Tezaurul românesc față în față cu activele rusești înghețate din Belgia – creanța României asupra Moscovei

Discuțiile acerbe privind activele rusești înghețate în Belgia ridică și întrebările în sens invers: ce creanțe au statele față de Moscova, după interacțiunea cu imperiul rus? Iar aici, problema tezaurului României e încă actuală. Pentru că România ar trebui să ceară, în schimbul votului privind activele rusești înghețate în UE, cel puțin un angajament ferm al Rusiei că ne va înapoia, cândva, tezaurul.

”Avem o creanță validă, exigibilă și total legală asupra Federației Ruse, moștenitoarea vechii URSS”. Este declarația lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, din urmă cu 1 an și 9 luni, de la aniversarea a 144 de ani de la înființarea BNR.
Acesta vorbea despre Tezaurul României evacuat la Moscova, – atunci aliată a României – în vremea ocupării Regatului Român din timpul primului război mondial.

Tezaurul este documentat de către BNR a conține 91,5 de tone de aur nereturnat.

La valoarea actuală, aurul nereturnat de ruși se ridică la aproape 11 miliarde de euro – valoarea reală a acestui aur nu este măsurată, însă, doar în bani. Asta în timp ce valoarea rezervei actuale de aur a BNR – 103,6 tone – este de peste 12 miliarde de euro.

Creanța aceasta a României este astăzi cu atât mai relevantă având în vedere discuțiile despre cele 230 de miliarde de dolari ale Rusiei, active înghețate în Belgia, bani care Moscova spune că sunt ”furați” și pe care îi vrea înapoiați ca parte din acordul de pace cu Ucraina – acord de pace ce va fi garantat de SUA și țările europene, aliații României.

Puțină istorie: Conferința financiară de la Genova din 1922 a stabilit ca guvernul sovietic să restituie guvernului român valorile depozitate la Moscova

Tezaurul României evacuat la Moscova era compus inițial nu doar din cele peste 91 de tone de aur fin (lingouri și monede cu valoare numismatică), dar și din multiple obiecte culturale, o parte rămase nereturnate, dintre care menționăm bijuteriile Reginei Maria. În cele 2 transporturi ale Tezaurului României către Moscova, din decembrie 1916 și august 1917, au fost evacuate, conform documentelor BNR:

• bijuteriile Reginei Maria – nereturnate;

• colecții numismatice;

• tezaurele Casei de Depuneri și Consemnațiuni, ale băncilor private și ale privaților persoane fizice – parțial returnate în 1935;

• obiecte de artă din muzee si colecții private – în 1956 au fost returnate 39.320 de obiecte de artă românească din care: 1.350 tablouri, gravuri și desene, 156 de icoane, 418 țesături, 495 obiecte bisericești și laice, 33.068 monede și 2.465 medalii, 1.370 obiecte de artă aplicată;

• arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrise și cărți rare etc.

Conform BNR, o parte din acest tezaur a făcut obiectul restituirilor parțiale din 1935 (foto) și 1956, dar niciuna dintre ele nu a cuprins și stocul de aur al Băncii Naționale. Mai mult, în cei peste 100 de ani care au trecut de la evacuarea tezaurului României la Moscova, spune BNR, Guvernul de la București nu a renunțat niciodată la demersurile sale pentru recuperarea acestuia. Și nu are niciun motiv să o facă, acesta fiind unul din obiectivele de lungă durată ale statului român.

Returnarea Tezaurului – o chestiune de interes național. România să ceară, pentru votul din Consiliul European pe înapoierea activelor rusești, cel puțin un angajament al Rusiei pentru discuții bilaterale pe retrocedarea Tezaurului

Returnarea Tezaurului nu este doar o chestiune istorică, ci una de drept internațional și de negociere bilaterală, pe care rușii au tot blocat-o, la început prin aducerea în discuție a Basarabiei și unirea cu România.

Dar având în vedere cele 230 de miliarde de dolari în active rusești înghețate la Euroclear, în Belgia – din care o parte reprezentând bani lichizi după ajungerea la maturitate a valorilor mobiliare – România are o ocazie rară de a pune presiune pentru executarea creanței sale istorice, iar cel puțin un angajament al Moscovei pentru discuții pe retrocedarea Tezaurului românesc, ca parte din procesul de pace, ar fi o dovadă de bună-credință, având în vedere obligațiile neonorate și încălcate de-a lungul timpului.

Indiferent de existența sau nu a acestui aur fizic – el a fost probabil risipit, din el au fost finanțate inclusiv gherile anti-românești – nu există niciun motiv pentru care România nu poate solicita, la ”masa credală” a păcii ruso-ucrainene, garanții pentru discuții multilaterale cu Moscova pe executarea acestei creanțe. Asta în contextul în care va fi nevoie de votul României în Consiliul European pentru înapoierea activelor rusești, în eventualitatea în care se va semna pacea cu un asemenea punct.

Primul document din Dosarul Moscova II vorbea despre faptul că ”Rusia este obligată să plătească României o dobândă pentru împrumutul forțat” luat de la țara noastră prin răpirea și risipirea aurului

De menționat că, din punct de vedere istoric, România are două dosare privind Tezaurul românesc evacuat la ruși – Moscova I și Moscova II – care privesc problematica Tezaurului României. Dosarul Moscova I reprezintă baza revendicării Tezaurului național, un document ce se predă din mână în mână de la un guvernator la altul din 1922, în timp ce Dosarul Moscova II îl completează pe primul.

Mai mult, conform lui Mugur Isărescu (prezentarea guvernatorului din 23 mai 2019, din cadrul simpozionului de istorie bancară Cristian Popișteanu), Dosarul Moscova II ”a fost întocmit la ordinul mareşalului (Ion) Antonescu pentru a avea documente clare asupra drepturilor noastre asupra Moscovei – să verifice încă odată ce s-a trimis și ce s-a primit înapoi de la Moscova”.

Primul document după începerea războiului aflat în Dosarul Moscova II datează din 1941 și este intitulat ”Referat privitor la Tezaurul român de la Moscova”, fiind întocmit de serviciul istoric din BNC și semnat de Mihail Grigore Romașcanu, șeful serviciului.

În document, la pagina 11 din cele 284, conform lui Isărescu, ”materialul cuprindea următoarele aprecieri: «Problemele care se vor pune la sfârșitul războiului actual vor fi tot atât de grele ca și acelea ale ceasului de față. Unele dintre ele vor fi discutate cu prilejul împlinirii păcii, iar altele vor privi organizarea viitoare a economiei naţionale după începerea ostilităţilor. Pentru toate aceste motive, propunem ca serviciul de studii al băncii să pășească deîndată la cercetarea acestor probleme și îndeosebi acelora care au interesat direct instituțiunea noastră»”.

Fost șef al FMI, Bancii Franței și BERD: ”Istoria vă va da dreptate – aveţi un drept de proprietate asupra Moscovei”

Referatul conţinea de asemenea actualizarea valorilor trimise la Moscova de Banca Națională a României, Casa Regală și Casa de Depuneri, CEC-ul, pe baza cursului 1 leu/aur. În același material era formulată întrebarea: ”dacă URSS ne va restitui aurul trebuie să plătim taxe de păstrare?”. Şi se răspunde: ”Acceptarea acestei situațiuni presupune păstrarea intactă a Tezaurului în tot timpul. Rusia nu a respectat însă aceste elementare principii al depozitării. Întrebuințând aurul românesc de la Kremlin pentru ale lor interese, sovietele nu numai că au scăpat de grija de a-l păstra, dar au contractat în acest chip un împrumut forţat de la România. Rusia este obligată să plătească României pentru împrumutul forțat contractat o dobândă care se va stabili de comun acord (…) Rusia va rămâne cu siguranță debitoare României urmând să-i plătească restul. Aceasta este singura soluţie justă ce se poate da acestei probleme”.

De notat că istoria recentă consemnează un moment în care dosarul Tezaurului românesc i-a fost prezentat în original lui Jacques de Larosiere, fost director general al Fondului Monetar Internațional, guvernator al băncii Franței și președinte al BERD. Când acesta era președinte al BERD-ului, la București i s-a arătat dosarul – cu protocoalele scrise în franceză (foto) – și ar fi spus, conform lui Mugur Isărescu, că ”istoria vă va da dreptate – aveți un drept de proprietate asupra Moscovei”.

De notat că autenticitatea documentelor ce stau la baza revendicării Tezaurului României a fost recunoscută și de experții ruși din cadrul Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, înființată în baza Declarației comune a miniștrilor afacerilor externe român și rus (2003). 

Veche de un secol, această creanță este în continuare certă, lichidă și exigibilă.

(Citește și: Parlamentul European cere Rusiei să returneze integral României tezaurul național)

***