vineri

29 martie, 2024

scumpire gaze

În Germania, Guvernul se pregătește să adauge o taxă în facturile de gaze, pentru a ajuta furnizorii să facă față scumpirii rapide a importurilor. Taxa ar putea semăna cu cea pentru susținerea investițiilor în energia regenerabilă și ar...
2 iulie, 2022
Rata anuală a inflației a crescut peste așteptări de mult în aprilie, până la 13,76%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate miercuri, la numai o zi după ce Banca Națională a României (BNR) a avertizat că...
11 mai, 2022
Asistăm zilele acestea la discuții nesfârșite despre creșterea prețului la gaze, la electricitate, cum ne afectează și ce trebuie să facă statul astfel încât să își „protejeze” cetățenii, firmele. Am avut deja o ordonanță (OUG nr. 118/2021) care...
2 februarie, 2022
Cotațiile gazelor naturale pe piețele de referință europene au înregistrat marţi creșteri de peste 30%, ca urmare a reducerii livrărilor rusești, care au relansat îngrijorările privind amplificarea crizei energetice. Prețul la contractele pentru luna următoare de pe piața...
4 ianuarie, 2022
Prețul gazelor la  Bursa ICE Amsterdam, de referință pentru Europa Occidentală a trecut de 100 euro / MWh. La  Bursa de la Viena (CEGH), de referință pentru Europa Centrală și de Est,  sesiunea de marți a înregistrat un...
1 decembrie, 2021
Fenomenul renunțării la licența de furnizare de gaze naturale se amplifică, din cauză că tot mai mulți furnizori nu au capacitatea de a onora contractele de livrare, în condițiile scumpirilor pe piața angro. Defecțiunile procesului de liberalizare completă...
15 noiembrie, 2021
Autoritatea din domeniul Energiei din Republica Moldova a aprobat noul tarif al gazelor naturale de 10,26 lei / m3 fără TVA, care este de 2,4 ori mai mare față de cel anterior, așa cum a cerut de Moldovagaz...
9 noiembrie, 2021
Tot mai multe companii europene producătoare de electricitate repun în funcțiune capacitățile pe cărbune, redevenit combustibil preferat din cauza scumpirii gazelor naturale. Este o schimbare, fie și temporară, în tendința de eliminare a celui mai poluant combustibil. Cu...
13 octombrie, 2021
Disensiunile europene privind reformele piețelor comunitare ale energiei au ieșit în evidență cu ocazia summitului din Slovenia ale liderilor statelor Uniunii Europene. Franţa şi Spania au cerut reformarea din temelii a piețelor, în timp ce Germania a îndemnat...
7 octombrie, 2021
România, Cehia, Franța, Grecia și Spania au cerut marți, printr-o declarație comună la sesiunea Ecofin, ca UE să stabilească o politică de coordonare a „răspunsurilor naționale, pentru a reacționa imediat la creșterile dramatice ale prețurilor” la energie. „Prețul...
6 octombrie, 2021
 Ministerul Energiei a introdus câteva criterii noi care limitează acordarea de compensații consumatorilor pentru scumpirea electricității și gazelor naturale,  potrivit modificărilor intervenite în ordonanța de urgență aprobată luni de Guvern. Astfel, se introduce un plafon lunar de consum...
5 octombrie, 2021
Limitele de consum între care Guvernul va compensa scumpirea electricității și a gazelor naturale s-au schimbat în proiectul de ordonanță de urgență pe această temă, pus în dezbatere publică de Ministerul Energiei. Clienții casnici beneficiari ai schemei de...
2 octombrie, 2021
Spania a propus Comisiei Europene să înceapă să facă „achiziţii în grup” de gaze naturale pentru a creşte puterea de negociere a UE în faţa exploziei preţului la energie. „Dacă achiziţionarea de vaccinuri în grup funcţionează, de ce...
2 octombrie, 2021
Condițiile de piață sunt favorabile creșterii prețurilor la gazele naturale în următorii 5 ani, chiar dacă nu este probabil ca nivelurile „extreme” actuale să fie sustenabile, potrivit directorului general Russell Hardy, al celui mai mare trader independent de...
27 septembrie, 2021
Gazprom spune că este pregătit să majoreze livrările de gaze naturale către Europa și că este interesat să încheie mai multe contracte de livrare a gazelor, în acest scop – a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry...
27 septembrie, 2021
Scumpirea gazelor începe să provoace sincope majore industriei europene, care abia începuse să-și revină din șocul coronavirus. Industria chimică și în special companiile de îngrăşăminte au de suferit și își scad producția. Mai nou, subsidiara Borealis AG a...
24 septembrie, 2021
În situația actuală a scumpirii gazelor naturale, Rusia poate dovedi că este un furnizor de încredere pentru Europa, dacă va livra  acesteia cantități mai mari de gaze naturale, potrivit unei declarații a Agenţiei Internaţionale de Energie (IEA). „IEA...
22 septembrie, 2021
Gazprom, marele furnizor de gaze naturale al Europei, își va scumpi livrările cu 55,9% până la 200 – 209 dolari / 1.000 mc pentru această destinație (exclusiv fostele țări sovietice), potrivit unor declarații ale directorului general al Gazprom...
24 mai, 2021
Tendința scumpirii gazelor pe piața din România, rămasă liberă după restricțiile OUG 114 / 2018, au dus prețul mediu ponderat al tranzacțiilor de la Bursa Română de Mărfuri (BRM) până la 106,8 lei / MWh, în luna august....
18 septembrie, 2019
Preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici va creşte cu 5,83%, începând cu data de 1 august 2018, a anunţat, joi, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) ANRE a luat decizia „ având în vedere solicitările furnizorilor...
19 iulie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: