30 noiembrie, 2024

Conflictul dintre administrația Volkswagen și sindicate se tensionează, după ce compania, presată de costuri și concurența chineză, a respins vineri propunerile sindicatului de reducere a costurilor, deși au mai rămas doar câteva zile până la declanșarea grevelor prin care se speră evitarea închiderile de fabrici în Germania.

”Deşi pot exista şi efecte pozitive pe termen scurt, măsurile nu vor duce la nicio uşurare financiară durabilă pentru companie în următorii ani”, a spus compania într-un comunicat citat de Reuters, adăugând că rămâne în contact cu reprezentanții angajaților.

Puternicul sindicat IG Metall din Germania a propus luna aceasta economii de 1,5 miliarde de euro, inclusiv renunţarea la bonusuri pentru 2025 şi 2026.


”Economiile durabile de 1,5 miliarde de euro nu pot fi stabilite nici măcar după o analiză intensă”, a declarat vineri compania.

O sursă de la Volkswagen a declarat Reuters că propunerile sindicatului sunt menite să câştige un timp pe care compania nu îl are. ”Noi discuţii într-un mediu şi mai dificil ar fi necesare până cel târziu în 2026”, a spus sursa, adăugând că unele dintre propuneri nu sunt fezabile din punct de vedere legal.

Volkswagen a cerut o reducere a salariilor cu 10%, argumentând că trebuie să reducă costurile şi să crească profitul pentru a apăra cota de piaţă în faţa concurenţei ieftine din China şi a scăderii cererii de maşini europene. De asemenea, ameninţă că va închide fabrici în Germania pentru prima dată în istoria sa de 87 de ani.

Săptămâna viitoare ar putea fi declanșată greva

Sindicatul şi-a reiterat propunerile de reducere a costurilor ca răspuns la declaraţia Volkswagen.


”IG Metall a făcut un pas uriaş către managementul Volkswagen în cadrul negocierilor”, a spus acesta, adăugând că compania nu a reuşit să ofere un răspuns cu privire la paşii pe care este pregătită să ia faţă de angajaţii săi.

O structură organizatorică complexă, investiţiile evaluate greşit, deciziile de management proaste, cererea slabă în Europa şi China, costurile ridicate şi birocraţia Germaniei au fost toate vinovate pentru problemele Volkswagen pe piaţa sa de origine.

Directorii au spus că nu se aşteaptă ca cererea de maşini din Europa văzută înainte de pandemie să revină, lăsând compania cu o capacitate de producţie în exces şi scumpă.

Vineri, IG Metall a declarat că lucrătorii Volkswagen ar putea intra în grevă în toată Germania de săptămâna viitoare, intensificând conflictul cu conducerea.

”Grevele sunt posibile şi, de asemenea, necesare de la începutul lunii decembrie”, a spus IG Metall într-o fişă adresată lucrătorilor, văzută de Reuters, adăugând că un acord de a nu organiza greve va lua sfârşit sâmbătă.

Luni, posibile greve de avertisment

Aşa-zisele greve de avertisment la fabricile producătorului de automobile din Germania sunt de aşteptat să aibă loc chiar luni, potrivit unor persoane familiarizate cu chestiunea, care ar marca primele greve la scară largă la fabricile Volkswagen din Germania din 2018.

Grevele de avertizare durează de obicei de la câteva ore până la o zi.

Reprezentanţii sindicatului şi conducerea se vor întâlni din nou pe 9 decembrie pentru a continua negocierile în vederea convenirii unui nou contract de muncă pentru lucrătorii din VW AG, sindicatele promiţând să reziste oricărei propuneri care nu oferă un plan pe termen lung pentru fiecare fabrică VW.

Grevelear putea deveni nelimitate, dacă nu se ajunge la un acord în următoarea rundă de negocieri salariale, ceea ce ar afecta producţia Volkswagen într-un moment în care producătorul auto se confruntă deja cu livrări şi profituri în scădere.

(Citește și: Șoc în prima economie a UE: Volkswagen închide 3 fabrici din Germania; planul de reducere a cheltuielilor, mult mai dur decât se anticipa)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: