>, ştiinţă generală a conducerii şi reglării sistemelor de acţiuni interconectate. C. porneşte de la existenţa unor principii de funcţionare comune tuturor tipurilor de sisteme complexe din natură, tehnică, economie, societate. Prima viziune cibernetică generalizată aparţine lui Ştefan Odobleja, concretizată în “Legea reversibilităţii” buclelor închise, care se aplică tuturor proceselor din natură şi societate (1939). Contribuţii esenţiale în definirea analogiilor structurale între procese din domenii diferite are matematicianul american Norbert Wiener (1948). S-a demonstrat că principiile autoreglării au un caracter logic şi se bazează pe informaţie, astfel că c. cercetează legile generale ale proceselor de culegere, prelucrare, stocare şi folosire a informaţiei în cadrul sistemelor c. Metoda ştiinţifică generală este abordarea sistemică, conceptualizată de teoria generală a sistemelor. C. are un rol gnoseologic şi unul aplicativ. Distingem: a) c. teoretică, care cuprinde teoria sistemelor, teoria algoritmilor, teoria modelelor, teoria reglării, teoria informaţiei şi b) c. aplicativă, orientată spre domenii concrete, care cuprinde c. tehnică, c. economică, biocibernetică etc.
