”Sunt tot mai puține țările care pot fi incluse în categoria „democrații depline” și tot mai multe cele care intră în categoria „regimuri hibride” sau „regimuri autoritare”. Există o tentație a multor guverne de a subordona justiția, presa și organizațiile societății civile.
În relațiile internaționale, forța dreptului este tot mai des înlocuită cu dreptul forței. Desigur, aceste involuții provin cel mai adesea din afara Uniunii Europene (cu toate că, în Ungaria, guvernul condus de Viktor Orbán le-a inițiat din 2010), dar ecoul lor afectează mediile politic, social și cultural ale Europei” – scrie Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale a României, într-o analiză publicată în numărul 75 al revistei CRONICILE Curs De Guvernare.
Economistul face o listeă a erorilor pe care stânga și dreapta politice le-au comis în ultimele decenii în Occident, precum și maniera în care aceste erori s-au transpus în radicalizarea electoratelor și polarizarea socială.
Evident, totul pleacă de la formarea cetățeanului – entitatea la care ar trebui să se raporteze neîncetat guvernele: ”Dar nu numai educația civic-umanistă a fost neglijată în Uniunea Europeană, ci și cea tehnic-inginerească.” – scrie Valentin Lazea.
Publicăm mai jos cele mai relevante fragmente din analiza din CRONICILE 75:
(Redacția)
***
Deși consensul de la Washington, bazat pe valorile liberalismului, democrației și globalismului, a adus o creștere a prosperității în aproape toate țările globului, cetățenii tot mai precar educați par a-l respinge și a îmbrățișa valori naționaliste, iliberale și autoritare.
Ei par a nu sesiza că acel consens de la Washington a dus la o creștere a plăcintei (Produsul Intern Brut) și a feliilor individuale ale plăcintei (PIB/locuitor) în fiecare țară. În loc de aceasta, cetățenii par preocupați de creșterea prețului feliilor de plăcintă (inflație), deși aceasta este un rezultat firesc al protecției extinse de care ei s-au bucurat prin politici monetar-fiscale în perioada crizei financiare internaționale și a crizei de COVID-19.
La fel, cetățenii par mai preocupați de vitezele diferite cu care cresc feliile plăcintei, chiar dacă inegalitatea (exprimată prin indicele Gini) a avut o tendință de scădere în multe dintre țările lumii.
Tocmai pentru că valorile liberalismului, democrației și globalismului sunt criticate pe nedrept de un public needucat, trebuie să încercăm să păstrăm cât mai multe dintre ele în perioada întunecată care se prefigurează și să ne pregătim, la nivel de indivizi și de națiuni, pentru a nu mai repeta aceleași greșeli când această paranteză a istoriei va lua sfârșit. Căci sfârșitul epocii iliberale este neîndoielnic, aceasta fiind marcată de propriile sale contradicții.
Avem această certitudine, în primul rând, dintr-o cunoaștere aprofundată a istoriei. Nu mai departe de anii 1940-1941, întreaga Europă (cu excepția Marii Britanii) se afla sub dominația Germaniei naziste sau a aliaților acesteia. Democrația, care părea complet învinsă, a revenit însă în forță după câțiva ani.
În al doilea rând, ne întemeiem convingerea pe cunoașterea caracterului moral al legilor care guvernează Universul. Regimurile despotice, înconjurate de oligarhi care nu au altă preocupare decât îmbogățirea personală, vor sfârși prin a deschide ochii populației, oricât de îndoctrinată ar fi aceasta la un moment dat.
Nu numai consensul de la washington este pus (pe nedrept) în discuție. Există, de asemenea, confuzia privitoare la trecerea în irelevanță a distincției politice stânga/dreapta și a ofertei de valori diferite pe care acestea le promovează într-o democrație. Or, această distincție va reveni în actualitate de îndată ce starea actuală de confuzie se va disipa.
Mai există apoi și confuzia potrivit căreia „sfârșitul globalismului” ar însemna, în Europa, sfârșitul federalismului (reprezentat de Uniunea Europeană) și întoarcerea politicii în interiorul granițelor naționale.
Această aberație nu ține seama de faptul că nici un stat european nu poate face față, de unul singur, competiției cu coloși precum SUA, China, Rusia sau India. Și că acestea reprezintă ele însele federații de state care nu au nici o intenție de a se descentraliza (mai degrabă, dimpotrivă).
Greșelile comune ale stângii și ale dreptei europene
În cele ce urmează, vom trece în revistă câteva dintre greșelile (de evitat pe termen mediu și lung) care ne-au adus în situația nedorită din prezent. Vom începe cu greșelile care pot fi atribuite în comun atât stângii, cât și dreptei europene.
1, Neglijarea educației, la toate nivelurile acesteia
Faptul căîn prezent banii se pot câștiga relativ ușor (prin activități fără relevanță economică, gen influenceri, prin căsătorii cu persoane bogate, prin exploatarea nișelor din economia gri sau neagră etc.) a făcut ca prețul relativ al educației să scadă în ochii generațiilor Y și Z, născute după 1986.
Preluarea rolului formator de către rețelele sociale și indiferența cadrelor didactice au produs indivizi egoiști, orientați spre câștiguri pe termen scurt, cu așteptări mari de îndreptățire (entitlement), lipsiți de spirit critic (acesta din urmă fiind delegat inteligenței artificiale). Astfel de „cetățeni”, complet lipsiți de spirit civic, ajung să voteze, fără a avea un minimum de cunoștințe sau de responsabilitate.
2, Neglijarea inovației și a spiritului antreprenorial
Nu numai educația civic-umanistă a fost neglijată în Uniunea Europeană, ci și cea tehnic-inginerească. Europa nu a reușit să creeze un climat favorabil armonizării intereselor inovatorilor, ale specialiștilor în proprietate intelectuală, ale producătorilor și ale finanțatorilor. Așa se face că în anul 2023, într-un clasament al numărului de patente aprobate, singurul stat european din top 10 este Germania (pe locul 6), iar în top 20 își mai fac locul doar Franța (pe locul 11) , Marea Britanie – care nu este membră a UE (pe locul 14) și Italia (pe locul 17). Desigur, europenii nu vor avea niciodată același apetit pentru risc precum americanii (de aici și raritatea finanțărilor de tip venture capital), dar pot fi stimulați prin politici publice, precum în China.
3, Delegarea apărării către SUA
Între 1991 și 2022, europenii s-au bucurat din plin de dividendul păcii, beneficiind de angajamentul fără echivoc al SUA în sprijinul NATO, dar și de ambiguitatea pretențiilor revanșarde ale Rusiei. În prezent, europenii par să se fi trezit din această letargie, dar creșterea bugetelor destinate apărării va trebui însoțită de o tot mai strânsă cooperare în materie de unificare a armamentului.
4, Delegarea aprovizionării cu energie către Rusia
Industria Germaniei, cu precădere, a fost mult timp cea mai mare beneficiară a aprovizionării cu energie ieftină din Rusia, existând un consens politic intern în acest sens. În prezent, această politică a suferit cele mai mari modificări, în sensul găsirii de surse alternative de energie. Europenii par a fi înțeles că securitatea proprie are un cost care merită a fi plătit. De aceea, reîntoarcerea la aprovizionare cu energie din Rusia nu ar trebui încurajată, chiar dacă războiul din Ucraina s-ar încheia.
5, Delegarea producției industriale către China
Mult timp, Uniunea Europeană a crezut că, într-o lume lipsită de conflicte, ea poate deveni furnizorul de servicii al lumii, în timp ce producția industrială poate fi delegată către țări precum China. Noile falii geopolitice arată că această politică a fost naivă și că supraviețuirea și prosperitatea Europei depind de existența unei baze industriale solide (chiar dacă mai scumpe decât a competitorilor).
(………………………………………………………)
Greșelile stângii europene
Stânga europeană s-a îndepărtat mult de valorile pe care le susținuse după Al Doilea Război Mondial, pierzându-și o mare parte din susținători.
1, Neglijarea reprezentării celor ce muncesc și abandonarea meritocrației ca mijloc de ascensiune socială
În loc să susțină, în primul rând, pretențiile justificate economic ale salariaților (așa cum o făcuse de-a lungul istoriei), stânga europeană a devenit portavocea diverselor minorități (religioase, sexuale, rasiale etc.), pierzând în acest proces susținerea maselor de votanți.
Mai mult decât atât, stânga europeană a încetat să mai încurajeze meritocrația, adică ascensiunea socială prin munca asiduă, fapt care a lăsat scena deschisă pentru apariția demagogilor și a populiștilor, a celor care încurajau ascensiunea socială prin mijloace mai mult sau mai puțin licite. Pe de altă parte, stânga nu a explicat pensionarilor din generația baby boomers că statul bunăstării nu este un sac fără fund și că există constrângeri economice atât în ce privește vârsta minimă de pensionare, cât și cuantumul pensiilor ca procent din salarii.
2, Alungarea religiei/spiritualității din spațiul educațional
Continuând o tradiție iluministă, religia și spiritualitatea au fost alungate nu numai din politică și economie (ceea ce poate era firesc să se întâmple), ci și din spațiul educațional. Or, fără repere morale clare, noile generații au devenit pradă ușoară vânzătorilor de iluzii de pe rețelele sociale și nu numai.
S-a neglijat faptul că omul nu trăiește doar în sfera materială, ci are nevoie și de un set de repere de ordin spiritual. Iar dacă acestea nu există, locul lor va fi luat imediat de tot felul de ideologii (comuniste, fasciste, populiste etc.). De fapt, persistența stângii în a nega rolul formator al religiei/spiritualității a dus și la greșelile enumerate în continuare.
3, Discriminarea pozitivă a minorităților sexuale și rasiale
Cu toții putem fi de acord că minoritățile de orice fel nu trebuie discriminate negativ și trebuie să se bucure de aceleași drepturi și obligații ca toți ceilalți. Dar asta nu înseamnă că trebuie făcută o politică din discriminarea pozitivă a respectivelor minorități, adică o avantajare a lor în detrimentul majorității atunci când vine vorba de angajări, promovări, numiri în organele de conducere etc. Unele excese din trecut nu se corectează prin excese de semn contrar în prezent.
Altfel, se ajunge la o desconsiderare a majorității votanților, care – pe bună dreptate – se consideră nedreptățiți.
4, Tratarea neglijentă a fenomenului imigrației, atât cantitativ, cât și calitativ
Europa a atras și va continua să atragă un număr semnificativ de migranți din statele mai puțin dezvoltate. Acest fenomen are determinanți economici clari, precum necesarul de a suplini cu forță de muncă economiile europene cu demografie nefavorabilă (statele membre ale UE au, fără excepție, spor natural negativ, adică mai multe decese decât nașteri) sau necesitatea de a presta munci de calificare inferioară pe care europenii nu mai sunt dispuși să le presteze.
Totuși, în anumite state europene s-a mers prea departe din punct de vedere numeric cu atragerea de imigranți.
Astfel, în state precum Austria, Irlanda sau Suedia, imigranții au ajuns, în 2024, să reprezinte o cincime din totalul populației; în Belgia, Germania sau Spania – o șesime; în Olanda, Marea Britanie sau Slovenia – o șeptime; în Franța, Portugalia sau Letonia – o optime din populație.
Nu este de mirare că acest fenomen a generat reacții de respingere din partea populațiilor locale și o migrare a voturilor acestora către partidele naționaliste gen FPÖ în Austria, AfD în Germania sau RN în Franța.
Nu numai cantitativ, ci și calitativ, problema imigranților a fost tratată în mod necorespunzător. În loc să condiționeze reunirea familiilor imigranților de existența unui venit din muncă corespunzător, au fost lăsate să vină familii numeroase care apasă asupra bugetului de asigurări sociale, ceea ce stârnește, o dată în plus, nemulțumirea localnicilor.
5, Eșecul multiculturalismului
Ar fi fost de dorit ca garantarea dreptului de rezidență permanentă pentru imigranți să fi fost condiționată de trecerea unui test de cetățenie, după model american sau australian.
În loc de aceasta, a fost preferat, de către partidele de stânga, modelul multiculturalismului, de fapt, al coexistenței unor culturi, religii și obiceiuri de viață profund incompatibile. Renegarea caracterului iudeo-creștin al culturii europene de către înșiși europeni a dus la acest talmeș-balmeș de valori, din care au rezultat ghetoizarea și terorismul nou-veniților, care nu doreau /nu se puteau adapta la modul de viață al comunității locale.
În România, nedefinirea doctrinară a stângii politice și slabele ei contacte cu tendințele europene au făcut ca majoritatea acestor greșeli să fie evitate, poate cu excepția primeia dintre ele (neglijarea reprezentării celor ce muncesc și abandonarea meritocrației ca mijloc de ascensiune socială).
(……………………………………………..)
Greșelile dreptei europene
Greșelile dreptei europene sunt mai puține numeric decât ale stângii, dar nu mai puțin importante în ce privește consecințele.
1, Privilegierea factorului național în detrimentul federalismului european
Este cunoscut de mult timp – iar rapoartele Letta și Draghi nu fac decât să confirme ideea – că Europa nu își folosește nici pe departe economiile de scară ce rezultă dintr-o potențială piață unică de 450 milioane de persoane. Fragmentarea producției și a serviciilor, păstrarea cu gelozie a campionilor naționali duc la ineficiențe în raport cu principalii competitori globali.
Dreapta europeană a fost apărătoarea intereselor parohiale ale capitaliștilor naționali, în loc să creeze pentru aceștia un level playing field la nivelul întregii Uniuni Europene.
Iar o eventuală retragere în prezent în spatele granițelor naționale, într-o așa-numită „Europă a națiunilor”, nu ar face decât să dea câștig de cauză rivalilor strategici care au interesul în a vedea o Europă slăbită și divizată.
2, Neglijarea ortodoxiei monetare și fiscale
În trecutul istoric, dreapta era asociată cu politicile de sound money și sound finances. În prezent, din dorința de a stimula cu asupra de măsură producția și consumul (și de a obține pe această cale voturi), principiile prudenței monetar-fiscale au fost abandonate, de unde și datoriile publice din ce în ce mai mari, aruncate pe umerii generațiilor viitoare.
3, Privilegierea în afaceri a egoismului și a interesului pe termen scurt
Subordonarea totală a principiilor în raport cu puterea banului a dus la proliferarea unor practici profund detrimentale economic și social: dezvoltarea industriei cryptomonedelor, a jocurilor de noroc, a social media.
Produsele sunt fabricate în mod deliberat cu un ciclu de viață scurt, pentru a se deteriora și a fi înlocuite nu după mult timp, serviciile devin tot mai invazive în viața privată a indivizilor, totul este de vânzare (la prețul potrivit).
Următoarele două greșeli nu au fost (încă) comise de dreapta europeană, dar există pericolul comiterii lor:
4, Eventuala abandonare a agendei climatice
Sub motivația că „Europa, cu 7 la sută din populația lumii, nu poate salva întreaga planetă de la catastrofe climatice” se ascunde dorința de a abandona progresele remarcabile obținute de Europa până în prezent și la care dreapta europeană a avut o atitudine constructivă.
Adevărul este că statele lumii urmează, vrând-nevrând, leadershipul european în materie de reglementări climatice. Fie că vorbim de alternanța guvernelor în democrații precum SUA sau Brazilia, fie că vorbim de planificarea pe termen lung în autocrații precum China, publicul și politicienii nu pot să fie indiferenți la provocările climatice, care fac anual tot mai multe victime și la care costul inacțiunii crește exponențial.
Continuarea înlocuirii energiei produse de hidrocarburi cu energii alternative (hidro, eoliană, solară, nucleară) are sens în Europa, nu în ultimul rând dat fiind că acest continent nu deține suficiente rezerve de hidrocarburi și nu poate depinde de importul lor de la rivali strategici.
Cât privește dezavantajele competitive ce rezultă pentru Europa din utilizarea unei energii mai scumpe, soluțiile sunt legate, pe de o parte, de finalizarea rețelei energetice pan-europene, iar pe de altă parte, de începerea aplicării la importuri a așa-numitului CBAM (Carbon Border Adjustment Mechanism), prin care sunt penalizate produsele țărilor cu politici climatice mai laxe. Astfel, europenii vor plăti un preț mai mare pentru produsele de import, dar vor stimula o producție ecologică și în alte părți ale lumii.
(……………………………………………………..)
Posibile căi de ieșire din impas
Există suficient spațiu de compromis între stânga și dreapta europeană, cu condiția ca ambele să identifice interesul comun (o Europă puternică în context mondial) și să abandoneze poziționările extreme.
În primul rând, trebuie făcută o delimitare între partidele de dreapta care și-au înăsprit politicile doar ca răspuns la excesele stângii, dar rămân dedicate proiectului european (cum ar fi Fratelli d’Italia) și cele care au ca obiectiv slăbirea până la irelevanță a Uniunii Europene (precum FIDESZ).
Apoi, stânga politică europeană ar trebui să caute un compromis rezonabil cu partidele din prima categorie, abandonând idei perdante, precum privilegierea minorităților, stimularea fără limite a imigrației, multiculturalismul etc. La rândul lor, partidele de dreapta proeuropene ar trebui să reechilibreze discursul proeuropean cu cel național, să pună ordine în finanțele publice și să continue să sprijine politicile climatice și de reglementare specific europene.
Să sperăm că, cel puțin la nivelul Europei, se vor găsi suficienți oameni politici care să se ridice la înălțimea provocărilor actuale.
(…………………………………………….)
*
Analiza integrală poate fi citită în nr. 75 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs De guvernare nr. 75.
(Citește și: ””Deșteaptă-te, Bruxelles!”. CRONICILE Nr. 75. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)
***
Urmărește-ne pe Google News
