cursdeguvernare

vineri

27 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

newsmain

CEC Bank și Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) au încheiat un protocol de colaborare privind susținerea și dezvoltarea antreprenoriatului din România, anunță un comunicat emis joi de PIAROM. În baza actului, părtile vor putea efectua demersuri în vederea promovării...
21 decembrie, 2017
Persoanele acuzate de evaziune fiscală scapă de închisoare, dacă în timpul anchetei sau al procesului returnează prejudiciul sau semnează un angajament în care se obligă să-l restituie în unul sau cel mult trei ani, portivit unui proiect legislativ...
21 decembrie, 2017
Preşedintele Klaus Iohannis participă joi la ceremoniile de comemorare a victimelor Revoluţiei, la Piaţa Universităţii. Înainte de acest moment, preşedintele a transmis un mesaj în care arată că în 1989 românii au cerut ”Jos comunismul!”, iar acest strigăt...
21 decembrie, 2017
Senatul a adoptat miercuri cu 80 voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă” şi o abţinere, în calitate de cameră decizională, proiectul de modificare a legii 304/2004 privind organizarea judiciară. A fost aprobat integral proiectul venit de la Camera...
20 decembrie, 2017
Comisia Europeană a activat miercuri, împotriva Poloniei, Articolul 7 din Tratatul UE, care permite suspendarea dreptului de vot al unui stat membru. Este o procedură aplicată în premieră și care sancționează așa-numita reformă judiciară din Polonia, prin care...
20 decembrie, 2017
Consiliului Investitorilor Străini (FIC) a dat miercuri publicității un comunicat în care afirmă nemulțumirea legată de ”agenda politică a autorităților” care conține decizii care ”vor duce la slăbirea statului de drept și a cadrului normativ necesar unei economii...
20 decembrie, 2017
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, cu 180 de voturi ”pentru”, 86 de voturi ”împotrivă” şi cinci abţineri iniţiativa legislativă a UDMR care le permite miniştrilor, parlamentarilor, primarilor şi prefecţilor să fie comercianţi...
20 decembrie, 2017
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis miercuri că Uber nu este companie de tehnologie, ci  de Transport (nu taxi –  Private Hire Vehicle, cum este reglementat Uber în Franța, Anglia, Italia, sau de ride sharing, cum este în statele baltice)....
20 decembrie, 2017
Claudiu Florică (foto) și Dinu Pescariu au fost puși miercuri sub urmărire penală, pentru spălare de bani, în al patrulea dosar privind licențele Microsft deschis de DNA. Acuzațiile au legătură cu momentul de debut al afacerii, încheierea contractului-cadru...
20 decembrie, 2017
Piața neagră a țigaretelor a crescut în luna noiembrie la 18,3% din totalul consumului, cu 3,3 p.p. mai mult decât în septembrie. Este cea mai importantă creștere înregistrată, în ultimul an. Media anuală a comerțului ilegal în 2017 este...
20 decembrie, 2017
Ministerul Cercetării a pus în dezbatere un proiect de HG prin care evaluatorii internaționali sunt eliminați total din procedura competițiilor de proiecte naționale. Cercetătorii Octavian Micu, Mihai Miclăuș și Lucian Ancu, care dețin site-ul de profil  Doi Mici și un Anc,...
19 decembrie, 2017
Plenul Senatului a adoptat marți modificările Legii 303 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu 80 de voturi ”pentru” şi niciun vot împotrivă. Fiind vorba despre camera decizională, aceasta este prima reglementare din pachetul legislativ de reformare a Justiției...
19 decembrie, 2017
Protestul magistraților față de modul în care sunt modificate legile Justiției se extinde și ia noi forme – mai multe instanțe au anunțat marți că-și vor întrerupe activitatea timp de o oră în fiecare zi. Până acum, și-au...
19 decembrie, 2017
Dacă modificările la codurile penale nu vor intra în vigoare până în aprilie, termenul limită al transpunerii Directivei europene privind prezumția de nevinovăție (18 aprilie 2018), ele vor fi aprobate prin OUG, a avertizat marți ministrul Justiției, Tudorel...
19 decembrie, 2017
Situația actuală a companiilor germane din România este bună, însă viitorul este mai puțin optimist, arată rezultatele chestionarului actual, realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană în septembrie 2017. Din chestionar reiese evaluarea situației conjuncturale și a...
19 decembrie, 2017
Intrarea partidului de extremă dreapta în noua coaliţie de guvernare din Austria constituie o evoluţie periculoasă, a declarat Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului al ONU, Zeid Ra’ad Al Hussein. „Sunt foarte îngrijorat”, a spus el într-un interviu acordat...
19 decembrie, 2017
S-au finalizat înscrierile în programul de instruire pentru export a producătorilor de mobilier, produse din lemn și produse agricole ecologice, în cadrul proiectului finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano–Român, „Servicii integrate de export, pentru IMM-urile din România”. Au...
19 decembrie, 2017
Plenul Senatului a adoptat, luni, propunerea legislativă pentru modificarea Legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), astfel încât încetează unele interdicţii pentru parlamentari, inclusiv pentru cei deja condamnați. Amendamentul respectiv a trecut cu 77 de voturi pentru și 39...
19 decembrie, 2017
La Palatul Bragadiru are loc, miercuri, 20 decembrie 2017, ora 16.00, premiera naţională a spectacolului de teatru „EGO SUM OVIDIUS”, de Ana – Maria Nistor, regia Alex Nagy, cu Cristian Iacob și Marius Bodochi în rolurile principale. Expozitia internațională...
18 decembrie, 2017
Sute de judecători și procurori au protestat în tăcere, luni, în fața instanțelor din mai multe orașe, față de modificările pe care PSD și ALDE le-au propus la Codul Penal și Codul de procedură penală, în cadrul așa-numitei...
18 decembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: