expresie prin care se evidenţiază o situaţie specială în alocarea resurselor, situaţie ce nu se încadrează în teoria alocării optime a acestora. Astfel, dacă se face trecerea de la modul de alocare A la modul de alocare B, iar această trecere reprezintă o îmbunătăţire potenţială Pareto, indivizii care nu câştigă din schimbarea modurilor de alocare (trecerea de la A la B) ar câştiga suficient dacă s-ar efectua trecerea inversă, de la B la A. Para- doxul constă în faptul că, deşi în cazul trecerii de la modul A la modul B unii indivizi nu câştigă (nu obţin venituri suplimentare), prin trecerea inversă
(revenirea de la modul B la modul A) acei indivizi câştigă atât de mult încât şi-ar permite chiar să-i recompenseze pe primii câştigători (din trecerea de la A la B), astfel încât ei să accepte revenirea la starea iniţială (A). Paradoxul apare din evaluările relative ale vectorilor de bunuri, evaluări care depind de modul în care sunt distribuite bunurile. Prin urmare nu este o schimbare a valorii reale a bunurilor pose- date de indivizi, sporurile paradoxale de avere ale indivizilor fiind datorate în primul rând valorilor relative (percepute subiectiv de către indivizi) ale bunurilor din dotare.
