Donald Trump, președintele SUA, a anunțat marți seară, într-un amplu discurs în Congresul american, că Rusia a transmis Americii „semnale puternice” că este pregătită de pace în conflictul armat cu Ucraina, concomitet cu scrisoarea lui Volodimir Zelesnki că și Ucraina e pregătită să semneze Acordul e mineralele rare și să înceapă negocierile.
Mare parte din discursul-show mult-așteptat al președintelui Trump a fost dedicat stabilirii busolei SUA și anunțării priorităților din acest an ale administrației. Președintele american a vorbit despre măsurile pe care le-a luat în cele 6 săptămâni de mandat – vizând atât problemele sociale cât și problemele societale legate de ideologia woke, a enuerat planurile administrației pentru a rezolva problema inflației, despre progresele pe frontul imigrației ilegale și alte probleme de pe agenda domestică a SUA, dar și despre politica internațională a SUA.

Președintele Trump a punctat în finalul discursului său că „vom crea cea mai liberă, avansată, dinamică și mai dominantă civilizație care a existat pe fața acestei planete”.
Discursul președintelui SUA la început de mandat, asemănător discursului anual din Congres privind starea națiunii, este utilizat pentru stabilirea priorităților administrației în primul an de mandat. Discursul de marți seară a fost presărat cu acuzații la adresa administrației Biden, fapt care a făcut ca mulți parlamentari ai Partidului Democrat să părăsească sala.
Redăm mai jos principalele idei și declarații din discursul de 100 de minute al lui Donald Trump:
Din politica externă: Discuțiile pentru pace în Ucraina, invitația pentru Groenlanda, tarife pentru toți partenerii
„Mai devreme astăzi am primit o scrisoare importantă de la președintele Zelenski, care spune că Ucraina este gata să vină la masa de negocieri cât mai curând pentru pace. (…) Apreciez această scrisoare și simultan am avut discuții serioase cu Rusia și am primit semnale puternice că sunt gata de pace. Este timpul să oprim războiul, dacă vrem să facem asta trebuie să discutăm cu ambele părți”, a declarat Donald Trump, în porțiunea dedicată politicii internaționale din discurs.
În același segment al discursului, președintele SUA a invitat Groenlanda să se alăture Statelor Unite ale Americii.
„Am un mesaj pentru cetățenii incredibili ai Groenlandei. Vă sprijinim cu putere dreptul de a vă determina propriul viitor, și dacă alegeți așa vă vom primi în Statele Unite ale Americii. Avem nevoie de Groenlanda pentru securitate națională și internațională. Lucrăm cu toată lumea implicată ca să o obținem dar cu adevărat avem nevoie de ea pentru securitate internațională și cred că o vom obține. Într-un fel sau altul. Vă vom ține siguri, vă vom face bogați și vom duce Groenlanda pe noi culmi. Este o populație mică dar foarte mare ca teritoriu și foarte important din perspectiva securității militare”, a spus Donald Trump.
În același timp, președintele SUA a folosit discursul pentru a promova abordarea sa comercială axată pe taxe vamale, afirmând că SUA vor „încasa trilioane de dolari” din tarife, care vor revitaliza de asemenea industria americană.
Discursul președintelui Trump vine într-un context tensionat pe plan global, cu tarife vamale aplicate atât aliaților tradiționali cât și Chinei, rivalul strategic al SUA, precum și discuții tot mai îngrijorate în Europa despre angajamentul Americii în NATO și politica externă a SUA.
În ce privește negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina, Donald Trump a citat din scrisoarea primită de la Volodimir Zelenski, prin care președintele Ucrainei se arăta dispus să semneze Acordul pe moneralele critice ”oricând” și că e pregătit să discute planul de pace.
Reuters scria marți seară că administrația președintelui american și guvernul Ucrainei se pregătesc să semneze în curând acordul privind mineralele rare, a cărei soartă a fost mult dezbătută în ultimele zile după întâlnirea tensionată din Biroul Oval de vineri dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și Donald Trump.
După eșecul discuțiilor, delegația ucraineană a fost invitată să părăsească discuțiile, iar administrația Trump a oprit finanțarea vânzărilor de arme noi către Ucraina și ia în considerare înghețarea livrărilor de arme din stocurile SUA, măsuri care amenință capacitatea Ucrainei de a lupta cu Rusia.
”Raportul” și mesajele către societatea americană
„Am reușit mai mult în 43 de zile decât alte administrații în 4 sau 8 ani, și de abia începem. Mândria noastră s-a întors, iar visul american devine mai real ca niciodată, fiind de neoprit. (…) Luptăm să livrăm un viitor pe care America îl merită”, a spus Donald Trump în deschiderea discursului.
Președintele SUA a afirmat că administrația sa a produs deja o „revoluție a bunului simț” prin eliminarea politicilor DEI (diversity, equality, inclusion) din societatea americană și reducerea influenței ideologiei woke, inclusiv în școli. Totodată, președintele Trump a cerut Congresului SUA să îi finanțeze prin legea bugetului „cea mai mare operațiune de deportare din istorie”, referindu-se la migrația ilegală și la migranții care comit infracțiuni.
„Am început să scăpăm de imigranții ilegali și am avut în februarie cel mai scăzut număr al trecerilor ilegale la graniță. (…) Tot ce am avut nevoie a fost un nou președinte”, a afirmat Trump.
Președintele SUA a punctat că mai multe carteluri și organizații criminale sud-americane au fost declarate organizații teroriste.
„Mai rămân multe de făcut. Teritoriul de la sudul graniței noastre este dominat de carteluri și vom purta un război total împotriva cartelurilor. Acum cinci nopți, autoritățile mexicane ne-au predat 29 de lideri ai cartelurilor din țara lor, datorită politicii noastre tarifare. Dar avem nevoie ca Mexic și Canada să facă mai mult pentru a opri traficul de fentanil”, a spus Donald Trump.
Acesta a mai adăugat că a înceut lupta cu influența ideologiei woke în America.
„Lucrăm să ne protejăm copii de ideologii periculoase și vom opri îndoctrinarea copiilor noștri cu ideologii transgender în școlile noastre. (…)
Am eliminat politicile DEI din guvernul federal, iar America nu va mai fi woke. (…)
Am tăiat complet finanțarea federală pentru instituțiile care au activități de mutilare a tinerilor noștri și acum cer Congresului adoptarea unei legi care interzice permanent și criminalizează operațiile de schimbări de sex asupra copiilor.
Mesajul nostru pentru fiecare copil din America este că ești perfect în fiecare fel în care te-a făcut Dumnezeu. Eliminăm ideologia woke din școlile noastre, din armată și din societatea noastră. Woke a dispărut. (…) În ianuarie, armata SUA a avut cea mai bună lună de recrutări din istorie. În urmă cu câteva luni nu puteam recruta pe nimeni, dar acum avem cele mai bune rezultate. Oamenii își iubesc din nou țara”, a spus Trump.
Economia americană – lupta cu inflația, revitalizare prin reducerea taxelor, reducerea deficitelor și a birocrației. ”Frauda anuală este de 500 de miliarde de dolari în națiunea noastră”
În ceea ce privește economia SUA, președintele SUA a vorbit despre moștenirea problemei inflaționiste de la administrația Biden și a punctat măsurile pe care administrația sa le întreprinde pentru a reduce prețurile de consum.
„Politicile lui Biden au condus la creșterea prețurilor la energie, au ridicat costul alimentelor și au făcut ca necesitățile vieții să fie inaccesibile pentru milioane de americani. (…)
Reducem costul energiei și pentru a reduce inflația nu vom tăia doar risipa, dar vom avea și investiții și avem deja 1,7 trilioane de dolari în investiții (anunțate). (…) Națiunea noastră se îneacă sub reglementări excesive și vom tăia câte 10 reglementări pentru fiecare reglementare nou introdusă”, a declarat Trump.
„Avem mii de angajati federali care nu vin la muncă și milioane de persoane de peste 100 de ani care beneficiază de asistență socială. (…).
Vom investiga unde s-au dus, de fapt acei bani pentru sutele de mii de persoane de peste 140 de ani, așa cum figureză ele în cifrele oficiale.
Vom restaura democrația adevarată în America, iar birocrații care se opun vor fi eliminați din administrație.Zilele guvernării de către birocrații nealesi s-au încheiat”, a afirmat președintele SUA.
În același timp, președintele SUA a spus că administrația va veni în curând cu un plan privind producția internă de „minerale critice și pământuri rare”, cel mai probabil fiind vorba aici despre capacități de rafinare.
„Mai târziu în această săptămână, voi lua măsuri istorice pentru a extinde dramatic producția de minerale critice și pământuri rare aici, în SUA”, a declarat președintele SUA.
Materiale precum grafitul, litiul, uraniul și cele 17 elemente chimice cunoscute sub denumirea de pământuri rare sunt esențiale pentru creșterea economică și securitatea națională. Ele sunt esențiale pentru producția de electronice, tehnologii energetice curate, inclusiv turbine eoliene, rețele energetice și vehicule electrice, precum și pentru unele sisteme de arme.
Președintele SUA a mai promis reducerea taxelor și eliminarea risipei bugetare. El a dat ca exemplu și mai multe programe externe finanțate de USAID, aici numind inclusiv „32 de milioane de dolari pentru o operațiune de propaganda de stânga în Moldova”.
Donald Trump a mai spus că a pus capăt restricțiilor de mediu introduse de Joe Biden care făceau țara „mult mai puțin sigură”.
„Am pus capăt mandatului nebunesc al ultimei administrații privind vehiculele electrice, salvând muncitorii și companiile noastre auto de la distrugerea economică. (…) În faza următoare, pentru a livra cea mai mare economie din istorie, vom tăia taxele pentru toată lumea”, a punctat președintele, subliniind că nu mai vrea impozitarea bacșișurilor, a orelor suplimentare sau a beneficiilor de securitate socială pentru persoanele în vârstă.
Totodată, președintele american a promis să facă plățile la dobânzile aferente unui credit auto deductibile fiscal dacă mașina este produsă în SUA.
„Vom reduce risipa banului public. În acest sens am creat Departamentul pentru eficiență guvernamentală, iar tăierile de cheltuieli vor ajuta la reducerea datoriei.
Frauda anuală este de 500 de miliarde de dolari în națiunea noastră și luptăm să o reducem, inclusiv în programele sociale avem fraude. Dar prin eliminarea risipei vom reduce inflația și vom pune mai mulți bani în buzunarele americanilor care muncesc. Dobânzile au scăzut din nou astăzi, iar în viitor vreau să fac ceva ce nu s-a făcut în 24 de ani, să echilibrăm bugetul federal”, a spus președintele, care a enumerat inclusiv serie de finanțări ale USAID, blocate acum de departamentul condus de Elon Musk.
America și economia globală. Tarifele, instrumentul preferat al administrației Trump
Donald Trump a spus că politica comercială bazată pe tarife va revitaliza America și producția sa industrială. El a punctat că va fi însă nevoie de o „perioadă de ajustare”. Președintele SUA a spus că multe firme au anunțat deja investiții masive în SUA pentru a evita tarifele vamale.
Acesta a spus că dacă firmele nu vor construi în America, produsele lor vor fi vizate de tarife, în anumite cazuri unele foarte ridicate.
„UE, China, Brazilia, India, Mexic și Canada si multe alte țări ne aplică tarife mult mai mari decât aplicăm noi. India are tarife auto mai mari de 100%, tariful mediu al Chinei este dublu comparativ cu al nostru și cel aplicat de Coreea de Sud este de 4 ori mai mare. Asta se întâmplă cu toate țările, prietene sau aliate. Acum este rândul nostru să folosim tarifele. Pe 2 aprilie vom impune tarife în oglindă: oricât ne taxează ei îi vom taxa și noi. Dacă ei aplică tarife nemonetare pentru a ne ține departe de piața lor, atunci noi vom aplica bariere nemonetare pentru a-i ține departe de piața noastră.
Vom încasa trilioane de dolari și nu vom mai lăsa să fim păcăliți. Multe s-au spus despre Mexic și Canada, dar avem deficite mari cu ele și lasă fentanilul să intre la noi în țară și să ne omoare sute de mii de americani. Primesc subvenții de sute de miliarde de dolari, iar SUA nu va mai face asta. Mulțumită politicii America First avem deja 1,7 trilioane de dolari investiții în SUA”, a spus președintele Trump.
„Avem multe fabrici auto care se construiesc, se fac afaceri ca niciodată, iar acesta este efectul tarifelor. Împreună cu celelalte politici pe care le implementăm, industria auto va înregistra un boom. Cei trei mari producători din Detroi sunt foarte entuziasmați. Alți producători au anunțat investiții, cel mai recent Honda a anunțat o fabrică în Indiana, una din cele mai mari din lume. (…) Vrem să tăiem taxele pe producția domestică și industria prelucrătoare”, a spus președintele SUA.
Acesta a mai afirmat că firmele de semiconductori nu vor mai primi subvenții prin Chips Act pentru fabrici, ci ele vor veni pentru a nu plăti tarifele care vor fi aplicate în curând pe semiconductori.
„Tarifele pe produse agricole vor necesita și ele o perioadă de ajustare, dar fermierii noștri, pe care îi iubim, vor înțelege. Tarifele nu sunt doar despre protejarea locurilor de muncă, ci despre transformarea Americii într-o țară bogată din nou, asta se întamplă și vor fi ceva perturbări, dar vom fi ok cu asta”, a spus Donald Trump.
El a mai cerut Congresului adoptarea unei legi care să finanțeze un sistem de apărare anti-rachetă „Golden Dome” care să apere teritoriul SUA, sistem ce va fi produs complet în SUA.
„Ronald Reagan a vrut să o facă acum mult timp dar nu aveam tehnologia. Acum o avem și este incredibilă. Alte locuri, precum Israel, o are, iar SUA trebuie să o aibă și ea. Este foarte important. Pentru a susține baza noastră industrială de apărare vom reînvia industria noastră de producție de nave și aici vorbim despre nave comerciale și militare. Pentru acest scop anunț că vom crea un nou oficiu la Casa Albă pentru construirea de nave și vom oferi stimulente fiscale pentru a aduce această industrie înapoi în America”, a mai afirmat Donald Trump.
Politica externă: Mesaje către Groenlanda, UE și Rusia
În ceea ce privește politica externă, președintele Trump a spus că Rusia a transmis administrației semnale puternice că este gata de pace. La fel, și președintele Ucrainei.
„Mai devreme astăzi am primit o scrisoare importantă de la președintele Zelenski, care spune că Ucraina este gata să vină la masa de negocieri cât mai curând pentru pace. (…) Apreciez această scrisoare și simultan am avut discuții serioase cu Rusia și am primit semnale puternice că sunt gata de pace. Este timpul să oprim războiul, dacă vrem să facem asta trebuie să discutăm cu ambele părți. Altfel, ce facem: o mai ținem așa încă 5 ani?”, a declarat Donald Trump, în porțiunea dedicată politicii internaționale din discurs.
În același segment al discursului, președintele SUA a invitat Groenlanda să se alăture Statelor Unite ale Americii.
„Am un mesaj pentru cetățenii incredibili ai Groenlandei. Vă sprijinim cu putere dreptul de a vă determina propriul viitor, și dacă alegeți așa vă vom primi în Statele Unite ale Americii. Avem nevoie de Groenlanda pentru securitate națională și internațională. Lucrăm cu toată lumea implicată ca să o obținem dar cu adevărat avem nevoie de ea pentru securitate internațională și cred că o vom obține. Într-un fel sau altul. Vă vom ține siguri, vă vom face bogați și vom duce Groenlanda pe noi culmi. Este o populație mică dar foarte mare ca teritoriu și foarte important din perspectiva securității militare”, a spus Donald Trump.
Acesta a mai afirmat că SUA a început deja să ia înapoi Canalul Panama: „O companie americană a anunțat că va cumpăra două porturi la Canalul Panama, care a fost construit de americani cu costuri masive și mii de vieți pierdute”.
În încheierea discursului său, președintele Donald Trump a spus că administrația sa va „crea cea mai liberă, avansată, dinamică și mai dominantă civilizație care a existat pe fața acestei planete”.
„Americanii au fost mereu oamenii care au trecut dincolo de limite și au făcut sacrificii extraordinare. Această putere este încă vie în poporul american. Americanii sunt un popor suveran și mândru care va fi mereu liber și vom lupta pentru asta până la moarte. Suntem o țară care face, luptă, supraviețuiește și visează. (…) Stăm pe umerii pionierilor care au construit era modernă, care și-au dat viața pentru libertatea noastră. Acum este rândul nostru să luăm destinul Americii în propriile mâini și să începem cele mai bune zile din istoria țării noastre. Vom crea cea mai liberă, avansată, dinamică și mai dominantă civilizație care a existat pe fața acestei planete. Vom duce steagul Americii pe Marte și dincolo. Vom redescoperi puterea de neoprit a spiritului american. În fiecare zi vom lupta pentru țara pe care o merită poporul nostru”, a spus președintele american.
(Citește și: ””Deșteaptă-te, Bruxelles!”. CRONICILE Nr. 75. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)
(Citește și: ”Reînarmarea Europei: Planul în 5 puncte al Comisiei Europene”)
***