vineri

19 aprilie, 2024

statistica ue

Prețurile apartamentelor noi vândute pe piața din România au crescut cu 3,1% în 2020 față de anul anterior, ajungând la o medie de 1.322 de euro/mp. România se află pe locul patru în topul celor 24 de țări...
19 iulie, 2021
România a înregistrat una dintre cele mai slabe evoluții ale contului curent în pandemie, dintre toate statele UE, potrivit analizei publicate de Eurostat pentru primul trimestru din 2021. Figurăm pe locul patru din coadă, printre puținele state membre...
7 iulie, 2021
România s-a poziționat pe locul șase în UE, alături de Franța, la creșterea deficitului public în anul pandemiei, potrivit datelor publicate de Eurostat. Valoarea de 9,2% din PIB măsurată în termeni armonizați (reamintim că deficitul cash anunțat de...
25 aprilie, 2021
România pornește de pe locul 5 între statele membre UE la startul anului 2021, în ceea ce privește perspectivele de revenire econimică la situația antepandemie. Cu o scădere de doar -1,8% între T4 2019 și T4 2020, ne-am...
21 martie, 2021
Într-o analiză a costului vieții, România se poziționează în luna ianuarie 2021 pe ultimul loc între țările UE, pe locul 35 din 41 de state europene și pe locul 94 din 139 de state analizate pe plan mondial...
26 ianuarie, 2021
În contextul crizei economice generate de pandemia Covid, datoria publică a României se situa la finele T3 2020 la 43,1% din PIB, în creștere ceva mai mare față de media UE față de trimestrul precedent dar semnificativ sub...
25 ianuarie, 2021
O analiză publicată de Eurostat a plasat România pe ultimul loc în UE la cheltuielile pe locuitor pentru prevenție în sănătate, cu doar 8 euro în anul 2018 (alături de Slovacia). Deasupra noastră, Bulgaria și Grecia au înregistrat...
18 ianuarie, 2021
România a avut în 2019 cele mai mici prețuri la consumator din UE în sectorul telecomunicațiilor, potrvit datelor publicate de Eurostat. Cu un indice de doar 38% față de media consemnată la nivelul Uniunii, ne-am situat cu mult...
21 decembrie, 2020
România este singura țară din regiune cu deficit comercial major și înrăutățit pe primele zece luni din 2020, potrivit datelor Eurostat. Astfel, la un declin mai mare al exporturilor (-12%) față de cel al importurilor (-9%), am depășit...
20 decembrie, 2020
România figurează pe ultimul loc între statele UE la suma cheltuită în medie pentru sănătate, cu doar 584 euro/loc., potrivit datelor publicate de Eurostat. La ponderea acestor cheltuieli în PIB apărem pe penultimul loc. cu 5,6%, numai pentru...
2 decembrie, 2020
România se numără printre țările membre UE cu cea mai redusă rată de participare a copiilor cu vârsta de cel puțin 4 ani la formele de educație preșcolară, Potrivit datelor publicate de Eurostat și detaliate până la nivel...
25 noiembrie, 2020
România a avut în al doilea trimestru din 2020 a patra cea mai mică creștere a datoriei publice raportate la PIB dintre statele membre UE față de trimestrul anterior dar s-a situat la media UE dacă raportarea se...
25 octombrie, 2020
Primul val al pandemiei Covid 19 a provocat în cele 26 state UE pentru care au fost colectate datele necesare circa 168.000 de morți suplimentare între săptămânile 10 și 26 ale anului în curs (martie – iunie), potrivit...
20 octombrie, 2020
România a înregistrat în al doilea trimestru al anului curent, în condiții de pandemie, cea mai slabă performanță a schimburilor financiare externe între țările membre UE din regiune, cu un minus de aproape trei miliarde de euro al...
5 octombrie, 2020
România este țara membră UE cu cei mai mulți elevi la un cadru didactic din ciclul primar de învățământ, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un număr de 19,5 elevi per învățător, ne situăm peste Cehia și Franța...
9 septembrie, 2020
România a înregistrat anul trecut cel mai mic preț la carne dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un index de 62,7% din media europeană, ne-am plasat imediat sub Polonia (63,3%) și sensibil sub Bulgaria...
18 august, 2020
România s-a situat în luna iunie 2020 pe locul 5 din coadă între țările membre UE în ceea ce privește nivelul producției industriale raportat la aceeași lună din anul precedent. Cu -14,3%, ne-am situat imediat sub media Zonei...
13 august, 2020
România a mai bifat un ultim loc între statele UE la procentajul tinerilor (16 -24 ani) care au competențe de lucru în mediu digital. Datele comunicate de Eurostat nu confirmă la nivelul întregii populații percepția publică (altminteri argumentată)...
15 iulie, 2020
Potrivit datelor publicate de Eurostat, România a consemnat aproape singura ( excepție Bulgaria) și cea mai mare creștere a sectorului serviciilor din UE pe primul trimestru al anului curent. Cu un avans de +4,7% al cifrei de afaceri...
28 iunie, 2020
România s-a situat în a doua jumătate a anului 2019 pe locul patru între statele membre UE la creșterea prețului curentului electric livrat consumatorilor casnici, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o scumpire de 10,1%, am fost devansați...
24 iunie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: