joi

28 martie, 2024

Dicționar Economic

ASISTENŢĂ PENTRU DEZVOLTARE

marți, 8 ianuarie, 2019

forma de cooperare internaţională, pe bază contractuală, care urmăreşte realizarea de către o firmă sau instituţie a unor obiective economico-sociale, proiecte, lucrări publice într-o altă ţară, cu sau fără participarea ţării beneficiare, ajutor, sprijin, cooperare materială sau financiară în relaţiile dintre ţări. Ea este acordată, de regulă, ţărilor în curs de dezvoltare, de către ţările dezvoltate în vederea creşterii posibilităţilor lor de progres economic şi social, în concordanţă cu inte- resele lor specifice şi cu respectarea principiilor fundamentare ale dreptului internaţional. A. pentru d. poate fi acordată de o ţară sau un grup de ţări, de organizaţii sau instituţii regionale şi internaţionale, guvernamentale sau neguvernamentale, de firme particulare sau de persoane fizice. În funcţie de do- meniile în care se realizează a. pentru d., poate fi: economică, ştiinţifică, militară, umanitară etc.



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: