marți

30 aprilie, 2024

Dicționar Economic

Ofertă de capital

joi, 16 ianuarie, 2014

(v. PIAŢĂ A CAPITALULUI)
OFERTĂ DE MONEDĂ, (în accepţiune dinamică, ca flux) acea latură a pieţei monetare care semnifică punerea în circulaţie de monedă nouă de către
instituţiile monetare specializate. O. de m. nouă este de regulă legată de o operaţiune de creditare, ceea ce înseamnă monetizarea unei creanţe bancare. Procesul invers, adică rambursarea unui efect de comerţ sau a unei datorii oarecare în favoarea unei bănci, echivalează cu o reducere a masei monetare. Diferitele componente ale masei monetare sunt puse în circulaţie de băncile comerciale, de trezorerie şi de banca centrală (naţională), bancă de emisiune. Băncile comerciale oferă (creează) monedă de cont prin acordarea de credite agenţilor economici. Orice pasiv sub formă de credite (obligaţii de plată) figurează la bancă sub formă de drepturi de încasat, ca un activ. Dimpotrivă, la nivelul unităţilor eco- nomice nebancare, acestea apar la pasiv, sub formă de datorie, şi la activ, ca spor de monedă. Trezoreria efectuează cea mai mare parte a plăţilor sale prin intermediul băncilor comerciale şi al băncii centrale. Ea dispune şi de capacitatea de a crea monedă nouă. Operaţiunea constă în trecerea dintr-un cont bugetar într-un cont la vedere. În mod direct, trezoreria oferă monedă prin împrumuturile pe care le contractează la diferitele bănci comerciale sub forma obligaţiunilor emise şi subscrise de aceste bănci. Banca centrală oferă monedă în primul rând pentru susţinerea nevoilor de resurse financiare ale statului, în cazul bugetului său deficitar. Trezoreria emite mai întâi bonuri de tezaur, pe care băncile comerciale le subscriu plătind imediat pentru ele. Aceste bonuri subscrise pot fi însă revândute băncii centrale, suma plătită de aceasta reprezentând o. de m. În al doilea rând, banca centrală modifică o. de m. în funcţie de nevoile de valută ale agenţilor economici rezidenţi. Ea sporeşte masa monetară de fiecare dată când cumpără valută obţinută prin exporturile de mărfuri efectuate de agenţii economici. În sfârşit, banca centrală oferă monedă în situaţia în care băncile comerciale au nevoie de fonduri suplimentare pentru a face faţă retragerilor mai mari decât depunerile efectuate de clientela lor (v. Piaţă monetară, Scontare, Rescontare).



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: