componentă a comerţului exterior constând din importul şi exportul de servicii privite în sens larg. Importul de servicii este cuprins în pasivul balanţei de plăţi, în timp ce exportul acestora figurează în activul acesteia. C.i. include: a) transporturile navale, aeriene şi terestre, inclusiv reparaţiile executate la mijloacele de transport străine; b) călătoriile în străinătate ale rezidenţilor  şi călătoriile străinilor în ţara respectivă, în scopuri tu- ristice sau profesionale; c) veniturile din investiţii, indiferent dacă sunt investiţii directe sau investiţii în titluri de valoare; d) veniturile din brevete, patente licenţe, drepturi de autor, acţiuni de cooperare ştiinţifico-tehnică internaţională; e) alte servicii oficiale şi particulare (serviciile financiare, asigurările de bunuri şi persoane etc.). Analiza volumului, structurii şi dinamicii comerţului cu “invizibile” întregesc imaginea asupra unei economii naţionale, a locului ei în diviziunea mondială a muncii. Pentru unele ţări, “invizibilele” constituie o sursă principală de încasări din străinătate. Dar sunt şi ţări în care “invizibilele” constituie o cauză a dezechilibrului balanţei de plăţi. Se pare că există un efect de compensare între componentele principale ale comerţului exterior, în sensul că balanţa “invizibilelor” tinde să o compenseze pe aceea a comerţului cu bunuri corporale (v. Export, Import).