relaţia dintre efectele
sociale obţinute şi eforturile făcut de societate. În
categoria de eforturi sociale sunt incluse: măsuri
sociale sub formă de mijloace sau obiective de politică
socială cu rol de prestaţii gratuite, programe sociale
cu implicaţii de masă – sanitare, educaţionale,
culturale etc., asistenţa socială, egalitatea distribuirii
la nivel de grupuri sociale; în acest sens efortul social
este apreciat prin intermediul concepţiei după care
socialul este un mijloc de a aduce beneficiu general-
uman. Efectele sociale se manifestă în două categorii:
individuale şi colective. Cele individuale se
manifestă sub formă de stare de sănătate, bunăstare
individuală, protecţie socială, securitate socială,
exprimate prin indicatori socio-individuali: număr de
zile de concediu medical/individ, grad de dotare cu
bunuri de folosinţă îndelungată a unei familii, număr
de agresiuni sociale perceput la nivel de individ sau
colectivitate redusă, număr de infracţiuni etc. Efectele
sociale colective apar astfel: echilibru social – prin
reducerea stării de tensiune socială ca urmare a
reducerii numărului de mişcări greviste pe ramuri sau
sectoare de activitate, solidaritate socială măsurabilă
prin destinderea conflictelor sociale, bunăstarea
colectivă, exprimată prin nivelul de trai şi calitatea
vieţii social-ecologice, egalitatea şanselor prioritar
pe piaţa muncii, “pacea socială” măsurată prin
repartiţia bogăţiei la nivelul societăţii plecând de la
justiţia socială. Evaluarea e.s. se face prin calcule
cost/beneficiu realizate în trei etape: prima etapă “ex
ante”, având drept scop eficienţa unui program sau
politici sociale, realizează un demers anticipativ, care
urmăreşte unul sau mai multe obiective sociale; a
doua etapă, “ex post” relevă construcţia politicii sociale
prin conectarea nevoii sociale cu resursele economice,
apreciindu-se raportul normativ-pozitiv; a treia etapă
se referă la interpretarea rezultatului obţinut (în timp)
(v. Eficienţă economică, Politică socială).
