constă în posibilitatea recunoscută şi garantată prin lege oricărei persoane de a încheia, cu orice altă persoană, orice fel de tran- zacţie economică – prevăzută şi reglementată de lege sau nu –, precum şi de a modifica sau de a desface, de comun acord, tranzacţiile astfel încheiate, cu condiţia de a nu se încălca dispoziţiile legii imperative, ordinea publică. De asemenea, l.e. exprimă şi capacitatea deplină şi neîngrădită a oricărui agent economic de a avea liberă iniţiativă conform propriilor aspiraţii şi interese, fără însă a contraveni dispoziţiilor legale în vigoare.