teorie conform căreia, un deficit bugetar realizat într-o perioadă de depresiune, generat de creşterea cheltuielilor publice şi angajarea de împrumuturi la nivel guvernamental, poate conduce la o creştere puternică a nivelului activităţii şi, astfel, la impulsionarea derulării de investiţii private. De regulă, acest efect este resimţit pe termen scurt, ca urmare, spre exemplu, a modificării aşteptărilor privind rata viitoare a inflaţiei. Într-un model de echilibru simultan pe piaţa bunurilor/serviciilor şi pe piaţa monetară, revizuirea aşteptărilor privitoare la inflaţia aşteptată va ajusta imediat rata reală a dobânzii (la paritate cu creşterea expectaţiilor), ceea ce va stimula realizarea de investiţii şi, pe calea ajustărilor pe cele două pieţe, va conduce la un nivel al venitului naţional mai ridicat şi o rată reală a dobânzii mai ridicată, dar situată sub nivelul ratei reale iniţiale.
