Există o serie de persoane dotate cu un fler deosebit, un fel de al șaselea simț în ceea ce privește decelarea subtilelor modificări din viața tehnologică, socială și politică, modificări de natură a schimba decisiv maniera în care funcționează lumea. Giuliano da Empoli este o astfel de persoană. Fost consilier al premierului italian Matteo Renzi, iar în prezent consilier al președintelui francez Emmanuel Macron, el a avut privilegiul de a sta în preajma puternicilor zilei de ieri – politicienii, dar și în preajma puternicilor zilei de mâine – conchistadorii high-tech, cunoscându-le ambițiile și resorturile interioare.
Mărturia sa, expusă în volumul „Vremea prădătorilor” (Ed. Gallimard, 2025, Ed. Humanitas, 2025 pentru versiunea în limba română) este rezultatul numeroaselor ore petrecute în compania acestor maeștri ai Inteligenței Artificiale (I.A.), precum Mark Zuckerberg, Elon Musk, Alexander Nix, Geoffrey Hinton, Yoshua Bengio, sau Yann LeCun.
Scopul acestora pare a fi cucerirea puterii politice, prin intermediul I.A., care tratează oamenii nu ca pe niște ființe autonome, ci ca pe niște numere înmagazinate în memoria unui computer.
«Pentru prima dată, observa el [n.n. – Henry Kissinger] „cunoașterea omenească își pierde caracterul personal, indivizii se transformă în date, iar datele devin preponderente”. I.A. nu e doar un accelerator de putere, ci o nouă formă de putere, ce se distinge de toate mașinăriile create de om până în prezent.»
În acest proces de acaparare a puterii politice prin intermediul tehnologiei, maeștrii high-tech au beneficiat de docilitatea (iar apoi, de complicitatea) politicienilor.
«În ultimele trei decenii, responsabilii politici din democrațiile occidentale s-au purtat, în fața conchistadorilor tech, la fel ca aztecii din secolul al XVI-lea. Confruntați cu tunele și fulgerele internetului, ale rețelelor sociale și ale inteligenței artificiale, ei s-au lăsat dominați, sperând ca o sclipire din magia acestora să se răsfrângă și asupra lor……La fel ca pe Montezuma, docilitatea nu i-a salvat de la pieire pe guvernanții noștri: după ce s-au prefăcut că le respectă autoritatea, câtă vreme erau în inferioritate, conchistadorii și-au impus încet-încet dominația. Azi trăim în vremea prădătorilor, iar felul cum evoluează lucrurile anunță peste tot o epocă în care totul se va decide doar prin foc și sabie.»
Pentru a prelua puterea, cavalerii high-tech au nevoie de abolirea vechilor norme care stau la baza societăților democratice, de un electorat cât mai needucat și mai ușor manipulabil, de haos în locul ordinii.
«Inginerii din Silicon Valley au încetat de mult să mai programeze calculatoarele și s-au transformat în programatori ai comportamentelor umane.»
«Trei sunt operațiunile simple de făcut: identificarea subiectelor de interes, a fracturilor care divizează opinia publică; afirmarea pe fiecare front a celor mai radicale poziții și încurajarea confruntării dintre ele; proiectarea disputei la nivelul întregului public, pentru a încălzi atmosfera cât mai mult.»
Toate acestea ne sunt extrem de familiare, având în vedere modul în care rețelele sociale au influențat Brexit-ul, alegerile prezidențiale americane din 2016 sau alegerile prezidențiale din România (2024).
Dar puțini dintre noi știu că primele alegeri câștigate cu ajutorul algoritmilor au fost cele americane din 2012, când Barack Obama a beneficiat de sprijinul lui Eric Schmidt, creatorul Proiectului Narval, care a micro-targetat alegătorii nedeciși din așa-numitele state-balama (swing states), spunându-le acestora ceea ce voiau sa audă.
Dacă publicul neinformat a fost o pradă ușoară, nu altfel au stat lucrurile în privința politicienilor de modă veche, a experților și a instituțiilor statului, contra cărora cavalerii high-tech au dezlănțuit niște atacuri necruțătoare.
«Vechea lume a creat niște ziduri de apărare: respectul independenței anumitor instituții, drepturile omului și ale minorităților sau evitarea tensiunilor internaționale. Nimic din toate acestea nu mai are vreo valoare în lumea prădătorilor……»
«N-are importanță, căci tot ce contează e acțiunea, iar inamicul cel mai mare al acțiunii este cunoașterea. Un mediu haotic cere decizii îndrăznețe care să captiveze publicul și simultan să-i sidereze pe adversari.»
«În acest mediu, superdotații sunt tratați ca o cantitate neglijabilă, fiindcă ei nu pun niciodată mâna pe secure, iar singura monedă aflată în circulație e riscul.»
Nu este de mirare că în aceste împrejurări apare un nou tip de politicieni, neîncorsetați de considerente morale sau de scrupule intelectuale.
«Donald Trump, fiindcă despre el este vorba, este o formă de viață excelent adaptată la epoca de azi. Una din trăsăturile sale este că nu citește niciodată: cel puțin de asta se plâng consilierii săi, în șoaptă, nu cu voce tare, ca să n-audă toată lumea care aprecia asta într-o epocă dispărută.»
Tabloul pe care ni-l înfățișează Giuliano da Empoli este înspăimântătoar:
intrăm într-o epocă în care competența (economică, juridică, diplomatică) nu mai are căutare. Singura competență prețuită este cea legată de informatică, dar și aceasta dacă este dublată de lipsa de scrupule. Nu este de mirare că in acest context apar noi tipuri de politicieni, la fel de lipsiți de scrupule, care caută să intre în grațiile cavalerilor high-tech.
Această alianță ignoră protecția publicului, promovând asiduu cryptoactivele, instrumentele financiare riscante, website-urile cu mesaje destabilizatoare. Scopul urmărit este de de-reglementare totală și crearea unui câmp de luptă unde învingătorul ia totul. Nu este de mirare că Uniunea Europeană, cu numeroasele sale norme și reglementări, este privită ca Inamicul public nr 1, astfel încât rețelele sociale abundă în acuzații la adresa eurocraților.
În paranteză fie spus, la aceste critici nemeritate la adresa UE și a Comisiei Europene contribuie, din lașitate sau din comoditate, chiar și politicieni mainstream din partidele pro-europene tradiționale. Așa cum arată prestigioasa revistă The Economist (numărul din 11-17 octombrie 2025), aceștia nu se sfiesc să acuze Comisia de înăsprire a reglementării (ca și când nu ar vedea procesul de de-reglementare din prezent), de cedare în războiul tarifelor cu SUA (ca si când ar fi existat o opțiune mai bună), de faptul că deciziile nu sunt luate de guvernele însele (ca și când nu ar conștientiza modul interguvernamental în care lucrează Comisia).
Dar toate acestea prind la un public neinformat și tot mai incult, pe an ce trece.
Giuliano da Empoli formulează dezbaterea care va domina viitorul în termenii următori:
«Marea dilemă care a structurat politica din secolul XX a fost raportul dintre stat și piață; ce parte din viața noastră și din funcționarea societății trebuie să rămână sub controlul statului și ce parte e bine să fie lăsată pieței și societății civile? În secolul al XXI-lea clivajul decisiv e altul: cel dintre om și mașină. În ce măsură viața noastră trebuie să fie supusă unor puternice sisteme digitale și în ce condiții?»
Vedem, așadar, cât de defazați suntem noi aici, în România. În timp ce noi ne certăm pe cât de mare să fie rolul statului în economie (o problemă la care statele europene au răspuns de mult), ne scapă complet din atenție problema ce se profilează la orizont, aceea a dictaturii digitale. Și nici măcar nu ne este clar dacă ar fi preferabilă o dictatura digitală exercitată de companii (americane) sau de către un stat (chinez).
Spre finalul cărții, autorul atinge subiectul-cheie al relației dintre I.A. și conștiință.
«Ce se va întâmpla cu conștiința omenească, dacă puterea ei explicativă e depășită de I.A. și societățile nu mai sunt în stare să interpreteze lumea pe care o locuiesc în termeni care să aibă sens pentru ele?»
«Întrucât nu-i interesează nici istoria, nici filozofia, acești tehnologi nu-și dau seama că ei propun, de fapt , o întoarcere la epoca dinaintea Iluminismului, într-o lume magică, de neînțeles, guvernată de I.A., la care ne vom ruga ca la niște zei antici!»
«Pentru ca împărăția I.A. să vină, cunoașterea trebuie să fie înlocuită cu credința.»
Atâta doar că această credință nu este una într-o ordine universală, guvernată de o Conștiință Supremă și păstrătoare a unor norme morale. Tocmai de aceea, avem convingerea că toată această utilizare a tehnologiei în scopuri egoiste va sucomba în fața marilor legi ale Conștiinței Universale, nu înainte însă de a fi târât umanitatea în derută și în dictatură digitală. Totul din cauza prostiei și lăcomiei omenești.
***
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
Abia aștept să citesc cartea. Dar sper ca totuși viziunea lui da Empoli să nu ofere doar o perspectivă occidental-centrică. Lumea poate fi mai mult decât o distopie occidentală. Ea rămâne un labirint de perspective diverse care, luate împreună, dețin cheia pentru a naviga această tranziție nu ca victime pasive, ci ca participanți activi, capabili să-și modeleze propriul viitor. Intrebarea nu este dacă vom fi depășiți, ci cum vom alege să co-evoluăm.