sintagmă folosită pentru a desemna specificitatea mecanismului economico-social de funcţionare a economiilor ţărilor avansate economic. Din punct de vedere economic, c. contemporan se defineşte prin: preponderenţa proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie şi de schimb; întreprinderea reprezintă unitatea economică fundamentală, deplina putere de decizie economică a unităţilor de bază; rolul motor al profitului; întreprinzătorul  îşi asumă riscurile activităţii, acesta fiind figura centrală a economiei capitaliste, adică el este cel ce organizează, inovează, îşi asumă riscurile afacerilor, prevede schimbările de rigoare în volumul, structura şi calitatea producţiei; pe baza maşinismului, a tehnologiei avansate din epocă, se adaptează continuu cerinţelor şi exigenţelor populaţiei; producţia (oferta) devansează cererea. Mecanismele pieţei concurenţiale orientează activităţile, acestea fiind căile prin care se caută echilibrul şi se reglează oferta de bunuri materiale şi servicii prin raportarea la cererea de consum, se elimină acele întreprinderi care devin incapabile să supravieţuiască. Statul nu intervine, respectiv, intervine puţin în orientarea economiei; acesta asigură marile servicii publice şi gestionează în sens liberal. În plan social, c.c. presupune: piaţa liberă a muncii; relaţii contractuale între utilizatorii de muncă salariată şi salariaţi; gruparea în sindicate, al căror rol esenţial este apărarea profesională a lucrătorilor, negocierea salariului  şi a primelor; posibilitatea grevelor etc. Funcţionarea economiei capitaliste generează o serie de probleme, cum sunt: accentuarea inegalităţilor economice; apariţia unor dezechilibre între cererea şi oferta agregate, prezenţa periodică a crizelor ciclice; monopolurile şi înţelegerile între producători aten- tează în permanenţă la adresa consumatorului suveran; poluarea şi risipa de resurse naturale etc. C.c. se interferează cu economia de piaţă fără a se identifica cu aceasta, el având o sferă mai largă de cuprindere (v. Economie de piaţă, Sistem al economiei de piaţă).