Ambele moțiuni de cenzură care o vizau pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au fost respinse joi de plenul Parlamentului European. Moțiunile fuseseră depuse de grupul politic „Patrioți pentru Europa” și de Stânga din PE, luna trecută.
Textul depus de „Patrioți pentru Europa” a primit 378 de voturi împotrivă, 179 de voturi pentru și 37 de abțineri, în timp ce moțiunea Stângii a primit 383 de voturi împotrivă, 133 de voturi pentru și 78 de abțineri.
Moțiunea depusă de grupul „Patrioți pentru Europa” a fost înregistrată la data de 16 septembrie 2025 și invocă, între altele: faptul că executivul european nu a reușit să găsească soluții adecvate pentru a opri migrația ilegală către Uniunea Europeană; faptul că executivul de la Bruxelles a decis unilateral să semneze Acordul Mercosur în decembrie 2024, ignorând opoziția fermă și repetată exprimată de mai multe parlamente naționale, de Parlamentul European și de agricultorii și crescătorii de animale europeni; faptul că acordul comercial SUA-UE a fost încheiat fără a primi niciun mandat oficial din partea Consiliului, „ignorând flagrant echilibrul instituțional consacrat în tratate”.
Moțiunea depusă de grupul Stângii din PE a fost înregistrată la 16 septembrie 2025 și acuză: lipsa de acțiune a Comisiei față de „atacurile militare brutale ale guvernului israelian și încălcările sistematice ale dreptului internațional și umanitar în Gaza”; faptul că executivul a acceptat, fără mandat, un acord comercial UE-SUA care prejudiciază interesele europene; atitudinea Comisiei care nu a tratat criza climatică și criza socială cu care se confruntă întregul continent și absența oricăror măsuri de anvergură privind chestiunile sociale.
La rândul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut, la 6 octombrie, în discursul din plen, unitate între forțele pro-UE împotriva celor care încearcă, în opinia ei, să destabilizeze blocul comunitar, menționându-l aici pe președintele rus, Vladimir Putin, scrie Agerpres.
„Obiectivul acestei unități nu este în mod necesar să fim de acord în fiecare detaliu: tensiunea și dezbaterea sunt o parte inerentă și importantă a elaborării politicilor. Obiectivul este panorama de ansamblu, să ne unim în jurul a ceea ce avem în comun pentru a sprijini europenii în această lume periculoasă”, a spus Von der Leyen în discursul său din plenul PE, în contextul dezbaterii celor două moțiuni de cenzură.
Șefa Comisiei Europene a mai spus că adversarii Uniunii Europene „nu sunt doar pregătiți să exploateze orice diviziune, ci și incită în mod activ aceste diviziuni”.
Recent, Comisia Europeană s-a mai confruntat cu o moțiune de cenzură pe care Parlamentul a respins-o la 10 iulie 2025, cu 360 de voturi împotrivă, 175 de voturi pentru și 18 abțineri. Moțiunea de cenzură fusese inițiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea.
(Citește și: „Răspunsul UE la războiul hibrid al Rusiei. Ursula von der Leyen anunță în plenul PE un plan paneuropean „coordonat cu NATO”: „Preserving Peace – Readiness Roadmap 2030”)
***