Statele din Europa de Est amână adoptarea monedei Euro
O analiză a Financial Times (FT) trece în revistă şansele ca statele din Europa de Est să treacă în următorii ani la moneda euro. „Este

Costurile de împrumut ale României au ajuns la cel mai scăzut nivel, din noiembrie, sub cele ale Ungariei, pentru că reducerea cheltuielilor a majorat încrederea
Ţările din Grupul de la Vişegrad – Polonia, Slovacia, Ungaria şi Cehia – au convenit asupra creării unui grup de luptă tactic, în anul 2016,
„Exista unanimitate in sustinerea ideii ca libera circulatie a persoanelor este una dintre realizarile principale ale UE care trebuie pastrate. Pentru a o pastra, avem
Agitaţie mare în politica ţărilor europene în Săptămâna Mare – în Finlanda, naţionaliştii au câştigat un loc trei, important, în alegerile generale; Portugalia şi Grecia
„Un amestec inacceptabil în politicile interne ale ţării” – aşa a catalogat ministerul de externe al ungariei reacţia Germaniei la adresa Constituţiei nou votate la
Proiectul noii Constituţii pe care Ungaria urmează să-l implementeze a atras, luni, critici dure din partea unui oficial guvernamental german. Secretarul german de stat petru
După ă cădere de 1,3 procente în 2010, economia României va creşte în acest an cu 1,5 % , urmând ca în 2012 creşterea să
Miniştrii de finanţe ai statelor UE au apărat, sâmbătă, la reuniunea de la Godollo, Ungaria, politicile de austeritate lansate în Europa, în tip ce aproximativ
Guvernul îşi exprimă acordul pentru aderarea României la Pactul pentru euro, printr-un memorandum adoptat, miercuri, în şedinţa Executivului. Pactul pentru euro, se adresează stabilităţii economice
Ungaria nu va adera la Pactul de Competitivitate propus la nivelul Uniunii Europene, pentru că doreşte să-şi menţină independenţa în deciziile privind taxele interne, a