1 decembrie, 2025

Ministerul Finanțelor va derula, în perioada 5-12 decembrie, ultima ediție Fidelis a acestui an, potrivit unui anunț al ministerului. Emisiunea Fidelis din decembrie va fi a 11-a a acestui an, în condițiile în care Finanțele au schimbat în 2025 calendarul și emite titlurile în fiecare lună.

Ediția din decembrie vine cu dobânzi de până la 7,55% la emisiunile în lei și de până la 6,20% la cele în euro.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Dobânzile


Potrivit comunicatului Ministerului de Finanțe, ediția din decembrie a Fidelis va oferi următoarele dobânzi:

În lei:

  • 6,55% la titlurile cu scadența la 2 ani
  • 7,55%  la titlurile cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
  • 7,10% la obligațiunile cu scadența la 4 ani
  • 7,50% la titlurile cu scadența la 6 ani

În euro:

  • 3,75% la titlurile cu scadența la 3 ani
  • 4,75% la obligațiunile cu scadența la 5 ani
  • 6,20% la titlurile cu scadența la 10 ani.


Donatorii de sânge care fac dovada donației începând cu 1 iunie 2025 pot subscrie într-o tranșă specială, cu titluri de stat pe 2 ani și dobândă de 7,55%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Temperare pe Fidelis în noiembrie – Suma record atrasă de guvern de la populație în acest an

Ediția din noiembrie a atras subscrieri din partea populației de 1,31 miliarde de lei, aceasta fiind a doua cea mai slabă emisiune de titluri de stat prin bursă din acest an.

Per total,cumulat, în cele 10 ediții lunare din acest an ale FidelisGuvernul a împrumutat de la populație 19,6 miliarde de lei, conform calculelor CursDeGuvernare.ro, ceva mai mult peste ce lua în 2024, când o ediție Fidelis avea loc la 2 luni și Finanțele atrăgeau pe emisiune între 3 și 3,5 miliarde de lei de la populație, pentru finanțarea deficitului bugetar.

De notat că titlurile de stat beneficiază de un regim fiscal special, fiind neimpozabile.

În octombrie și septembrie, Finanțele au atras de la populație, prin emisiunile Fidelis, câte 2,2 mld. lei pe fiecare emisiune, în timp ce în august suma împrumutată a fost de 1,5 miliarde lei. La fel, în iunie și iulie sumele atrase de la populație au fost mai reduse – 1,66 mld. lei în fiecare lună.
Cea mai slabă emisiune Fidelis din acest an a fost în luna mai, cu 1,18 miliarde de lei suma împrumutată de la populație, în același timp aceasta fiind cea mai mică valoare din septembrie 2022 încoace.


Împrumutul luat de la populație în noiembrie este mult sub recordul stabilit la prima ediție din 2025, derulată în luna februarie, conform datelor din platformele brokerilor.

(Citește și: ”Datoria guvernamentală plătibilă populației a ajuns la 60 mld. de lei – 6% e ponderea populației în totalul datoriei României, nivel record”)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: