29 decembrie, 2025

Donald Trump și Volodimir Zelenski au anunțat duminică seară progrese semnificative în conturarea unei soluții finale la războiul ruso-ucrainean. Președintele american a spus că este convins că un acord de pace este ”aproape” și a afirmat că mai sunt ”una sau două probleme foarte spinoase” care rămân de rezolvat.

Cei doi au vorbit într-o conferință de presă comună la Mar-a-Lago, reședința lui Donald Trump, conferință în careZelenski a anunțat că a convenit cu președintele american 100% din garanțiile de securitate pe care SUA le vor oferi Ucrainei, iar Donald Trump a punctat că discuțiile au vizat și subiecte care au fost acoperite anterior cu Vladimir Putin, președintele Rusiei.  

6 documente cheie vor fi finalizate în ianuarie – vizează componenta de securitate și componenta economică

Președintele american a spus că delegațiile celor două țări se vor reangaja în discuții luni, 30 decembrie, în timp ce Zelenski a spus că chestiunile agreate cu guvernul american vizează și o colaborare la nivel de industrii militare și un așa-numit ”plan de prosperitate” pentru Ucraina, care include cel mai probabil investiții străine (preponderent americane și europene), inclusiv în exploatarea resurselor minerale ucrainene (convenită deja cu SUA).


În urma discuțiilor s-a convenit crearea unui grup de lucru comun SUA-Ucraina pentru continuarea contactelor cu Rusia. Zelenski a anunțat și că se vor finaliza și se vor lua decizii în ianuarie pe 6 documente cheie, în condițiile în care componenta de securitate va fi convenită separat de componenta economică.

În ceea ce privește garanțiile de securitate, amintim că un oficial american de rang înalt a confirmat recent pentru publicația americană Axios că SUA sunt pregătite să prezinte și să trimită spre ratificare în Senat documentul privind garanțiile de securitate, bazat pe Articolul 5 al Tratatului NATO. Anterior, Zelenski a precizat pentru Axios că SUA au oferit un acord pe 15 ani privind garanțiile de securitate, cu posibilitate de reînnoire, dar Kievul dorea un acord pe termen mai lung, cu prevederi juridice obligatorii, pentru a se proteja împotriva unei noi agresiuni din partea Rusiei.

Întrebat despre ce promisiuni și garanții au fost oferite Ucrainei, Donald Trump a declarat: ”Vrem să lucrăm cu Europa și Europa va prelua o bună parte (din protecția Ucrainei). Pentru că sunt chiar acolo, dar vom ajuta 100% Europa – așa cum ne ajută și ei pe noi”.

Dispozițiile acordului de securitate vor fi cel mai probabil înaintate Moscovei, care a anunțat că a acceptat idea grupurilor de lucru pentru aprofundarea contactelor, încheierea documentelor ce vizează componenta de securitate și componenta economică și per total încheierea eventuală a conflictului.

”Acel grup de lucru va lucra, apoi, și cu Rusia. Dacă lucrăm doar între noi nu rezolvăm problema”, a spus Trump, care a adăugat că scenariul optimist este finalizarea păcii în doar câteva săptămâni. ”Dacă merge prost, va dura mai mult, și dacă va merge foarte prost atunci nu se va întâmpla. Ar fi păcat, dar există și șansa asta. În câteva săptămâni vom afla”, a adăugat președintele american.

Zelenski: ”Ucraina este gata pentru pace”


Presedintele ucrainean a apreciat în cadrul conferinței de presă eforturile depuse de echipele de negociere ale Ucrainei și Statelor Unite. Potrivit lui Zelenski, 100% din garanțiile de securitate SUA-Ucraina” au fost convenite. Acesta a dat de înțeles că un acord similar cu Europa va fi definitivat în următoarele săptămâni, vreme în care vor avea loc întâlniri între delegațiile ucrainene și cele europene.

Zelenski a mai spus că garanțiile de securitate sunt condiția pentru o pace de lungă-durată cu Rusia și că se va finaliza în săptămânile următoare și un așa-numit acord de prosperitate cu SUA, parte din cele 6 menționate anterior.

”Am discutat toate aspectele ale cadrului de pace. Asta înseamnă (la momentul actual) un acord pe 90% din planul de pace în 20 de puncte și că am căzut 100% de acord pe garanțiile de securitate SUA-Ucraina. Garanțiile de securitate SUA-Europa-Ucraina au fost aproape convenite. Dimensiunea militară – 100% agreată. Planul de prosperitate este în curs de finalizare și am discutat și secvențierea următoarelor acțiuni. Am căzut de acord că garanțiile de securitate sunt jalonul-cheie în realizarea unei păci de lungă-durată. Echipele noastre vor continua să lucreze pe toate aspectele”, a declarat Zelenski.

Trump a anunțat că a existat și o discuție de informare cu liderii europeni Emmanuel Macron (Franța), Alexander Stubb (Finlanda), Karol Nawrocki (Polonia), Jonas Gahr Støre (Norvegia), Giorgia Meloni (Italia), Keir Starmer (Regatul Unit), Friedrich Merz (Germania), Mark Rutte (secretarul general al NATO) și Ursula von der Leyen (președinta Comisiei Europene).

Din declarațiile președintelui ucrainean a reieșit de asemenea că mai multe chestiuni convenite cu SUA urmează să fie negociate mai departe cu UE. În plus, Zelenski a anunțat că s-a convenit cu liderii europeni să existe o vizită comună la Washington, în ianuarie.


”Ucraina este gata pentru pace”, a afirmat președintele ucrainean.

Problemele spinoase

Donald Trump a mai declarat că este mulțumit de cum decurge procesul de pace în prezent.

”Am putea fi foarte aproape. Mai sunt una sau două probleme foarte spinoase, foarte dure. Am făcut mult progres astăzi și, defapt, în ultima lună. Nu e un proces de o zi, sunt chestiuni foarte complicate”, a declarat Trump.

Potrivit acestuia, controlul regiunii Donbas (Donețk și Lugansk), existența unei ”zone economice libere” propuse de SUA în Donbas și linia de demarcație continuă să fie chestiuni deschise negocierii.


”Nu am agreat asta, dar ne apropiem de un acord pe asta și e o chestiune mare. Cu siguranță este una din chestiunile mari. E nerezolvată, dar ne apropiem mult mai mult. Va fi rezolvată”, a spus Trump.  

Principalul obstacol aici este cererea Rusiei de a controla întregul teritoriu al Donbasului ca parte a oricărui acord – asta înseamnă retragerea trupelor ucrainene de pe teritoriul încă necucerit de forțele armate ruse (vezi hartă mai sus), la aproape 4 ani de la începutul războiului.

”Asta cer ei (cedarea totală a Donbas-ului de către Ucraina – n.r.). Este o dispută aici și vor trebui să o rezolve”, a mai afirmat Trump.

Acesta a spus că subiectul centralei nucleare de la Zaporojie a fost discutat și cu președintele Vladimir Putin, Rusia urmărind măcar un control parțial asupra operării celei mai mari centrale atomo-electrice din Europa (5,7 GW capacitate netă). Nici aici nu a părut să existe o decizie finală la nivelul celor două guverne, ucrainean și american.

”Este într-o stare foarte bună, poate fi repornită aproape imediat. Este una din chestiunile discutate cu președintele Putin”, a precizat Trump.

Referendumul pe planul de pace, asul din mânecă al lui Zelenski

Zelenski a mai spus că dacă acordul de pace va avea o formă neprielnică Ucrainei se va impune un referendum de consultare a populației pentru aprobarea acestuia.

”Trebuie să ne respectăm legile și poporul, respectăm teritoriile pe care îl controlăm. Atitudinea noastră este foarte clară și din acest motiv președintele Trump a spus că este o chestiune foarte dificilă și desigur avem și pozițiile foarte diferite ale Rusiei pe subiect. (…) Când discutăm de referendum spunem că e una din chestiunile-cheie (ale noastre). Putem face referendum pe orice fel de puncte din acest plan. Am spus că putem folosi referendumul pentru plan sau putem să nu îl folosim. Există posibilitatea ca Parlamentul să ratifice acordul (de pace), sau să facem un referendum. Nu contează. Dacă planul va fi foarte dificil pentru societatea noastră, atunci normal că societatea noastră trebuie să decidă, să voteze, pentru că este pământul lor, pământul națiunii noastre”, a explicat Zelenski.

Despre logistica acestui referendum, Zelenski a spus că ”oamenii vor avea nevoie de infrastructura pentru asta”. ”Nu va putea fi făcut într-o singură zi, rapid – e dificil. Avem milioane de oameni în Europa și trebuie să construim infrastructura”, a adăugat președintele Ucrainei.

Despre un armistițiu pentru facilitarea unui referendum, președintele Trump a spus că Vladimir Putin nu susține o încetare a focului.

”Este unul din lucrurile pe care lucrăm. Dar nu un armistițiu. Spune că nu vrea să fie în situația în care ostilitățile se opresc și după trebuiesc să le reînceapă. Este o posibilitate și nu vrea să fie în poziția asta. Înțeleg. Președintele (Zelenski) are o opinie puternică cu privire la asta, dar cred că găsim modalități să depășim problema”, a afirmat Donald Trump.   

Potrivit acestuia, o întâlnire trilaterală Zelenski-Trump-Putin încă este posibil să aibă loc în următoarele luni pentru a da decizia finală pe planul de pace.

(Citește și: „Întâlnirea Trump-Zelenski. Președintele american: ”Suntem în faza finală a discuțiilor” de pace – ”Europenii vor fi implicați” în garanțiile de securitate”)

(Citește și: „Kommersant: Putin, deschis la un schimb de teritorii cu Ucraina, dar vrea controlul total în Donbas. Ce a propus Zelenski”)

(Citește și: „Kievul, sub bombardament masiv înainte de întâlnirea Trump-Zelenski – Ce a mai rămas de agreat: Controlul în Donbas și asupra centralei nucleare Zaporojie / SUA oferă garanții de securitate pe 15 ani – Zelenski vrea mai mult și armistițiu de 60 de zile pentru referendum”)

(Citește și: „Volodimir Zelenski anunță că e dispus să-și retragă trupele din Donețk – Noul plan de pace în 20 de puncte, integral”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: