>, distribuirea, într-o economie, a resurselor sale (factorii de producţie) între diferite utilizări pentru a obţine un ansamblu de bunuri finale, necesare satisfacerii trebuinţelor şi asigurării continuităţii eficiente a activităţilor economico-sociale. A.r. este o componentă a reglării (regularizării) economice şi o condiţie (premisa) necesară (dar insuficientă) pentru utilizarea raţională, eficientă a resurselor şi asigurarea echilibrului economic. În modelul teoretic al economiei de piaţă, a.r. se realizează prin mecanismele “mâinii invizibile” (al preţurilor şi concurenţei perfecte), raportul cerere- ofertă. Dinamica preţurilor şi anticipările agenţilor economici perfect şi corect informaţi sunt instrumentele principale prin care şi pe baza cărora are loc extinderea (restrângerea) diferitelor activităţi şi, implicit, deplasarea resurselor economice dintr-un domeniu în altul (şi în profil teritorial). Datorită imperfecţiunilor pieţei, a.r. este, în fapt, atât rezultatul mecanismelor pieţei, cât şi al acţiunilor reglatoare ale factorilor instituţionali care folosesc cadrul legislativ şi pârghiile economico-financiare pentru a supraveghea, completa şi corecta mecanismele pieţei încât să minimizeze pierderile de eficienţă şi diferenţele dintre costurile şi beneficiile private şi cele sociale (v. Resurse economice, Reglare economică, Eşecul pieţelor).
