România a intrat în etapa finală a PNRR cu un buget actualizat de 20,1 miliarde de euro şi aproximativ 7,57 miliarde de euro care au mai rămas de încasat, arată platforma Monitor PNRR, a departamentului de politici publice a USR. Pentru a primi și aceste ultime sume, până la termenul-limită din 31 august, România trebuie să închidă investiții, să adopte reformele restante și să creeze cadrul administrativ pentru ca proiectele aproape terminate să poată fi recepționate și decontate.
Radiografia momentului
- România a renunțat, în urma renegocierii PNRR din iulie 2026, la 1,3 miliarde de euro din componenta de împrumuturi, astfel că, în acest moment, PNRR-ul România mai are un buget de 20 de miliarde de euro.
- Miza financiară – dintr-un buget PNRR actualizat la 20,1 miliarde de euro, România a încasat deja aproximativ 13 miliarde de euro, în timp ce 7,57 miliarde de euro reprezintă suma rămasă teoretic de atras.
- Lucrările recepționate până la finalul lunii august vor avea finanțarea asigurată din PNRR; pentru cele întârziate, România va suporta penalizări prin diminuarea sumelor primite din fonduri europene.
- Peste 15.000 de proiecte sunt active la nivel naţional, iar aproximativ 4.500 de investiţii nu sunt încă recepţionate, conform unui bilanţ realizat de platforma În paralel, Guvernul trebuie să finalizeze reformele care condiţionează plăţile europene.
- A fost depusă și Cererea de Plată numărul 5, penultima pe care România o poate depune pe PNRR.
4.500 de investiţii trebuie să treacă linia de sosire
- În ultimele zile ale programului, recepţia lucrărilor devine una dintre principalele probleme administrative. Nu este suficient ca lucrările să fie executate fizic. Pentru ca investiţia să poată fi considerată finalizată în cadrul PNRR, trebuie parcurs întregul circuit administrativ: întocmirea procesului-verbal de recepţie, înscrierea în cartea funciară şi încărcarea documentaţiei finale în platforma electronică.
- Doar investiţiile recepţionate până la 31 august beneficiază de finanţarea PNRR, în timp ce proiectele întârziate riscă diminuarea sumelor europene.
- Există proiectele în derulare la Ministerul Educaţiei, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Sănătăţii şi autorităţile locale şi includ şcoli, cabinete medicale, dispensare, proiecte de eficientizare energetică şi infrastructură urbană.
Schimbările suferite de PNRR, comparativ cu anul debutului, 2021
Bugetul PNRR s-a redus cu 9 mld. euro

- România a trecut printr-o restructurare majoră a programului. Renegocierile cu Comisia Europeană din iulie 2026 au dus la o nouă reducere a componentei de împrumuturi, cu 1,3 miliarde de euro.
- Bugetul total al PNRR a ajuns astfel la 20,1 miliarde de euro, cu 9 miliarde de euro sub nivelul prevăzut în forma iniţială a programului, din 2021.
- Cea mai mare ajustare a avut loc în zona împrumuturilor, care au scăzut de la 14,9 miliarde de euro în forma iniţială la 6,6 miliarde de euro în actuala configuraţie.
Şase obiective eliminate
Renegocierea a însemnat şi renunţarea definitivă la o serie de jaloane şi ţinte:
- Au fost eliminate trei jaloane: M237, referitor la sistemul informatic pentru evaluarea automată a proprietăţilor, M511, privind concesiunile pentru zonele de accelerare a energiei regenerabile, şi M533, referitor la secţia de pediatrie şi neonatologie a Spitalului Judeţean Constanţa.
- Au fost eliminate şi trei ţinte: T138, privind 200 MW de capacităţi fotovoltaice, T271, privind adoptarea a 80% dintre recomandările mecanismului de sprijin pentru politici, şi T372, privind 24 de cabinete de planificare familială.
A fost depusă cererea de plată 5 – 2,84 mld. euro
Fiecare cerere de plată conținea două componente, una de jaloane și ținte finanțate prin granturi și o alta prin împrumuturi. La ultima cerere de plată depusă, cea cu numărul 4, România nu a mai depus și componenta pe granturi. Componenta pe granturi rămasă a fost împărțită în 2026 în alte două tranșe separate, numerotate astăzi 4 și 5.
Astfel, România poate depune la următoarele două Cereri de plată câte o componentă din granturi și una din împrumuturi sau poate atașa cele două din împrumuturi la ultima tranșă din granturi.
Din valoarea fiecărei tranșe a unei Cereri de Plată se scade prefinanțarea, deja încasată, de 13%.
- O piesă importantă a ultimei etape este Cererea de Plată nr. 5, depusă oficial de România la 14 august 2026. Cererea are o valoare de 2,84 miliarde de euro şi acoperă 75 de ţinte şi jaloane: 21 de reforme şi 54 de investiţii.
- Cererea include 1,65 miliarde de euro sub formă de granturi şi 433 de milioane de euro împrumuturi. Odată cu procesarea acesteia, absorbţia pe granturi ar urma să ajungă la aproximativ 78%, respectiv 10,58 miliarde de euro.
Jalonul energetic de la Turceni şi Rovinari, renegociat
Una dintre cele mai importante negocieri a vizat jalonul 119a, referitor la eliminarea a 710 MW de capacităţi pe cărbune:
- Un amendament parlamentar care condiţiona închiderea grupurilor energetice de punerea în funcţiune a unor capacităţi similare a generat ceea ce Comisia Europeană a considerat un risc de „reversibilitate”. Penalitatea stabilită iniţial era de 770 de milioane de euro.
- Guvernul a invocat în negocieri necesitatea menţinerii securităţii alimentării cu energie în perioada de iarnă şi a prezentat ca argument faptul că 25% din jalon fusese deja realizat, prin existenţa a 3.000 MW de capacităţi regenerabile.
- Rezultatul negocierii a fost reducerea de zece ori a penalităţii, prin diminuarea coeficientului de la 5 la 0,5.
Relaxarea regulilor pentru recepția investițiilor
Pentru a limita riscul pierderii finanţărilor din cauza unor întârzieri tehnice minore, autorităţile au introdus, prin Legea nr. 141/2026, mecanismul recepţiei parţiale excepţionale.
Ce presupune ecanismul excepțional:
- se poate recepționa partea de lucrări esențiale;
- lucrările auxiliare pot rămâne de executat;
- acestea trebuie să reprezinte cel mult 5% din valoarea contractului;
- termenul de finalizare este de maximum 120 de zile;
- termenul poate fi prelungit în situații obiectiv justificate.
Ce investiţii trebuie finalizate până la 31 august
În infrastructura feroviară, lista include lucrări de tip „Quick Wins” pe 1.527,85 kilometri de infrastructură, precum şi proiecte de modernizare pe ruta Arad-Timişoara-Caransebeş şi pe tronsonul Cluj-Episcopia Bihor. Valoarea lucrărilor de modernizare este de 718,01 milioane de euro.
La material rulant sunt prevăzute 36 de locomotive electrice modernizate şi 64 de vagoane reabilitate. În infrastructura rutieră, miza include autostrada A7 Focşani-Bacău şi Bacău-Paşcani, cu 95,9 kilometri.

Pe mobilitate urbană, figurează granturi pentru 644 de kilometri de piste de biciclete constru și accesibile, cu certificate de recepție la finalizarea lucrărilor.
Trebuie finalizate și cinci proiecte la capitolul autostrăzi:

De asemenea, trebuie încheiate 10 proiecte pe PNRR:

Sănătatea, printre domeniile cu investiţii la termen
Sectorul sanitar apare cu mai multe investiţii importante în lista proiectelor care trebuie certificate şi finalizate.
Printre acestea se află Spitalul „Agrippa Ionescu” din Baloteşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, în total trei unităţi spitaliceşti finanţate prin granturi în cadrul Cererii de Plată 6.
Lista include şi două pavilioane noi de politraumă, la Craiova şi Sibiu, precum şi 200 de ambulanţe noi de tip C.
O altă componentă vizează terapia intensivă neonatală şi paturile pentru pacienţi critici: 25 de unităţi şi 65 de paturi.
Aceste investiţii sunt relevante nu doar prin valoarea finanţării, ci şi prin faptul că reprezintă proiecte în infrastructura medicală care trebuie transformate din contracte şi lucrări în capacităţi efectiv funcţionale.
Creşe, energie, apă şi păduri: alte investiţii aflate pe ultima linie dreaptă
În educaţie, tabloul investiţiilor indică 110 creşe construite şi dotate complet, dintre care 80 finanţate prin granturi şi 30 prin împrumuturi.
În energie, obiectivul este reprezentat de 950 MW de capacităţi eoliene şi solare noi racordate la reţea.
În sectorul de mediu şi apă sunt prevăzuţi 288 de kilometri de reţele de distribuţie a apei şi 975 de kilometri de reţele de canalizare.
Totodată, componenta privind pădurile vizează 18.000 de hectare de suprafeţe noi împădurite şi 130.000 de metri pătraţi de păduri urbane.
Scenariul optimist: pierderi de ordinul zecilor de milioane de euro
Cu 7,57 miliarde de euro rămase teoretic de încasat, finalul PNRR depinde în principal de două variabile: viteza cu care Parlamentul adoptă reformele restante şi rata de recepţie a proiectelor din teren.
În scenariul optimist prezentat de Monitor PNRR, România reuşeşte să adopte rapid reformele legislative şi să finalizeze proiectele, iar pierderile sunt limitate la zeci de milioane de euro, provenite în principal din mici dotări care nu sunt finalizate la timp la nivel local.
Este scenariul în care administraţia reuşeşte să folosească aproape integral fereastra de timp rămasă.
Scenariul moderat: România ar putea pierde între 1 şi 2 miliarde de euro
Situaţia se schimbă radical dacă una dintre reformele politice majore nu este adoptată la timp.
În scenariul moderat, buletinul estimează pierderi de 1-2 miliarde de euro, în condiţiile în care o reformă majoră, precum Legea Salarizării Unitare, nu este realizată, iar problemele se suprapun cu proiecte de infrastructură care nu sunt finalizate.
Aici apare una dintre principalele vulnerabilităţi ale finalului de PNRR: banii nu mai depind doar de şantiere şi de capacitatea beneficiarilor de a termina lucrările, ci şi de decizii legislative care trebuie adoptate într-un interval extrem de scurt.
Scenariul drastic: pierderile pot depăşi 2,5 miliarde de euro
Cel mai sever scenariu prezentat de Monitor PNRR presupune ratarea a două sau mai multe reforme-cheie, concomitent cu nefinalizarea unor investiţii majore.
În această variantă, pierderile estimate depăşesc 2,5 miliarde de euro, iar printre proiectele care ar putea pierde finanţarea se numără investiţii mari în spitale şi şcoli.
Diferenţa dintre scenarii arată dimensiunea mizei pentru România: în ultimele două săptămâni, fiecare reformă adoptată şi fiecare proiect recepţionat pot avea efect direct asupra volumului de bani europeni care ajung efectiv în economie.
Poza optimistă de la 31 august – reducerea pierderilor la doar câteva zeci sau sute de milioane de euro. Scenariul pesimit – pierderea peste 2,5 mld. euro
Analiza USR prezintă cele trei scenarii posibile din fotografia de la finish-ul PNRR:
- Varianta cea mai optimistă este ca România să închidă în scurt timp reformele care rămân de trecut prin Parlament și să pierdem sume mai mici din proiectele de investiții nefinalizate: clădiri reabilitate nefinalizate, școli ale căror dotări noi nu au fost recepționate etc. Se pot pierde între câteva milioane de euro și zeci de milioane de euro.
- Varianta moderată este că vom rata una dintre reformele din Parlament– partidele nu se înțeleg pe Legea Salarizării, și astfel, cumulat cu celelalte penalizări pentru investiții nefinalizate, pierdem între 1 și 2 miliarde de euro.
- Varianta cea mai drastică – să nu fie îndeplinite două sau mai multe reforme. Această situație ne-ar putea duce la pierderea a peste 2,5 miliarde de euro din cei 7,5 rămași.
(Citește și: Dragoș Pîslaru: România a depus cererea de plată 5 din PNRR, de 2,84 mld. € – Legea salarizării ar putea fi adoptată la finalul lunii – Riscurile momentului)
****