formă de organizare şi desfăşurare a activităţii economice în care subiecţii produc bunuri în vederea vânzării, obţinând în schimbul lor, prin cumpărare, bunurile necesare satis- facerii trebuinţelor; formă universală de organizare şi funcţionare a activităţii economice în lumea contemporană. A cunoscut ample transformări în timp şi specificităţi în diferite ţări şi spaţii geografice. Are şi unele trăsături generale: a) specializarea agenţilor economici în obţinerea anumitor bunuri şi desfă- şurarea unor activităţi pe principii de eficienţă, raţionalitate, decurgând din avantajul relativ (comparativ); specializarea generează un amplu sistem de dependenţe şi interdependenţe între agenţii economici, ca expresie obiectivă a cooperării şi schimbului; b) autonomia, independenţa unităţilor economice, adică dreptul de decizie în ceea ce le priveşte, asumându-şi consecinţele pozitive şi riscul propriilor acţiuni. Se bazează pe o anumită formă de proprietate, iar autonomia, interdependenţa cele mai ample le asigură proprietatea particulară; c) întreaga activitate economică gravitează în jurul pieţei; în cadrul acesteia se realizează legăturile între producţie şi consum, între producători şi consumatori; d) monetarizarea economiei, în sensul că banii sunt un element major al vieţii economice, care influenţează tranzacţiile, modul de funcţionare şi structura organică a societăţii; e) principalele forme de relaţii economice dintre agenţi sunt tranzacţiile bilaterale de piaţă, în sensul că se bazează pe interes şi avantaj economic al fiecărui participant la actele de schimb, pe fluxul bilateral de bunuri şi monedă, bazate pe cerere şi ofertă, şi în care fiecare urmăreşte maximarea satisfacţiei să obţină un avantaj; f) majoritatea bunurilor economice îmbracă forma de marfă, devin bunuri comerciale. În mod natural, economia de schimb conduce, pe o anumită treaptă şi în anumite condiţii, la economia de piaţă (v. Economia de piaţă, Economia naturală).
