>, metodă de analiză economico-statistică care studiază structura matricelor de covariaţie şi corelaţie, cu scopul identificării influenţei diferiţilor factori asupra evoluţiei unui fenomen. Se consideră că variabilele supuse observării (x
1, x2,…, xn) au o repartiţie normală
multidimensională cu matricea de covariaţie (C
ij).
Ipoteza de bază a a.f. este dată de egalitatea
∑
=
ε
+
=
k
1
r
,
i
r
ir
i
f
l
x
unde: fr – factorul elementar r; k – numărul de factori în care poate fi descompusă variabila xi, număr care se determină prin calcule în funcţie de nivelul de detaliere al analizei; lir – un coeficient numit sarcina factorului r în variabila de ordinul i, sau sarcină a variabilei i asupra factorului r;
ε
i – elemente reziduale
aleatorii. Aceste elemente sunt considerate independente între ele, cât şi faţă de factorii fr sau variabila xi. Ecuaţia de mai sus arată că orice variabilă xi poate fi descompusă ca o combinaţie liniară a factorilor de influenţă fk. Metoda de estimaţie a valorilor factorilor pe baza variabilelor observate x1, x
2,…, xn a fost preconizată pentru prima dată de către
Thomson în anul 1951 şi denumită metoda regresiei. În cercetările economice, a.f. este folosită în următoarele direcţii: (a) reducerea numărului de indicatori care caracterizează un anumit fenomen fără o pierdere substanţială de informaţie; (b) obţinerea unor indicatori economici sintetici; (c) verificarea unor ipoteze privind factorii de influenţă asupra unui fenomen economic; (d) clasificarea unor mărimi economice, caracterizate printr-un set de caracteristici independente etc.
