noutate care poate fi aplicată în tehnica şi tehnologia de producţie sau în gestiunea unei unităţi economice în condiţii de eficienţă. I. include noile tehnici şi tehnologii de producţie, produsele,
modalităţile de gestiune, exploatarea de noi pieţe sau surse de materii prime şi materiale etc., cu condiţia de a avea capacitatea să mărească eficienţa economică. Noţiunea de i. a fost relevată pentru prima dată de către Schumpeter, în lucrarea “Teoria evoluţiei economice” (1912). Ea a fost opusă noţiunii de “descoperire”, folosită anterior, şi s-a lărgit treptat, astfel încât în prezent include orice utilitate tehnico- ştiinţifică cu caracter aplicabil în stare să contribuie la creşterea eficienţei economice. I. este rodul unor eforturi sistematice care compun activitatea de cercetare tehnico-ştiinţifică şi economică (v. Invenţie, Cercetare ştiinţifică fundamentală).
