(v. GREVĂ)
GRUPUL CELOR OPT (sau Grupul celor 7 plus 1), formă instituţionalizată, reuniune anuală la nivel înalt la care participă SUA, Marea Britanie, Germania, Japonia, Franţa, Italia, Canada şi Rusia (cu statut de invitat permanent). Ele dezbat cele mai importante probleme social-economice mondiale, cu scopul de a-şi concerta politicile şi strategiile de dezvoltare. Convocată la iniţiativa Franţei, în noiembrie 1975, prima reuniune s-a desfăşurat în cadrul grupului celor cinci ţări membre permanente ale Consiliului de Administraţie al F.M.I. (S.U.A., Marea Britanie, R.F.G., Japonia, Franţa). Chiar la
prima întâlnire a fost invitată şi Italia, la a doua – Canada, iar de la a treia a început să ia parte, la asemenea reuniuni, reprezentantul Uniunii Europene (fost CEE), respectiv, preşedintele în exerciţiu al acesteia. De aceea, aproape 20 de ani reuniunea s-a numit Grupul celor şapte. Începând din anul 1995, la reuniunile anuale ale grupului participă şi Federaţia Rusă, devenind G.C.O. Agenda de lucru a reuniunilor evidenţiază încercarea “partenerilor” de a se raporta la problemele economice reale şi monetare cele mai stringente ale etapei, de a reflecta tendinţa puternică a penetrării politicului în economie, a interferării problemelor interne ale fiecărei ţări cu cele zonale şi mondiale. Rând pe rând, în centrul dezbaterilor şefilor de state şi de guverne din cele şapte, respectiv, opt ţări s-au aflat probleme, ca: dezechilibrele monetar- valutare; şomajul, îndeosebi cel juvenil, aşa-numitul “cancer multiform” al economiilor de piaţă contemporane – şomajul, recesiunea şi inflaţia; criza energetică, respectiv, criza petrolului; ratele înalte ale dobânzilor practicate în SUA; relaţia multiplă dintre dezvoltarea tehnologică – crearea de noi locuri de muncă –, creşterea economică; protecţionismul ţărilor dezvoltate – datoriile ţărilor în curs de dezvoltare. Întâlnirile la nivel înalt ale G.C.O. încearcă să stabilească măsuri concertate de prevenire sau de ate- nuare ale stărilor economice şi social-politice “explozive”. Dar caracterul general şi universal al problemelor dezbătute la reuniunile G.C.O. se află în contradicţie cu cadrul limitat şi închis al formulei instituţionale numită “club al bogaţilor”. În declaraţiile comune adoptate şi-au găsit locul asemenea idei şi formulări: “privim favorabil deschiderea spre dialog manifestată de ţările în curs de dezvoltare”; “este necesar fluxul de resurse financiare către ţările în curs de dezvoltare”; “vor continua negocierile privind crearea unui fond comun de materii prime şi eforturile pentru încheierea de acorduri pe produse”. Dar formulările liniştitoare cuprinse în declaraţiile comune ale G.C.O. nu au schimbat conţinutul şi sensurile relaţiilor dintre ţările avansate economic şi cele rămase în urmă din acest punct de vedere.
