Conducerea Volkswagen și reprezentanții sindicatului încep joi a treia rundă de negocieri salariale, cu doar zece zile rămase pentru a găsi o soluție înainte de expirarea termenului după care sindicatele au amenințat că vor declanșa greve la toate fabricile din Germania, scrie Reuters.
Negocierile se poartă pentru salariile a 120.000 din cei aproximativ 300.000 de angajați ai Volkswagen din Germania, angajați în șase fabrici și care au un contract de muncă separat de restul forței de muncă.
Patronatul Volkswagen a cerut reducerea salariilor cu 10%, argumentând că trebuie urgent să reducă costurile și să mărească profitul pentru a rămâne competitiv și a păstra cota de piață în fața rivalității companiilor chineze și a scăderii cererii de mașini în Europa.
Sindicatele resping închiderea de fabrici
Sindicatele au propus miercuri renunțarea la bonusuri pentru doi ani și crearea unui fond pentru finanțarea unei reduceri temporare a timpului de lucru în zonele mai puțin productive ale afacerii. Ei au spus că aceste măsuri vor evita concedierile și vor genera economii de 1,5 miliarde de euro.
Fondul ar urma să fie finanțat printr-o creștere a salariului cu 5,5% pentru forța de muncă, pe care lucrătorii ar fi plasat-o în fond ca un act de solidaritate față de colegii din domeniile care nu sunt profitabile și ale căror locuri de muncă ar fi în pericol. Sindicatele nu au oferit detalii despre modul în care vor fi generate aceste economii.
Însă propunerile sindicatului sunt condiționate de eliminarea de către conducerea companiei a închiderii de fabrici, ceea ce VW refuză să accepte.
Greva generală anunțată din 1 decembrie
Dacă conducerea le respinge propunerea, sindicatele – o forță puternică la VW și care dețin jumătate din locurile din Consiliul de Administrație – vor solicita o majorare cu 7% a salariilor fără ca vreo fabrică să fie închisă.
În caz contrar, membrii de sindicat vor declanșa greva generală de la 1 decembrie în toate locațiile din Germania, ceea ce ar reprezenta prima grevă de amploare de după 2018, când 50.000 de muncitori au protestat în stradă pentru majorarea salariilor.
„Salutăm faptul că reprezentanții lucrătorilor semnalează deschiderea față de măsurile privind reducerea costurilor forței de muncă și supracapacitatea de producție… Vom intra in discuții detaliate în cadrul negocierilor pentru a face o evaluare financiară a propunerilor”, a declarat Gunnar Kilian, membru al consiliului de conducere al VW, într-un comunicat.
Industria auto europeană în impas
Discuțiile au loc la Wolfsburg, unde își are sediul Volkswagen. Mii de muncitori sunt așteptați să se adune joi dimineață pe stadionul de fotbal din oraș.
Rezultatele companiei comparate cu ale industriei auto într-o analiză Reuters arată că Volkswagen are o pondere mai mare a cheltuielilor salariale în total costuri decât celelalte companii concurente.
Datele dintr-un memoriu intern al consiliului de administrație al Volkswagen, subliniază provocarea companiei de a rămâne competitivă.
Dar și alți producători auto se confruntă cu dificltăți.
Ford a anunțat miercuri că va reduce cu aproximativ 14% din forța de muncă europeană, din care în mare parte în Germania.
„Angajații înțeleg situația în care ne aflăm, dar nu acceptă faptul ca compania să propună ca acest lucru să fie rezolvat de o manieră unilaterală”, s declarat șefa sindicatului VW AG, Daniela Cavallo.
Cititi si Ford desființează 14% din locurile de muncă din Europa, sub presiunea concurenței mașinilor electrice chinezești
***