Dicționar Economic

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE PRIVATIZARE

vineri, 6 august, 2021

>(ANP), departament de specialitate al administraţiei publice, creat pe lângă Guvernul României, cu scopul de a îndruma, coordona şi controla procesul de privatizare la nivel naţional. În fond, funcţiile ANP au decurs din reglementările procesului respectiv (Legea 58/1991 cu privire la privatizarea societăţilor comerciale, Legea 18/1991 privind Fondul Funciar, Legea 35/1991 privitoare la investiţiile străine, Legea 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare). În spiritul acestor reglementări, ANP a organizat, mai întâi, înfiinţarea Fondului Proprietăţii de Stat şi a Fondurilor Proprietăţii Private. În acelaşi timp, a elaborat normele privind privatizarea prin vânzare de acţiuni şi de active fizice. Apoi, ANP a elaborat
Programul de “privatizare-pilot” şi a coordonat efectiv derularea acestuia. Beneficiind de resurse alocate prin Programul PHARE, a încheiat contracte cu firme specializate în consultanţă pe tema privatizării, pe baza cărora s-a elaborat strategia de privatizare a societăţilor comerciale cu capital de stat. Aceasta a fost încadrată în strategia generală de reformă economică (v. Privatizare).



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: