(1) tip de activităţi
economice proprii sistemului de piaţă; activitate
definitorie pentru natura acestui sistem. În esenţă, a.
constau în încheierea şi derularea de tranzacţii, cu
scopul obţinerii de către participanţii la acestea a
anumitor avantaje. Orice a. are un obiect bine deter-
minat, recunoscut de agenţii economici implicaţi în
desfăşurarea ei şi reflectat ca atare în condiţiile şi
modalităţile ei specifice de realizare. În activităţile
lor de a., diferiţii agenţi economici îşi exercită în mod
direct şi efectiv interesele şi funcţiile ce le revin în
ansamblul sistemului economic. Adoptarea de către
aceşti agenţi a anumitor linii de acţiune are loc atât
în virtutea autonomiei de care fiecare din ei dispune,
cât şi a raporturilor tranzacţionale, concurenţiale sau
de cooperare care se stabilesc între ei. Activităţile de
a. implică asumarea de către participanţii la
desfăşurarea lor a anumitor riscuri, precum şi
aplicarea unui set coerent de criterii de raţionalitate
privind formularea opţiunilor, adoptarea deciziilor
şi evaluarea performanţelor obţinute. Abilitatea
fiecărui agent economic de a gestiona riscurile şi de
a opera cu criteriile de raţionalitate, în raport cu
caracteristicile mediului de a., determină crearea
situaţiilor de succes sau de eşec în a. (2) Denumire
generică atribuită acelui sector economic ce reuneşte
totalitatea agenţilor economici care funcţionează în
spiritul cerinţelor pieţei şi în acord cu regulile aces-
teia, urmărind obţinerea de profit. Din sectorul a. fac
arte unităţile economice elementare, grupate în
agregatele “firme producătoare” şi, respectiv,
“instituţii financiare şi de credit” (v. Economie de
piaţă reală).
