vineri

19 aprilie, 2024

penitenciare

Sindicaliştiii de la penitenciarele Aiud, Codlea, Deva, Miercurea Ciuc, Oradea, Constanţa – Poarta Albă şi Tg. Jiu protestează miercuri, unii dintre ei refuzând să intre în tură, întrucât au depășit plafonul legal de ore de muncă. Sindicaliştii acuză...
30 august, 2023
Aprope o treime din personalul neoperativ închisorile României va rămâne acasă, începând de luni, ca urmare extinderii epidemiei de coronavirus Covid-19 care a și determinat declararea stării de urgență, potrivit unui comunicat al Administrației Naționale a Penitenciarelor. În...
15 martie, 2020
Guvernul a aprobat, în ședința de marți seara, un proiect de lege pentru contractarea unui împrumut de 177 de milioane euro de la Banca Europeană a Consiliului Europei, bani ce vor fi investiți în sistemul penitenciar. Aceste investiții...
11 decembrie, 2019
Circa 20.000 de deţinuţi au fost eliberaţi în ultimii doi ani în baza recursului compensatoriu, reiese din datele transmise de Administraţia Naţională a Penitenciarilor (ANP) Ministerului Justiţiei. Dintre aceştia, 840 au fost condamnaţi la închisoare pentru omor, 566...
3 august, 2019
Peste 16.000 de deţinuţi au beneficiat de reducerea cu o cincime a pedepsei, acordată prin Legea recursului compensatoriu, conform unui comunicat al Federaţiei Sindicatului din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP). Populaţia penitenciarelor s-a redus temporar cu aproape 7.000...
30 aprilie, 2019
DNA a început audierile în dosarul constituit în urma denunţului sindicatelor privind posibilele fapte de corupţie ale conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor în legătură cu favorizarea lui Cristian Borcea prin acordarea ilegală a unor recompense. Federaţia Sindicatelor din Administratia...
7 septembrie, 2018
Federaţia Sindicatelor din Penitenciare anunţă că va declanşa grevă japoneză de pe 10 august, urmând ca pe 3 octombrie să organizeze un miting de protest în fața Ministerului Justiţiei. Dacă nu le vor fi acceptate revendicările, gardienii avertizează...
6 august, 2018
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) precizează că în acest moment sunt încarcerați doar 79 de deținuți condamnați pentru abuz în serviciu, nu mii, așa cum a afirmat Liviu Dragnea vineri seara. De asemenea, comunicatul sindicaliștilor...
23 iunie, 2018
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat marți că deținuții eliberați înainte de octombrie 2017 (când a intrat în vigoare recursul compensatoriu) și au fost încarcerați în condiții improprii, în perioada iunie 2012 – octombrie 2017, vor fi despăgubiți...
21 martie, 2018
Guvernul a adoptat miercuri un memorandum privind un acord de principiu pentru contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Suma se ridică la 223 de milioane de euro și este destinată proiectului „Investiţii...
7 martie, 2018
Toate celule din penitenciare trebuie să aibă cel puțin 2,5 metri înălțime și să fie dotate cu interfoane și cu regulatoarele de temperatură și presiune a apei de la duș, potrivit unui ordin de ministru semnat de Tudorel...
25 octombrie, 2017
Fiecare deținut eliberat prin legea recursului compensatoriu va fi supravegheat de un consilier de probațiune care îl va ajuta să se integreze. Declarația îi aparține ministrului Justiției, Tudorel Toader, care a sugerat astfel că sunt nefondate îngrijorările celor...
24 octombrie, 2017
Ministrul Justiției nu se consideră responsabil pentru impactul neașteptat de mare al aplicării legii recursului compensatoriu. Într-o postare pe Facebook, Tudorel Toader explică, printre altele, că nu era ministru când s-a adoptat reglementarea, iar legea a fost supervizată atât...
22 octombrie, 2017
Numărul deținuților eliberați joi, în prima zi de funcționare a legii recursului compensatoriu, au fost eliberați din penitenciare 529 de deținuți. Alte 3.349 de persoane care își execută pedepsele după gratii au dobândit joi vocație pentru liberare condiționată,...
20 octombrie, 2017
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, este acuzat de sindicaliștii din penitenciare că mesajele sale despre verificarea respingerii eliberării condiționate pun o nepermisă presiune asupra instanţelor care se ocupă de astfel de solicitări. Ministrul a anunțat duminică verificarea modului în care...
11 septembrie, 2017
Ministrul Justiţiei va coordona personal sistemul penitenciar, a anunțat Tudorel Toader, la finalul negocierilor cu angajații din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). El a prezentat, de asemenea, măsurile ce vor fi luate pentru îmbunătățirea sistemului. mandate limitate la...
8 august, 2017
Codul Penal nu conține întotdeauna o proporţie justă referitor la gravitatea faptelor raportat la limitele de pedeapsă, a declarat marți ministrul Justiției, Tudorel Toader. El a ilustrat debalansarea prin compararea sustragerii unui înscris, pedepsită cu maximum șapte ani,...
8 august, 2017
CCR a respins, ca neîntemeiată, sesizarea celor 51 de deputați PNL și USR împotriva modificărilor Legii privind executarea pedepselor privative de libertate. „În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate...
5 iulie, 2017
România are la dispoziție șase luni pentru a prezenta, în cooperare cu Consiliul de Miniștri, un plan precis de măsuri și termen necesare pentru rezolvarea situației din penitenciare, stabilește decizia-pilot luată marți de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului...
25 aprilie, 2017
România are la dispoziție șase luni pentru a prezenta, în cooperare cu Consiliul de Miniștri, un plan precis de măsuri și termen necesare pentru rezolvarea situației din penitenciare, stabilește decizia-pilot luată marți de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului...
25 aprilie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: