concept ce reflectă proporţiile dintre venituri şi inegalităţile determinate de ele în consumul populaţiei. M. de c. ilustrează influenţa reciprocă dintre oferta de bunuri şi servicii şi eficienţa stimulării materiale prin forţa salariului real. Modifi- carea cantitativă şi structurală a nevoilor determină ca, în prezent, modul şi stilul de viaţă să cuprindă din ce în ce mai multe elemente de consum nematerial care se situează la acelaşi nivel cu cel material. M. de c. ţine seama de: raportul creşterea ofertei-inflaţie, echilibrarea cererii cu oferta, dezvoltarea infrastruc- turii, înlocuirea substituţiei forţate cu cea voluntară în raport cu preferinţele individuale şi capacitatea de cumpărare a populaţiei etc. Modificarea m. de c. pre- supune armonizarea nivelului şi structurii nevoilor individuale/colective cu condiţiile de satisfacere a acestor nevoi. Politica consumului se formulează îndeosebi pe termen lung şi are următoarele obiective: stabilitatea ritmurilor de creştere a producţiei bunurilor de consum; cunoaşterea categoriilor de nevoi recu- noscute social; raportul de concordanţă între nevoia socială şi structura producţiei sub influenţa progresului tehnico-ştiinţific şi social. M. de c. generează o serie de contradicţii între: fondul de marfă şi fondul de cumpărare; diversificarea aspiraţiilor şi nivelul redus al veniturilor; calitatea necesară satis- facerii nevoilor şi preţul acestei calităţi, necorelat cu nivelul veniturilor; categorii sociale pe medii de viaţă şi muncă (v. Nivel de trai, Mod de viaţă).
