proces istoric de diferenţiere, desprindere şi separare a diferitelor genuri de activităţi şi fixarea acestora ca domenii distincte, de sine-stătătoare prin funcţiile şi rolul îndeplinit, devenind activităţi specializate.
Expresia d.s. a m. este totalitatea activităţilor specializate existente concomitent în societate şi se concretizează în ramurile şi subramurile economiei naţionale, ocupaţiile (meseriile şi profesiunile) prac- ticate în societate. Amploarea d.s. a m. depinde de nivelul de dezvoltare a societăţii şi de diversificare a nevoilor, de dimensiunile pieţei, de natura muncii şi a activităţii lor, de gradul de libertate economică, în primul rând a comerţului. Adâncirea d.s. a m. este un factor de progres pentru individ şi pentru societate, permite perfecţionarea factorilor de producţie, creşterea producţiei (prin folosirea aceloraşi resurse), a îndemânării, priceperii şi chibzuinţei, duce la creşterea eficienţei şi folosirea pe scară largă a tehnicii şi tehnologiilor moderne, asimilarea invenţiilor şi inovaţiilor. Ea poate genera şi unele dezavantaje: creşterea riscului de şomaj, monotonie, pierderea dexterităţii în obţinerea unui bun, fiecare specializându-se în efectuarea unei operaţiuni, proces, lucrări etc. D.s. a m. este un factor de progres atunci când specializarea agenţilor economici are loc pe baza costului oportunităţii, al avantajului economic relativ. Un agent economic deţine avantaj economic relativ într-o anumită activitate, domeniu, operaţiune etc. dacă obţine un anumit bun economic cu cel mai mic cost al oportunităţii în raport cu al celorlalţi. D.s. a m. este în ultimă instanţă expresia modului în care resursele limitate sunt alocate (repartizate) pe diferite domenii şi spaţii geografice pentru a satisface nevoile nelimitate. Ea are un caracter dinamic; în permanenţă apar şi dispar profesiuni, operaţiuni, activităţi, ceea ce-i determină o dinamică contradictorie.
