Elena Udrea a fost aleasă preşedinte al PDL Bucureşti
Cu doar 20 de voturi împotrivă, din 999 voturi exprimate, Elena Udrea a fost aleasă ieri preşedinte al PDL Bucureşti, Vicepereşedinţi ai organizaţiei au fost aleşi Sorina

„Abia după reluarea creşterii economice se va putea relua şi creditarea”, a declarat sâmbătă, potrivit Agerpres, Lucian Croitoru, consilierul pe probleme de politică monetară al
FMI, Banca Centrală Europeană şi Uniunea Europeana pregatesc un pachet care s-ar putea ridica la 120 de miliarde de euro pentru salvarea de la colaps
Europarlamentarul Cristian Preda a declarat ieri că popularitatea preşedintelui Traian Băsescu nu mai poate ajuta partidului de guvernamânt, şi că este timpul ca PDL să-i ofere
Emil Boc a anunţat ieri că până la 31 decembrie vor fi disponibilizaţi încă 26.000 de bugetari, în acord cu angajamentele pe care şi le-a