vineri

29 martie, 2024

Dicționar Economic

AJUNGERE DIN URMĂ

vineri, 22 iunie, 2018

proces de creştere economică rapidă care să permită, într-o perspectivă definită drept obiectiv al unei strategii guvernamen- tale, trecerea la dezvoltarea susţinută, durabilă. A. din u., denumită în literatura anglo-saxonă catching- up, reprezintă pentru ţările aflate în tranziţia postcomunistă opţiunea de politică economică prin care se combină şi recombină factorii disponibili de creştere pentru a se obţine rezultate concrete pe calea eliminării decalajelor economice semnificative şi a saltului în modernitate. În fond, tranziţia postcomu- nistă are ca dimensiune esenţială a. din u. a ţărilor capitaliste aflate pe creasta valului dezvoltării. Criteriile de apreciere a procesului a. din u. sunt de natură excepţională, ele presupunând întrunirea concomitentă a condiţiilor de acceptanţă socială de genul reglementării, controlului, realocării resurselor în conjuncţie fină cu favorizarea în practica econo- mică a folosirii metodelor presupuse de liberalizare. Aceasta explică puţinătatea cazurilor de reuşită  a procesului de a. din u. pe termen scurt, fără să se apeleze prioritar la soluţii autoritare de guvernare, de dirijism extins sau de blocare limitată a forţelor pieţei



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: