(v. ISOCUANTĂ)
CURBA “J” A DEVALORIZĂRII MONETARE, situaţie în care balanţa nominală de cont curent a unei ţări înregistrează mai întâi un deficit, apoi un exce- dent, ca urmare a scăderii cursului de schimb al monedei naţionale. În graficele de mai jos se reprezintă cantităţile de dolari tranzacţionate pe zi şi evoluţia cursului de schimb.
Graficele relevă efectul de scădere a cererii de monedă (în cazul de faţă dolarul este considerat moneda naţională, vezi deplasarea în jos şi spre stânga a curbei cererii pe grafice de la C
1 la C2), ca urmare a reducerii
ratelor dobânzii. Presupunem două situaţii diferite, în funcţie de elasticitate. Dacă cererea pentru bunuri
importate este elastică, curba ofertei de dolari pentru tranzacţii de cont curent va avea o înclinaţie pozitivă (grafic a). Deplasarea curbei cererii de dolari de la C
1
la C
2 va face ca economia să se deplaseze din punctul
de echilibru iniţial (E
1) în (E2). În (E2) există un surplus
al balanţei de cont curent, echilibrat însă de ieşirea netă de capital. În graficul b, cererea de bunuri importate se presupune că este inelastică. Oferta de dolari pentru tranzacţii de cont curent este înclinată negativ  şi economia se deplasează din punctul de echilibru (E
1) în (E2). În acest caz, deplasarea în jos şi
spre stânga a curbei cererii totale orientează economia spre un nou punct de echilibru unde deficitul balanţei de cont curent este echilibrat de intrarea netă de capital. Dacă pe termen scurt cererea pentru import este inelastică şi mai elastică pe termen lung, o deplasare în jos a curbei cererii totale va determina mai întâi un deficit, iar apoi un excedent al balanţei de cont curent. Pentru politica economică, efectul c.J. are următoarea implicaţie: atunci când reducerea ratelor interne reale ale dobânzii (sau orice alte condiţii) conduc la o de- preciere a monedei naţionale, pe termen scurt, volumul importurilor  şi exporturilor se modifică, dar nu semnificativ de mult. Oricum, balanţa de cont curent va înregistra un deficit (vezi grafic b). În timp însă, agenţii economici (persoane fizice şi persoane juridice) îşi ajustează comportamentul la condiţiile noului curs de schimb. Dacă acesta rămâne la noul nivel (mai scăzut decât cel iniţial), exporturile continuă să crească şi importurile se reduc. Astfel, balanţa de cont curent va înregistra un surplus. Din trasarea grafică a evoluţiei, în timp, a balanţei de cont curent ce înregistrează mai întâi un deficit şi apoi un excedent, reiese o formă asemănătoare cu litera “J” (v. Balanţa de plăţi externe, Curs valutar).