proces global ce
exprimă evoluţia ascendentă a unor mărimi
economice agregate, în cadrul unui orizont de timp,
la nivel naţional sau internaţional, cu efecte favorabile
în planul vieţii economice şi sociale. În sens restrâns,
c.e. exprimă mărirea reală într-o anumită perioadă
de timp, a unui indicator economic agregat, cum ar
fi P.I.B., pe total sau pe locuitor, într-un anumit spaţiu
economic. În sens larg, c.e. este forma sub care se
manifestă ansamblul transformărilor cantitative,
structurale şi calitative ce se produc în cadrul vieţii
economice, într-o perioadă îndelungată imprimând
indicatorilor agregaţi o tendinţă ascendentă. Din acest
punct de vedere, c.e. nu se diferenţiază de dezvoltarea
economică. Problematica c.e. este studiată de teoria
creşterii economice – componentă a ştiinţei econo-
mice. Teoria c.e. se ocupă de studiul conceptului de
c.e. şi de interdependenţele lui cu celelalte concepte
ale dinamicii economice, de analiza factorilor şi
tipurilor de c.e., de optimizarea şi prognoza c.e.,
elaborând modele adecvate de cercetare şi interpretare
a proceselor pe care le exprimă în timp şi spaţiu,
precum şi criterii şi indicatori de apreciere şi măsurare
a efectelor pe care le produc în economie. C.e. se
află sub influenţa conjugată a unui ansamblu de
factori, cu acţiune directă şi indirectă. Fiecare factor
de c.e. acţionează concomitent prin trei dimensiuni:
cantitativă, structurală şi calitativă. Astfel, c.e. apare
ca rezultat al acţiunii conjugate a modificărilor
dimensiunilor cantitative, structurale şi calitative ale
fiecărui factor. În acest caz avem o influenţă pe
orizontala fiecărui factor de c.e. Totodată, procesul
de c.e. apare şi ca rezultat al influenţei conjugate a
modificărilor concomitente ale caracteristicilor
cantitative, structurale şi calitative ale tuturor
factorilor. În acest caz avem influenţa pe verticalele
caracteristicilor factorilor. Creşterea producţiei reale,
totale şi pe locuitor, sub forma unor indicatori
macroeconomici, este expresia interacţiunii dintre
volumul disponibil al factorilor de producţie şi
eficienţa utilizării lor. La baza efortului de creştere
economică se află investiţia economică ce are ca
rezultat mărirea potenţialului productiv, acumularea
de capital uman şi material. Teoria c.e. pune în
evidenţă existenţa mai multor tipuri de c.e. Prin tip
de c.e. se înţelege expresia sintetică a unei dominante
a procesului de c.e., determinată de contribuţia
factorilor, modul de realizare a c.e., ritmul de creştere
a indicatorilor agregaţi pe locuitor, compatibilitatea
efectelor economice cu cele sociale şi ecologice etc.
Potrivit acestor criterii, c.e. poate să fie extensivă,
intensivă, organică, consolidată, echilibrată, durabilă,
negativă, zero etc. În perspectiva secolului următor,
se pune tot mai mult problema compatibilităţii
efectelor economice cu cele social-umane şi ecologice
ale c.e., atât pe plan naţional, cât şi la nivel
internaţional-mondial, punându-se astfel bazele
tipului de c.e. durabilă (umană), în cadrul căruia
egalitatea şanselor generaţiilor care coexistă şi se
succed la viaţă pe planeta Pământ devine criteriul
esenţial al dezvoltării economico-sociale (v.
Dezvoltare economică).
