stare de tensiune între resursele economice limitate şi nevoile nelimitate care trebuie satisfăcute cu ajutorul lor; insuficienţă a resurselor în raport cu nevoile; realitate care, cu intensităţi şi forme diferite, s-a manifestat de-a lungul întregii existenţe umane. În teoria economică neoclasică, r. este o realitate universală şi atemporală, ea fiind caracteristica tuturor categoriilor de bunuri şi resurse: informaţii, satisfactori, prodfactori, resurse naturale, bani, timp etc. Dimensiunea r. relative a bunurilor reproductibile este dată de preţurile pieţei. Se pot distinge mai multe forme de r.: naturală, ce ţine de vitregia naturii; de penurie, generată de o scădere substanţială a ofertei ca urmare a unor accidente economice, sociale sau unor împrejurări cu totul imprevizibile; a pieţei, care apare când se înregistrează o creştere rapidă, neaşteptată a cererii, oferta fiind constantă (se mai numeşte r. relativă); speculativă, artificial creată printr-o reducere voluntară a ofertei de către producători, cu scopul de a menţine sau spori preţurile. Dincolo de împrejurările subiective, prin care r. poate fi
accentuată datorită acţiunilor unor agenţi economici, ea are o determinare obiectivă, ce decurge din caracteristicile fundamentale ale resurselor şi nevoilor economice. În acest sens, se poate vorbi despre legea generală a rarităţii. În afara bunurilor naturale rare (vânat, locuri pitoreşti ş.a.), majoritatea bunurilor sunt produse de către oameni prin acte de producţie, care constau în combinarea şi consumarea resurselor economice rare, respectiv a factorilor de producţie. Omenirea a progresat enorm pe linia căutării, cunoaşterii şi atragerii spre folosinţă, în circuitul economic, de noi resurse. Deşi privite absolut resursele au sporit şi s-au diversificat continuu, în raport cu creşterea şi diversificarea trebuinţelor uma- ne ele au fost şi vor rămâne limitate: raritatea resur- selor şi prin urmare a bunurilor economice constituie o caracteristică generală, absolută a economiei. Legea rarităţii constă în aceea că volumul, structurile şi calitatea resurselor şi bunurilor economice evoluează mai încet decât volumul, structurile şi intensitatea trebuinţelor umane. Altfel spus, există un ecart între trebuinţele nelimitate resimţite de oameni şi bunurile economice, care rămân limitate. Fiind rare, este important ca resursele să nu fie risipite, economisirea şi utilizarea lor eficientă, bazată pe alegeri raţionale, reprezentând un principiu general al organizării oricărei activităţi/economii. Teoria economică solu- ţionează problema r. fie prin creşterea cantităţii şi calităţii bunurilor produse pe baza alegerii acelei metode care permite economisirea resurselor relativ rare, fie printr-o mai bună distribuire a bunurilor, care să ducă la o satisfacere cât mai bună a trebuinţelor. Pentru neoclasici, r. este una dintre paradigmele centrale ale ştiinţei economice. Pe baza principiilor raţionalităţii şi economicităţii, orice agent economic face alegeri raţionale sub constrângerea r., pe bază de preţ. R. poate fi atenuată în principal prin creşterea eficienţei economice (în oricare dintre formele ei) (v. Resurse economice, Bunuri economice, Nevoi umane).
