ansamblul schimburilor economice sub formă de exporturi şi importuri, care se derulează între agenţii economici din două ţări diferite. Dimensiunea şi evoluţia c.b. este sintetizată în balanţa comercială (v) şi are o mare stabilitate când se desfăşoară într-un cadru instituţional-juridic favorabil: acord comercial bilateral, acord de comerţ liber etc. Statisticile privind c.b. sunt consemnate cantitativ (fizic) şi valoric, într-o monedă liber convertibilă, reprezentând sumele declararea de către importatori şi exportatori. Pentru importuri, valoarea mărfurilor este reprezentată de preţul de achiziţie, asigurări şi alte plăţi necesare pentru declarate tranzacţiei. Pentru exporturi, valoarea se fundamentează pe condiţia fob (v). C.b. este stabil şi exercită influenţe favorabile asupra economiei în ansamblu, atunci când are la bază diviziunea internaţională a muncii şi avantajul competitiv pe care fiecare agent naţional îl deţine la anumite categorii de mărfuri în raport cu partenerul extern. (v. Comerţ internaţional, Balanţa comercială externă).