(în sens larg), dereglare gravă a sistemului financiar al unei ţări (finanţele statului, sistemul de credit, circulaţia bănească); (în sens restrâns), dereglare a finanţelor statului, concretizată în deficite de proporţii ale bugetului de stat. Ea apare datorită unor situaţii accidentale, cum sunt reducerea substanţială a încasărilor bugetare, ca urmare a unor şocuri neprevăzute la care este supusă economia reală, conjunctură nefavorabilă – internă
şi/sau externă în anumite ramuri, subramuri, situaţii sociale explozive etc. C.f. poate să apară şi ca urmare a unor decizii hazardate ale forurilor legislative care angajează cheltuieli exagerate, ignorând posibilităţile reale ale economiei. Uneori c.f. este acceptată ca fiind răul cel mai mic, pentru a asigura impulsionarea cererii globale, pe seama unor cheltuieli de la buget acoperite doar parţial prin venituri curente. Se scontează ca prin multiplicatorul cheltuielilor publice să se creeze o undă suplimentară de cerere agregată care să ofere întreprinzătorilor imaginea unor anticipări favorabile pentru impulsionarea afacerilor. Deficitul bugetar se acoperă prin apelarea la împrumuturi publice (interne şi/sau externe) sau prin emisiunea de masă monetară suplimentară, fără suport într-o cantitate mai mare de bunuri marfare (viteza de rotaţie a monedei este presupusă constantă). Este preferabilă apelarea la împrumuturi pe termen mediu/ lung, deşi aceasta împovărează fiscal generaţiile viitoare. Dincolo de un anumit prag – diferit de la o ţară la alta – deficitul bugetar generează anomalii în economie: inflaţie, deprecierea cursului monedei, creşterea exagerată a ratei dobânzii etc. Soluţia de fond pentru prevenirea şi depăşirea c.f. este revederea politicii fiscale şi a politicii cheltuielilor publice, acţionându-se împotriva birocraţiei, risipei administrative, redistribuirilor bugetare nejustificate, nivelului unor categorii de cheltuieli – militare, pentru administraţie (v. Buget de stat, datorie publică, Finanţe publice).
