(v. CAPITALIZARE)
CAREUL MAGIC, sintagmă care sintetizează dezideratul ideal al obiectivelor politicii economice de ansamblu: o creştere economică susţinută, evitarea derapajului inflaţionist (acceptarea unei inflaţii “târâtoare” care să ofere pusee monetare investiţiilor şi cererii agregate), asigurarea echilibrelor externe. Este o componentă a New Economics-ului, în care politica economică (generală şi specială), prin instru- mentele promovate, urmăreşte nu atât corectarea unor dezechilibre grave, cât mai ales prevenirea şi evitarea unor mari dezechilibre prin măsuri stimulative. Spre mijlocul anilor ’60, în teoria şi practica economică s-a abordat şi obiectivul “pentagonului  şi hexagonului magic”. Pentru realizarea  c.m., noua ştiinţă economică militează pentru concertarea politicii monetare cu cea bugetară şi a veniturilor. În practică, pe termen mediu-lung, n-au fost realizate obiectivele c.m. În prezent, obiec- tivele centrale în ţările dezvoltate sunt: controlul inflaţiei, menţinerea deficitului bugetului de stat în limite acceptabile, fluctuarea cursului monetar şi a dezechilibrului balanţei comerciale în anumite limite (v. Politică economică, Politică monetară).