi- tentul îşi rezervă dreptul de a le răscumpăra.

ACUMULARE

proces obiectiv, complex şi perma- nent, cu caracter legic, de creare a unor noi capitaluri fixe şi circulante, de lărgire şi modernizare a celor existente, de sporire a

ACUMULARE DE CAPITAL

creşterea capitalului unei unităţi economice (firme) sau ţări. În optica economiştilor, creşterea capitalului are atât semni- ficaţii, cât şi moduri diferite de realizare. În acest sens se

ACTIV

  (1) orice obiect (activ tangibil) sau orice creanţă (activ intangibil) care poate fi exprimat în bani şi care aparţine unei persoane fizice sau juridice; (2) acea

ACTIVE FICTIVE

active care nu au existenţă de sine-stătătoare, ci sunt considerate ca atare în virtutea unei convenţii sau accepţiuni date prin legi sau alt gen de reglementări

ACTIVE FINANCIARE

bani, depozite bancare, acţiunile, obligaţiunile, titlurile de valoare care aduc un venit. Cel mai des îmbracă forma de investiţii financiare (v. Active).

ACTIVE FIXE

 acele active care se prezintă sub forma unor imobilizări în patrimoniul unităţilor. A.f. pot fi financiare şi incorporale. Primele se prezintă ca investiţii financiare pe termen lung, sau fără termen, în aşteptarea

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: