sâmbătă

13 aprilie, 2024

15 decembrie, 2020

După o întâlnire între patru ochi Orban-Iohannis organizată la prima oră a zilei de marți, și după oferta făcută de Dan Barna celor de la PNL pentru deblocarea discuțiilor, președintele PNL ar fi pus pe masa viitorilor parteneri la negocierile de marți o variantă surpriză: să revină în funcția de premier.

Surse politice susțin că Orban ar fi explicat că este posibilă revocarea lui Florin Cîțu din poziția de premier propus de PNL, respectiv Biroul Politic Național al partidului să facă o altă propunere.

În această situație, USR PLUS ar avea dreptul să primească funcția de președinte al Camerei Deputaților, pentru Dan Barna, și discuțiile s-ar debloca, pentru că Ludovic Orban, care țintea până acum această funcție, ar urma să o primească pe cea de prim-ministru.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de Digi24, cei de la USR PLUS aflaseră de această mutare a lui Ludovic Orban încă de luni seara, când, se pare, președintele PNL ar fi încercat să obțină sprijinul liderilor din partidul său pentru a doua sacrificare a lui Florin Cîțu.

Cei de la USR PLUS ar fi cerut un timp de gândire pentru a decide cum să procedeze în această nouă situație, în timp ce Ludovic Orban încearcă să adune susținere pentru o posibilă nominalizare a sa ca premier.

În acest sens, a avut o întâlnire cu parlamentarii minorităților naționale, care pot asigura 18 voturi la învestirea Guvernului.

Ludovic Orban i-a convocat pe liderii PNL la o ședință informală la sediul partidului. Surse din partid susțin că ar intenționa ca mâine să convoace ședința BPN pentru a retrage nominalizarea lui Florin Cîțu.

PNL, USR PLUS și UDMR au reluat marți, după prânz, negocierile pentru formarea coaliției de guvernare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Orban primministru, camerele conduse de celelalte partide din coalitie – solutia logica si corecta.
    De ce s-a incercat diversiunea demisie Orban pentru a prelua sefia Camerei Deputatilor ? A fost ideea lui Iohannis ?
    Nu se stie dar uite ca Orban nu s-a lasat pacalit pana la urma; dar de ce a mizat pentru solutia imposibila-si incorecta -PNL si sefia Camerei si primministru; din nou, la sugestia-promisiunea presedintelui Iohannis !?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: