Just Business

O interfață între Economie și viața afacerilor

14 septembrie, 2026

Uniunea Europeană vrea să introducă, de la 1 noiembrie, o nouă taxă de procesare pentru coletele de valoare mică provenite din afara UE, suplimentară față de taxa vamală de 3 euro aplicată din iulie. Valoarea noii taxe nu a fost încă stabilită, dar în discuțiile europene a fost vehiculat anterior un nivel de aproximativ 2 euro pe colet, în timp ce industria textilă europeană a cerut recent Comisiei să o fixeze la 10 euro.

Măsura face parte din contra-ofensiva UE împotriva afluxului de produse foarte ieftine vândute prin platforme precum Shein, Temu sau AliExpress, pe care industria europeană le acuză de concurență neloială. În același timp, autoritățile comunitare și naționale vorbesc despre presiunea tot mai mare pe care o pune acest val de colete asupra sistemelor vamale și despre faptul că multe produse care intră pe piață nu respectă standardele europene.

Potrivit Consiliului UE, noua taxă de procesare/manipulare este introdusă pentru „a contribui la acoperirea costurilor tot mai mari generate de monitorizarea numărului în creștere de colete mici care intră în UE prin comerțul electronic”.

Valoarea taxei nu a fost încă stabilită și urmează să fie decisă de Comisia Europeană. Platformele, nu cumpărătorii, vor răspunde de taxe și formalitățile vamale

Noua taxă de procesare este separată atât de taxa vamală de 3 euro, aplicată din iulie coletelor cu o valoare de până la 150 de euro, provenite din afara UE, cât și de taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor non-UE în România, care e în vigoare de la 1 ianuarie 2026.

Aceasta este o măsură temporară și se calculează pentru fiecare categorie de produse dintr-un colet, nu pentru colet în ansamblu. Ea va rămâne în vigoare până când va deveni operațională Platforma de date vamale a UE, un sistem informatic comun care va centraliza informațiile vamale și ar trebui să permită autorităților din statele membre să gestioneze și să controleze mai ușor mărfurile care intră în Uniune.

Noile reguli schimbă și responsabilitatea pentru formalitățile vamale. Platformele de comerț electronic din afara UE care vând produse consumatorilor europeni vor fi considerate importatori și vor răspunde de formalitățile vamale și de plata taxelor, în locul cumpărătorului final din Uniunea Europeană.

Asta înseamnă că unui cumpărător din România nu ar trebui să i se solicite separat noua taxă vamală în momentul în care primește coletul. Costul suportat de platforme s-ar putea însă reflecta în prețurile produselor sau în alte costuri percepute la efectuarea comenzii.

Industria textilă cere o taxă de 10 euro pe colet

Principalele organizații europene din industria textilelor au cerut Comisiei Europene ca viitoarea taxă de manipulare să fie stabilită la 10 euro pentru fiecare colet.

„Nu ne putem opri aici”, a declarat Mario Jorge Machado, președintele Euratex, principala confederație europeană a industriei textile, în debutul lunii.

Euratex susține că veniturile obținute din această taxă ar trebui folosite pentru întărirea controalelor vamale, și nu absorbite pur și simplu în bugetul general al UE.

Taxa de 3 euro aplicată din iulie a redus deja fluxul de colete. Peste 90% dintre coletele mici vin din China

Noua taxă va fi separată de taxa vamală fixă de 3 euro, aplicată de la 1 iulie coletelor cu o valoare mai mică de 150 de euro provenite din afara Uniunii.

Taxa de 3 euro se aplică pentru fiecare categorie tarifară de produse dintr-un colet, și nu pentru fiecare obiect în parte. Astfel, o comandă care conține cinci tricouri este taxată cu 3 euro, în timp ce una care conține trei tricouri și un ceas este taxată cu 6 euro, pentru că produsele aparțin unor categorii tarifare diferite.

Potrivit datelor prezentate de ministrul francez al Finanțelor, introducerea taxei a determinat deja o scădere de până la 40% a importurilor de colete mici pe piața europeană.

Dimensiunea fenomenului a crescut accelerat în ultimii ani. În 2025, în UE au intrat aproape 5,9 miliarde de colete mici, echivalentul a peste 180 de colete în fiecare secundă și de aproximativ patru ori mai multe decât în 2022. Circa 93% dintre acestea au provenit din China.

Controale mai stricte și amenzi pentru produsele neconforme. Taxele vor reduce avantajul competitiv al chinezilor

Reforma europeană urmărește și limitarea intrării pe piață a produselor periculoase sau neconforme cu standardele UE.

Operatorii de comerț electronic vor fi supuși unor controale mai stricte, iar încălcarea obligațiilor vamale poate atrage sancțiuni importante. În cele mai grave cazuri, amenzile pot ajunge până la 6% din valoarea anuală a importurilor companiei din anul precedent.

Companiile pot pierde, de asemenea, anumite facilități vamale și se pot confrunta cu restricții suplimentare.

(Citește și: Video / Iulian Stanciu, investitor, ex-CEO eMAG: România are idei și antreprenori, dar îi lipsește capitalul de risc – „Băncile nu dau bani pentru idei, patente și branduri”. Cum reușește China să producă atât de ieftin)

(Citește și: Industria textilă europeană cere o taxă de 10 euro pe coletele mici din afara UE – Taxa de 3 euro a redus cu -40% importurile de colete din China)

(Citește și: Câți bani a adus la buget noua taxă pe coletele extra-UE. În ianuarie taxa s-a aplicat la 1,95 milioane de colete – Peste 90% vin din China)

***



citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: