Video / Ionuț Dumitru, Chief Economist, Raiffeisen Bank: Avem o problemă – la prima vedere stăm bine, dar agențiile de rating nu ne cred

13 martie, 2023

”Cu toții ne dorim ca un proiect de țară să aducă prosperitate în sens economic în primul rând. Pentru a ajunge la această prosperitate trebuie să avem o creștere economică sustenabilă”. Problema, identificată de economistul șef al Raiffeisen Bank: ”Ai spune că România a avut o poveste de succes din punct de vedere economic. Din păcate, avem o problemă că agențiile de rating nu ne cred, avem o problemă de percepție cumva. Nu știm să livrăm politici economice consistente în timp”, a declarat Ionuț Dumitru pe 07.03.2023 la Conferința CDG ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

Citește și prezentarea scrisă a dumnealui: Trei direcții de acțiune pentru o creștere economică sustenabilă

Cele mai importante declarații:

Trei direcții de acțiune pentru o creștere economică sustenabilă. Cu toții ne dorim ca acest proiect de țară să aducă prosperitate în sens economic în primul rând. Pentru a ajunge la această prosperitate trebuie să avem o creștere economică sustenabilă.
Noi am avut creștere economică în ultimii ani. Dacă ne uităm pe grafice, PIB-ul la paritatea puterii de cumpărare per capita, în prețuri comparabile, față de media UE, în România este 74,2% în momentul de față, respectiv în 2021. Ungaria era puțin peste noi, probabil că în 2022 i-am depășit. Suntem mai sus decât unele țări din zona euro, cum ar fi Letonia, Croația, Slovacia, Grecia. Iar de Bulgaria cu care ne comparam la coada clasamentului, ne-am detașat semnificativ și avem un decalaj de aproape 20 de puncte procentuale față de media UE.
Ai spune că România a avut o poveste de succes din punct de vedere economic. Din păcate, avem o problemă că agențiile de rating nu ne cred, avem o problemă de percepție cumva. Nu știm să livrăm politici economice consistente în timp pentru că altfel dacă faci pur și simplu poza economică, noi avem un PIB/capita care ar justifica probabil un rating de țară mai bun. Noi suntem în continuare la triplu B minus, prima treaptă din investment grade și asta pentru că piețele, agențiile de rating nu cred că știm să ținem linia dreaptă și să avem creștere economică pe termen lung.
Problema este că noi am avut o convergență foarte rapidă și suntem țara din UE cu convergența cea mai rapidă în ultimii 20 de ani, însă avem în același timp și decalaje foarte mari în interiorul țării. Noi avem în interiorul României mai multe Românii. Sunt diferențe destul de notabile și în materie de indicatori psihologici, dar și din punct de vedere economic sunt diferența destul de notabile între regiunile țării.
Dacă ne uităm la PIB/capita la paritatea puterii de cumpărare, o să vedem că față de media națională sunt doar opt județe care sunt peste medie. În același timp, avem județe foarte bogate, cum ar fi București care în 2019 era 263% față de media națională, dar avem și Vaslui care e la coada clasamentului, la 46%. Diferența dintre cel mai bogat și cel mai sărac județ este de 1 la 6. Avem un decalaj uriaș între nivelul de bogăție al celui mai bogat și celui mi sărac județ din România.
În termeni de convergență, și avem datele până în 2019, în ultimii zece ani, vedem că sunt 15 județe care au avut o dinamică mai rapidă decât media națională și 27 care au avut practic divergență față de media națională. Sunt 15 carea aleargă înainte și 27 care stau pe loc sau aleargă în spate. Câștigătorii sunt de departe București, Cluj, Timiș, Sibiu sau Sălaj, care au câștigat în termeni de PIB/capita în ultimii 20 de ani. Cei mai mari perdanți sunt Covasna, Harghita, Ilfov, Constanța, Galați, Bacău, Vrancea, care au pierdut masiv în termeni de convergență față de media națională.
Aici sunt semne mari de întrebare și vizavi de eficiența programelor de dezvoltare locală. Cât au făcut bine în termen de reducere a decalajelor între diverse regiuni ale țării.
Fără îndoială că nu poți să vorbi de plan de țară, de prosperitate economică, dacă nu e împărtășită de cât mai multe județe. Țesutul social economic nu poate fi păstrat dacă nu ai o prosperitate împărtășită de cât mai mulți.
Al doilea subiect pe care vreau să-l adresez este legat de echilibrele macro. Vrem prosperitate pe termen lung? Trebuie să respectăm condiția necesară, dar nu suficientă pentru a avea creștere economică sustenabilă și anume să avem echilibre macroeconomice, să păstrăm echilibrele macroeconomice.
Se vorbește în special de aceste deficite gemene, deficit bugetar, deficit de cont curent. România a avut în perioada pre-criză financiară, începând cu 2005, o expansiune puternică a sectorului privat dublată și de o creștere puternică a sectorului public, de creșterea deficitului în sectorul public și am ajuns în 2007-2008, când a izbucnit criza financiară, cu niște dezechilibre economice foarte mari. Deficitul de cont curent ajunsese la aproape 14% din PIB, care ulterior a necesitat o corecție care a fost destul de dureroasă pentru țesutul economic și social. Am mai experimentat o astfel de exuberanță în perioada 2015-2018-2019, în care, la fel, deficitul bugetar a crescut foarte mult și am ajuns în 2019 să avem un deficit bugetar de peste 4% din PIB, cel mai mare din Europa. Și în 2008, când am avut creștere economică foarte înaltă, am ieșit în evidență cu un deficit bugetar uriaș și as spune că pentru noi, economiștii, 2008 este exemplul clasic de așa nu din perspectiva politicilor economice, să faci deficite uriașe când economia creșterea foarte repede și era deja foarte dezechilibrată.
Acum suntem iarăși în situația în care avem deficite mari și de cont curent și bugetar. Să sperăm că această deteriorare din 2022 a deficitului de cont curent, până la 9 și ceva la sută din PIB, a fost generată în cea mai mare parte probabil de creșterea prețurilor la materii prime pe piețele internaționale din anul anterior, în special la energie și odată ce aceste prețuri s-au corectat, probabil că și deficitul de cont curent nu va mai crește sau se va corecta ușor.
Dar rămâne problema structurală. Deficitele comerciale sunt destul de mari în trei zone principale: în energie, unde putem deveni exportatori de energie, dar noi de ani de zile discutăm și facem destul de puțin în materie de exploatare a unor noi resurse naturale cum ar fi, spre exemplu, gazele din Marea Neagră. Putem deveni exportatori de energie, dar cu niște demersuri concrete în direcția aceasta și făcute ieri, nu astăzi. În același timp, mai avem zona de produse agroalimentare unde ca să ai deficite atât de mari cum are România și în același timp să ai un potențial agricol uriaș, fiind numărul 5 la nivel european ca suprafață agricolă și ca suprafață cultivată cu cereale, este o mare rușine națională pe care trebuie să ne-o asumăm. În al treilea rând, industria petrochimică, legată și de partea energetică, unde avem deficite foarte mari, importând vopsele, fertilizanți, absolut tot ce ține de această industrie.
Am intrat în criza pandemică, în 2020, cu cel mai mare deficit bugetar din Europa și ieșim în 2022 tot cu cel mai mare deficit bugetar din Europa. În alte țări europene, deficitul bugetar a scăzut mult mai rapid, ceea ce înseamnă că natura deficitului nostru este una structurală și nu a fost una conjuncturală.
Așa cum vedem în momentul de față, bugetul nostru este extrem de fragil. Dacă eliminăm partea de venituri excepționale din energie, veniturile conjuncturale pe care le-am înregistrat din sectorul de energie, nu prea mai rămâne mare lucru în termen de colectare. Dacă ne uităm la buget suntem cam pe unde eram și înainte, adică veniturile din taxe și impozite sunt undeva în jur de 27% din PIB, față de o medie europeană de 41%. Diferența este uriașă, între ce colectăm noi și media europeană, diferența fiind foarte mare și față de vecinii noștri sau țările din Europa Centrală și de Est și acest lucru ne vulnerabilizează în fața unor șocuri adverse. Resursele noastre bugetare, oricum te-ai uita la ele sunt mici, după orice standard.
Constrângerea suplimentară care ne apare în buget în anii următori este legată și de mediul acesta de dobânzi pe care îl întâmpinăm la nivel global. Cheltuielile cu dobânzile la datoria publică în România, chiar dacă datoria noastră publică este semnificativ mai mică decât mediile europene, cheltuielile cu dobânzile sunt deja mai mari decât mediile europene. Noi alocăm cam 2% din PIB pentru dobânzi la datoria publică. Alocam în 2018, 2019 circa 1% din PIB. Un punct procentual din PIB îl alocăm suplimentar pentru plata dobânzilor la datoria publică, ceea ce ne îngustează spațiul bugetar pe care îl avem. Constrângerea cea mai practică pentru expansiunea datoriei publice, că văd foarte multe voci care spun că datoria publică în România nu e chiar atât de mare, în termeni absoluți, la 48% din PIB, într-adevăr, față de standardele europene pare mică, însă trebuie privit și din perspectiva capacității de absorbție a piețelor financiare. Dacă ne uităm, principalul finanțator al datoriei publice este sectorul bancar, care au deja o expunere de aproape 23-24% din total active, cea mai mare din Europa. Avem o adâncime a sectorului financiar destul de mică, care nu permite o absorbție a unei datorii publice mult mai mari. Avem un sector care e cam de cinci ori mai mic decât media europeană, iar datoria publică e cam de două ori mai mică decât media europeană. În termeni proporționali, datoria noastră publică nu mai pare chiar atât de mică. Principala constrângere este că nu are cine să o cumpere, cine să o finanțeze, la nivelul nostru de dezvoltare din momentul de față.
În plus, avem și o structură pe monede care ne vulnerabilizează. 55-56% din datoria noastră publică este denominată în valută. Sunt două țări în Europa care mai au o pondere mai mare ca a noastră, Bulgaria și Croația, una are consiliu monetar, cealaltă a adoptat euro, nu mai au risc valutar. Ungaria și Polonia au o proporție mult mai mică 22 și ceva la sută datorie denominată în valută. Ne îndeamnă la o politică prudentă.
Noi plătim dobânzi destul de mari pentru că avem și un rating destul de slab. Doar Grecia are un rarting mai slab decât noi în Europa. Așa cum menționam, dacă te uiți pe cifre, pe partea de convergență reală, ai spune că România merită un rating mai bun. Din păcate avem o problemă de percepție și agențiile de rating, investitorii în general nu ne cred că suntem în stare să menținem această traiectorie și atunci ratingul nostru este în continuare destul de slab. După părerea mea, trebuie obligatoriu să îmbunătățim ratingul de țară pentru că ne va apăsa foarte mult cheltuiala cu dobânzile în ultimii ani.
Dacă ne uităm la structura populației noastre pe vârste o să vedem că populația în vârstă de 15-64 de ani reprezintă cam 65% din total populație. În ultimii zece ani am pierdut un milion de oameni, pierdere în sectorul populației active. Populația inactivă a rămas aceeași. A scăzut cu un milion populația, dar scăderea este din populația activă, cea care este activă în câmpul muncii. Dintre aceste persoane între 15 și 64 de ani, persoane în piața muncii avem doar 65% care ne diferențiază față de celelalte state. Media europeană e cu 10 puncte procentuale mai mare. Ne plângem foarte mult de lipsa forței de muncă, a forței de muncă calificată. Avem o participare mică la activitatea economică. În segmentul 55-64 de ani, doar 46% din populație este activă în piața muncii, mai puțin de una din două persoane muncesc și lucrul acesta ne diferențiază masiv față de țările din jurul nostru sau față de media europeană.
Aici avem diverse explicații, una dintre ele este legată fără îndoială de pensiile speciale. Ne plimbăm cu subiectul ăsta de colo-colo, dar nu-l adresăm așa cum trebuie. Statisticile arată că 90 și ceva la sută din acele persoane care nu muncesc în segmentul acela de muncă nu vor să muncească pentru că au probabil în primul rând alte forme de venit, pensii speciale probabil.
Din această populație activă în piața muncii, doar o proporție destul de mică față de mediile europene este populație activă sub formă salarială. La noi sunt puțini salariați și o parte din ei sunt neplătitori de taxe și impozite. Un milion și ceva de salariați muncesc la negru. 25% din cei care plătesc taxe și impozite sunt salariați în sectorul public. Cam asta e poza de ansamblu a pieței forței de muncă.
Activitate economică redusă, adică o participare redusă, puțini salariați, o parte semnificativă sunt în sectorul public. Problema nu e neaparat că sunt prea mulți în sectorul public ci că sunt prea puțini plătitori de taxe și impozite în sectorul privat. Problema este că avem mulți salariați în sectorul public raportat la sectorul privat. Problema nu este neaparat că sunt mulți în sectorul public, ci puțini în cel privat.
Durata vieții active este cea mai mică din Europa. Știm că media are multe puncte slabe, dar pe medie, în România se muncește 31,3 ani.
Soluțiile sunt mai multe. O să mă refer la două. Prima, după mine este omul sfințește locul. Și în avem pe domnul Bolojan aici care a avut rezultate la Oradea foarte bune. Dar este absolut clar că este și o problemă de management la nivel local. Resurse sunt puține, dar resurse sunt puține și pentru Oradea și pentru alte municipii din țară. Problema este cum găsești oameni iscusiți care să aducă acele resurse, să atragă acele fonduri europene și sunt exemple de succes și în alte localități din țară.
A doua chestiune care trebuie punctată este și rolul statului, rolul guvernului central. Statul trebuie să facă un lucru pe care din fericire a început să-l facă, să dezvolte infrastructura mare. Dacă nu conectăm regiunile istorice între ele, Moldova în primul rând, să nu sperăm că vreodată județe ca Vaslui o să aibă mai mult de 46% din media națională, procent neschimbat în 19 ani. Soluția, după mine, ține și de rolul statului în infrastructura mare. Investind în infrastructură, investitorii privați vor veni și ei. Când văd că statul s-a implicat văd o oportunitate de afaceri acolo și vor profita de ea.