(1) stocul de cunoştinţe profesionale, deprinderi, abilităţi şi de sănătate, care pot conduce o persoană la sporirea capacităţilor sale creative şi, implicit, a veniturilor scontate a se obţine în viitor. (2) Capacitatea oamenilor de a produce în mod eficient bunuri materiale şi servicii. Conceptul de c.u. s-a impus în ştiinţa economică modernă abia
în anii ’60 prin lucrările lui Theodor Schultz şi în special prin contribuţiile lui Gary S. Becker. El a dezvoltat teoria investiţiei în capitalul uman legat de termenul de rată de recuperare a investiţiei în c.u. Analiza fluxurilor de venituri scontate a se obţine în viitor pe seama investiţiei în c.u. ilustrează diferenţele existente între diferiţii indivizi privind perspectivele realizării concrete a acestor venituri şi a altor elemente, cu relevanţă în sporirea productivităţii, şi eficienţei economice. Datorită focalizării sale asupra dezvoltării capacităţilor şi abilităţilor personale în obţinerea şi menţinerea veniturilor de-a lungul întregii vieţi active, teoria c.u. a fost asociată şi cu abordările specifice teoriei venitului permanent. S-a evidenţiat, de asemenea, posibilitatea transmiterii intergeneraţii atât a averii, cât şi a unui anumit status socio-pro- fesional. Decizia de a investi în c.u. se bazează, în principal, pe o analiză de tip cost-beneficiu, în care costurile includ atât costurile directe, cât şi pe cele indirecte exprimate în termenii costurilor de oportunitate (ca venituri care ar fi putut fi obţinute în cazul în care s-ar fi ales alternativa de pătrundere pe piaţa muncii şi nu de continuare a studiilor). Teoria c.u. se bucură, în peisajul ştiinţific contemporan, de un larg interes, pe baza ei fiind explicate şi procese legate de diferenţierea salarială, migraţie, căutarea unor locuri de muncă adecvate nivelului de pregătire şi aspiraţiilor indivizilor etc. Principalele critici care s-au adus, în ultimul timp, teoriei c.u. gravitează, în general, în jurul ideii că este relativ dificil să fie se- parate investiţiile în c.u. de consumul personal. Din această perspectivă, toate cheltuielile personale pot avea un posibil efect asupra veniturilor viitoare (de exemplu, cheltuielile pentru sănătate, îmbrăcăminte, asistenţă socială etc.) (v. Costul educaţiei).
