>, venitul sau remuneraţia plătită sau primită pentru serviciul unui capital în condiţiile în care aceasta nu este capitalizată. În practică, d.s. este mai rar folosită, dar ea constituie punctul de pornire pentru alte moduri de a calcula dobânda şi în special pentru dobânda compusă. Mărimea (denumită şi masa) d.s. este suma absolută a acestei forme de dobândă. Se calculează astfel: D = i · C, în care, i este rata dobânzii şi C este capitalul dat cu împrumut sau creditul. Un alt indicator relevant şi pentru d.s. este rata sa, care se determină i = D/C · 100, în care D este masa dobânzii, celelalte simboluri fiind date mai sus (v. Dobândă, Dobândă compusă, Credit).